Jurnal
Pagină reținută de Arcibald în jurnalul său
– tentativă de umor –
3 min lectură·
Mediu
În viața mea nu mi-a trecut prin cap să scriu ceva despre fotbal. Fie vorba-ntre noi, nici nu mi-am dat silința să-mi pierd timpul practicând ori uitându-mă la așa ceva – de meciurile de fotbal zic: nici în teren, în calitate de deformator de baloane rotunde, nici din tribune, nici prin fața ecranului! Consider că, din prudență, am evitat oricare dintre posturile astea, deși sunt tentat să devin portar de bancă, adică de bancă de stat în parc, dar numai dacă mi-e garantată intimitatea.
Dar, stați așa, să vă explic: atunci când este lovit balonul rotund, și e lovit mai tot timpul, timp de nouăzeci de minute, de douăjdoi de posedați, asta dacă am înțeles eu bine că ăsta-i țelul fiecărui meci de fotbal, adică să posezi, să ai, sau să intri în posesia balonului rotund pentru a-l deforma într-un fel sau altul, uneori chiar cu capul. Personal consider că e vorba, de la cap la coadă (de la primul fluierat al arbitrului meciului de fotbal, până la ultimul!), de un conflict de interese vizibil, pentru că balonul rotund se deformează. Așa că, tot ceea ce vedem noi nu-i decât o iluzie optică! Combateți-mă, dacă aveți ceva argumente... la picior, la cap, la umăr, sau prin orice altă parte a corpului, ba chiar prin mâini, dar numai dacă-s lipite de corp, exceptând postura portarului, care poate să facă ce vrea cu balonul rotund – ați văzut cu câtă furie izbesc portarii balonul rotund atunci când vine vorba de repunerea acestuia în joc de la colțul careului, da?!
Arcibald s-a uitat la mine de parcă eram unul recent căzut pe lună. Mi-a sugerat să privesc lucrurile, legate de fotbal și de balonul rotund, exact așa cum privește bărbatul o femeie, încercând să o dezbrace din priviri, iar aceasta colaborează cu o nevinovăție bine studiată. I-am spus că-i pe cale de a face/aduce/produce un ultraj asupra bunelor moravuri, dar a râs în hohote, cu sughițuri. După ce și-a venit în fire mi-a spus că orice femeie, cu premeditare, acceptă să fie golită din priviri, suportând/sugerând toate deformările de rigoare. În fond, e ca la fotbal: te invită să marchezi, să dai goluri.
Mie mi s-a făcut un gol în stomac, unul în cap și altele pe nu mai știu unde – probabil că am ajuns golgeterul lumii fotbalistice în cel mai scurt meci posibil.
Arcibald mi-a sugerat că pot fi exclus din ligă, pentru că nu respect regulamentul. E absurd să crezi că o femeie goală goluță nu se așteaptă să fie deformată, mi-a spus, după care m-a rugat să meditez, pentru că poate... mă voi răzgândi.
Ce să zic: asta-mi mai lipsea acum, să fiu obsedat de chestiunile deformării baloanelor rotunde?! Prefer meciurile nule, nu pe alea nude.
023.099
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Adrian Firica
- Tip
- Jurnal
- Cuvinte
- 457
- Citire
- 3 min
- Actualizat
Cum sa citezi
Adrian Firica. “Pagină reținută de Arcibald în jurnalul său.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/adrian-firica/jurnal/13980304/pagina-retinuta-de-arcibald-in-jurnalul-sauComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
a, nu, Călin:
alienii au intervenit mai demult asupra noastră, și anume în structura ADN-ului nostru.
rezumativ: o echipă mixtă de cercetători britanici (unii de prin lumea cercetării adeneurilor, alții de prin lumea cercetării contorsiunilor universului) a decis, nu cu titlu ipotetic, așa cum șade bine atunci când avansezi ceva în lumea studiilor științifice, ci cu titlul de certitudine științifică cum că ADN-ul uman a suferit niște modificări, adică a fost ”alienat”, categoric, printr-o intervenție extraterestră.
personal, am rămas ”gură cască”, fiind familiarizat cu două ipoteze de lucru: lumea a fost făcută de Creator; lumea e un univers aflat de capul lui.
ambele ipoteze îmi permit să accept că pot exista intervenții, presupun că benefice (depinde de interpretare!) în ceea ce privește evoluția umană...
asta chiar dacă se va alege praful de umanitate, cine știe când și de ce.

Archi a făcut bine că ți-a sugerat asta. Prea țineai televizoru întors, ori te roteai în jurul lui, cam așa cum fac alienii când prind o emisie de pe Terra. Normal că nu e rotund, e sferic! Adică numai aduce a sferă, că are modele. Și dacă te uiți din unghiul potrivit, are niște cute. Și de deformat ce este... Un fel de colțuri rotunjite. Știi ce?, poate că e cub!
Și-atunci, da, ai dreptate.
De la ultimul meci a trecut cam multișor. Le prefer și eu pe alea nule.
Bine, recunosc: poate fi și pește.