Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Aproape

Sonet 685

1 min lectură·
Mediu
Aceste 85 de sonete au fost scrise în 69 de zile și adună Teama, Necunoscutul, Răscrucea, Îndoiala, Spaima, Surprinderea, Rugăciunea, Speranța, Dorința, Așteptarea, Panica, Iubirea, Neajutorarea, Chinul, Întrebările, Uimirea, Nedumerirea, Seninătatea, Þipătul, Risipa, Durerea, Credința trăite timp de 10 ore, între două neașteptate și răvășitoare experiențe pe patul de spital.
Se-apropie. Îi recunosc mișcarea
Unduitoare, dar cu ferme tonuri.
Pe geam văd brazi cu alungite conuri,
Scrutând uitări ca să zărească marea.
De ce-au pornit neliniștite zvonuri
Prin carnea-nvinsă, picurându-și sarea,
Înviforat să pună-n trup uitarea
Nădejdilor ce ațipeau pe tronuri?
Cum să-nțeleg aceste semne prinse
În neștiutul unui ceas posac,
Cu-adânci vibrări, nesățios cuprinse
În zvonul clipei numărat pe-abac?
Strâng, peste toate, îndoieli prelinse
Pe trunchiul tihnei, ne-mplinit din veac.
Din volumul ORELE TÃCERII(Sonete 6), aflat în pregătire
001.831
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
129
Citire
1 min
Versuri
16
Actualizat

Cum sa citezi

Adrian Munteanu. “Aproape.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/adrian-munteanu/poezie/13953544/aproape

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.