Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Funii

Sonet 736

1 min lectură·
Mediu
Din volumul Orele Tăcerii (Sonete 6), aflat în pregătire.


Aceste 85 de sonete au fost scrise în 69 de zile și adună Teama, Necunoscutul, Răscrucea, Îndoiala, Spaima, Surprinderea, Rugăciunea, Speranța, Dorința, Așteptarea, Panica, Iubirea, Neajutorarea, Chinul, Întrebările, Uimirea, Nedumerirea, Seninătatea, Þipătul, Risipa, Durerea, Credința trăite timp de 10 ore, între două neașteptate și răvășitoare experiențe pe patul de spital.
Autorul s-a străduit să dea textelor independență, dar, deopotrivă, le-a alcătuit și trăit în continuitatea desfășurării lor epice.



\"Coperta



Coperta I : reproduce o lucrare a pictorului Dmitry Brodetsky




Sunt țintuit de mâini cu aspre funii,
Un osândit la chinuri și durere
Și hărăzit să tragă la galere
Până ce-n noapte nu mai ard tăciunii.

Din braț s-a scurs pe rând oricare vrere,
Așa cum fade raze ale lunii
Îmbracă-n jar petale de petunii
Și nu le lasă-n orizont să spere.

Te uiți în treacăt. Îmi zâmbești, dar mie
Mi se năzare că-i un râs stângaci
Care ascunde-n zid nădejdea vie

Că nu va fi la nesfârșit să zaci.
Incertul iz de scrum trândav adie
Pe-ntinsul câmp aromitor de maci.



086040
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
178
Citire
1 min
Versuri
18
Actualizat

Cum sa citezi

Adrian Munteanu. “Funii.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/adrian-munteanu/poezie/13959411/funii

Comentarii (8)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@retras-0028579R
retras
Promisiunea se ține în continuare! Și noi ne bucurăm să fim părtași la ea. Mult succes! Aștept să aflu despre lansare și poate voi reuși să ajung de aici, din deja îndepărtatul Cluj.

Cu stimă și prietenie,

Raul
0
@adrian-munteanuAM
Adrian Munteanu
Mă bucur că ne auzim, că știm unii de alții. La Cluj va fi prima lansare, așa că nu trebuie să bați drumurile. Rămâne doar să o stabilim concret. Dau eu un semn din vreme. Cred că va fi la sfârșitul lui noiembrie. Oricum pana in 20 cartea iese.Pe curând.
0
@cristina-cirnicianuCC
Cristina Cirnicianu
Domnule Adrian Munteanu, vă citesc în tăcere, de ceva timp, din ceea ce ați postat pe aici, în interfața agonia. Nu vreau decât să rup, cu această ocazie, tăcerea mea și să vă felicit, simplu cu admirație.
Cristina Cîrnicianu
0
@anni-lorei-mainkaAM
Anni- Lorei Mainka
chiar daca ele - acele ginduri in versuri - vin de undeva din spaima si pierdere - noi stim si te citim - iti va reusi sa transformi timpul in magma de suflet
0
@radu-tudor-ciorneiRC
Distincție acordată
Radu Tudor Ciornei
un poem cu iz de viata, Un poem ce ne opreste si ne indeamna in acelasi timp. un poem al durerii de a fi in care durerea e soptita sau urlata in functie de cititor. un poem care m-a dus la Cezara Eminesciana. Un poem in care vad autorul , ma inclin si il invidiez cumva. Adrian Munteanu pentru mine dincolo de toate e un om. Si oricit s-ar supara am sa ii spun ca il vad efectiv asa cum imi doresc si eu sa fiu. Nu un om de succes. Ci un OM de valoare.

numai bine
0
@adrian-munteanuAM
Adrian Munteanu
Cristina, cititorii \"tăcuți\" sunt cei care caută în adânc.
Anni, în ce te privește știam că nu ești departe. Cam pe aici este intenția, chiar dacă nemărturisită : în a pune totul în tiparul neutării unor trăiri care se pot transforma în victorii.
Radu, cartea s-a scris că așa a vrut ea. De această dată mă consider o unealtă, corpul prin care a trecut totul, dar nici nu a provocat și nici nu păstrat fluxul trăirilor. De supărat nu am pentru ce. Decât să mulțumesc, cum o fac tuturor, că îmi certificați prezența de dincolo de cuvânt. E important să știu că se simte vibrația pe care cuvântul doar o întrezărește.
0
@silvia-caloianuSC
Distincție acordată
silvia caloianu
Impresionant. Intr-o forma bijuterica a poeziei - emotii, trairi autentice, \"de jurnal\". Reusit si titlul volumului, si aspectul acestuia. Si pentru ca valoarea nu exclude neaparat succesul - mai sunt si exceptii, chiar in timpul vietii, uneori - prezic / urez mult succes! O memorabila, calduroasa lansare de carte, mult optimism, inspiratie si de acum inainte!
(Apropo: imi place sigla editurii!)
0
@adrian-munteanuAM
Adrian Munteanu
Mulțumesc pentru urări și speranțe. Provocarea tocmai în asta constă : în formula “de jurnal”, așadar cu valențe epice, “împrumutată” acelei structuri impuse, caracterizată prin subsumare a lirismului total, adică unde te-ai aștepta cel mai puțin să o întâlnești. Dar ce ne-am face fără provocări?
0