Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Șuvoi

Sonet 728

1 min lectură·
Mediu
Din volumul Orele Tăcerii (Sonete 6), aflat în pregătire.


Aceste 85 de sonete au fost scrise în 69 de zile și adună Teama, Necunoscutul, Răscrucea, Îndoiala, Spaima, Surprinderea, Rugăciunea, Speranța, Dorința, Așteptarea, Panica, Iubirea, Neajutorarea, Chinul, Întrebările, Uimirea, Nedumerirea, Seninătatea, Þipătul, Risipa, Durerea, Credința trăite timp de 10 ore, între două neașteptate și răvășitoare experiențe pe patul de spital.
Autorul s-a străduit să dea textelor independență, dar, deopotrivă, le-a alcătuit și trăit în continuitatea desfășurării lor epice.



\"Coperta



Coperta I : reproduce o lucrare a pictorului Dmitry Brodetsky



Dar limpezirea n-a mai fost să vină.
Sub urma de cuțit, talaz irupe.
Un cheag sălciu se-avântă să ocupe
Firava bortă din adânc de mină.

Puhoiul roșu, nesătul corupe
Tărâmul meu și-nsingurat anină
Pe orizont șuvoaie, să ațină
Galopul aprig pe înalte crupe.

Nu-i stă nimic în cale, nu-i barează
Cărările măcar cu-n fir de vânt.
Chiar mâna lui în drum de se așează

Fără de vlagă-ngaimă un descânt.
Cum să opresc zvâcnirea ce durează,
Să nu mă-ntorc în prăvăliri, înfrânt?
002086
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
168
Citire
1 min
Versuri
18
Actualizat

Cum sa citezi

Adrian Munteanu. “Șuvoi.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/adrian-munteanu/poezie/13958498/suvoi

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.