Adrian Ionescu

Ligia eu asa vad poezia ta:

mă sprijin doar de o cută-n obraz
te înalț cu spirala privirii
când mă apeși în vârste de cearcăn

îmi strivesc între coapse carnea flămândă
orgasmul izbind nesătul poarta ruginita

și rămân cheie de carne răsucită în gol
piatră cu zâmbet de pântec
mereu aruncată spre tine.

Prima strofa e superflua,nu merita sa o pastrezi.Ca sa nu te superi ca ti-am prelucrat poezia,am sa-ti semnalez greselile ce daunau poemului,unele cuvinte ce se repetau suparator fiindca sugerau lucruri apropiate sau complementare.Ex.inconjurat,rotund,rasucit.Apoi,flamand si nesatul.Deci nu-i suficient sa fii inspirata ci si meseriasa la slefuit versuri.

Nu ma deranjeaza epitetele cu pricina,poezia mi se pare fara cusur,inchegata si ideatic si tehnic.Este o simbioza echilibrata intre ratiune si simtire cum rar se manifesta la poetese,si stapanita pana la capat cu nerv si esenta.
Mi-ar place si mie sa i se intample iubitei o astfel de poveste.