Poezie
De-ai fi uimirea-n iarbă răvășită
Sonet 247
1 min lectură·
Mediu
De-ai fi uimirea-n iarbă răvășită,
Te-aș strânge-n pumn, ca roua din câmpie
Și ți-aș întinde pâinea aurie
Și sarea caznei între noi sfințită.
De-ai fi suavul puf de păpădie,
Covor țesut din liniștea smerită,
Când ziua cade-n brume năruită,
Te-aș așeza pe-un duh de poezie.
Dar nu-mi rămâi grădină fără roade,
Nici sterp ținut pe care nu-l ating.
Te țin în plasa vastelor năvoade
Și patimi dulci tăcut pe mâini te ling
În prăvălirea clipelor iscoade,
Să-ți pot sorbi ființa, să te-nving.
023.744
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Adrian Munteanu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 82
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 14
- Actualizat
Cum sa citezi
Adrian Munteanu. “De-ai fi uimirea-n iarbă răvășită.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/adrian-munteanu/poezie/106487/de-ai-fi-uimirea-n-iarba-ravasitaComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
AMÎmi e de ajuns atât verde până la primăvară.
Cu drag
Cu drag
0
pudrate cu uimire, nevazut,
isi poarta primavara printre ploi,
uimirile isi canta nestiut.