Poezie
Exil
1 min lectură·
Mediu
Nervuții îmi sunt ca alungătorul de muște,
un șir nesfârșit de pamblici, pamblicuțe
și buricele puse cap la cap.
Mă uit la un film.
Cafeaua pulbere, mi se face bobițe
pe care alunec, aluuunec ...
Mi-a căzut, ca deobicei, cerul în cap,
dușul, o acadea, un balsam, o lamă de ras.
Chiar nu știut ce să fac,
caut ceva “de nișă”, s-a făcut!
Strig la ea:
Mi-am pierdut încrederea în sânii tăi,
nici nu mai știi cum stai cu oferta!
Citește o carte acum:
“Cum să vindem/Robert Heller/
NegocierePrezentareCercetareConvingere
StrategiiTehniciÎntâlniriFeedbackConcluzii
ÞinteTactSfaturiMulțumiri
TotulDespreManagement”
dar cred că mă minte din scoarță-n scoarță,
râzându-și de mine din burtă.
Mergi în exil ... Hai pa!
044499
0
AS