Jurnal
Pagina perfect decrepită și plină de orori din jurnalul lui Arcibald
2 min lectură·
Mediu
*
Simultaneietățile Lor mai dau și “kicks” – m-am gândit! – chit că Lor nu li se-ntâmplă nimic anapoda (deși Arcibald sforăia după ce-a mai apucat să-mi zică – lăsându-mă grămadă! – cum că-i mai bine să-mi bat joc de mine), pentru că d-aia-i vaca binecuvântată. Îmi sugerase ceva despre impostură – însă i-am dat pace; de teamă că m-aș fi putut bucura până peste de măsură.
…
**
Cine și-a bătut (și-și tot bate!) joc de noi n-a spus. Cine? Pe naiba! – am apucat să-i răspund cum că numai imaginația ni-i bolnavă (fie și numai pentru că ne-apucă dorul de casă și/ori dorul de eroi; ca să nu mai aduc vorba despre dorul de întoarcere a istoriei lucrurilor pe dos) pentru că de mâine am să fac pe mine – numai și numai pe mine; chiar am să mă “creierez” pe mine?; cum ar fi să mă scap pe mine ca atunci când m-am scăpat (pișat!) pe mine?; cum e?; trag apa?; îmi spăl hainele (hainele e cu accentul pe “i”)?; mă spăl și de păcate?; am curajul?; îl am?
***
Decât să mă duc la bancă... e mai bine să mi-o iau în mână și să mi-o frec: rămână fiecare – până la urmă – cu construcția sa piramidală de care depinde – pentru că eu numa-n vise-i pot condamna pe egipteni pentru că n-au făcut piramidele pe un suport geometric triunghiular (mai apucase să-mi zică el; adăugând că-n fond i-a durut undeva!).
****
N-am pus! A (da!). N-am spus: dar de ce? Păi, mă privește pe mine – am și justificarea... care-i ca pe mână; mai rămâne să-mi descopăr niște morți – desigur!
*****
Când s-a trezit m-a-ntrebat: te-ai tâmpit? I-am răspuns că numai întâmplarea-i de vină. Acasă n-am de nici-unelea. Nici griji n-am: corect?! Tocmai la astea mă gândeam eu. Est-timp asociațiile pentru drepturile omului începuseră cele mai sângeroase lupte. Cele pentru mediu făceau pe ele de frică. Celelalte organizații luptătoare se luptau între ele pentru întâietatea în fața drepturilor. Și tot așa... Parcă erau nesterilizate. Ne pierise cheful să invităm niște femei care să ne dea acceptul lor. Anticipasem... cu presupunerea.
064.282
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Adrian Firica
- Tip
- Jurnal
- Cuvinte
- 357
- Citire
- 2 min
- Actualizat
Cum sa citezi
Adrian Firica. “Pagina perfect decrepită și plină de orori din jurnalul lui Arcibald.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/adrian-firica/jurnal/13972500/pagina-perfect-decrepita-si-plina-de-orori-din-jurnalul-lui-arcibaldComentarii (6)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Dar, ce, Arci? Ești tâmpit?* erata
0
Distincție acordată
Jurnalul lui Archibald se intinde fara insistenta, cu o plapinzime de inima de pui, din acela la care nu stii daca vezi puful batind sau viata pe sub pielea parca din petala de trandafir.....este un jurnal ce nu te pune sa urmaresti pas cu pas zilele si noptile acelui ce ar dori sa fie EL si care de fiecare data te linisteste cind oftezi si stii ca esti de fapt EU, este un jurnal care are de toate si mai ales insistenta pe accente (vezi \"haina\"), subliniaza si diseca acele continuturi fine, imperceptibile cu ochiul de zi cu zi....
In jurnalul acesta se simte invingatorul la creierat tocmai prin eroii necunoscuti din bataliile anterioare, acele batalii pe care toti le dam intre \"EU, TU, EL\"......si din pacate nici nu avem timp sa ne intrebam \"te-ai timpit?\" cum face prea bine Archibald in locul nostru.
Meritati o ploaie de stele, poate se mai incalzeste canalul de Suez....
In jurnalul acesta se simte invingatorul la creierat tocmai prin eroii necunoscuti din bataliile anterioare, acele batalii pe care toti le dam intre \"EU, TU, EL\"......si din pacate nici nu avem timp sa ne intrebam \"te-ai timpit?\" cum face prea bine Archibald in locul nostru.
Meritati o ploaie de stele, poate se mai incalzeste canalul de Suez....
0
Silvia,
abia aștept să ne vedem și să ne batem... cap în cap - cu ocazia asta inventăm și un alt joc, pentru că de ăla al \"bătutului în cap\" și de cel al \"bătutului la cap\" ne-am săturat.
recunoaște!
Anni-Lorei,
platoul cu tartine de \"plăpânzime\" adus de tine m-a făcut să-mi aduc aminte de un tablou celebru...Icar crăpase pe ghiață, Cioroiul era Sus, era \'n Crăci, era pe culmi!
abia aștept să ne vedem și să ne batem... cap în cap - cu ocazia asta inventăm și un alt joc, pentru că de ăla al \"bătutului în cap\" și de cel al \"bătutului la cap\" ne-am săturat.
recunoaște!
Anni-Lorei,
platoul cu tartine de \"plăpânzime\" adus de tine m-a făcut să-mi aduc aminte de un tablou celebru...Icar crăpase pe ghiață, Cioroiul era Sus, era \'n Crăci, era pe culmi!
0
Probabil ca textul se incadreaza intr-o continuitate pe care eu nu am urmat-o. In acest caz remarc doar spontaneitatea cu care se face pipi intr-o combinatie foarte bine gandita cu termenul foarte interesant,\"creierez\"...
0
oameni buni, mi s-a părut anapoda să folosesc termenul ăla din Ubu Rege, al lui Alfred Jarry: DESCREIERISEALÃ!
oricum, știu că Arcibald nu mă lasă baltă. mă invită el să stăm la palavre de teama - nu pe tema! - acestor vorbe:
„Uite mașina, vezi cum omoară,
Creierii vezi, uite-i cum zboară,
Vezi rentierii cum se-nfioară!”
oricum, știu că Arcibald nu mă lasă baltă. mă invită el să stăm la palavre de teama - nu pe tema! - acestor vorbe:
„Uite mașina, vezi cum omoară,
Creierii vezi, uite-i cum zboară,
Vezi rentierii cum se-nfioară!”
0

Apoi, îmi mai place, din cel de-al doi-lea paragraf, finalul: \"numai și numai pe mine; chiar am să mă “creierez” pe mine?; cum ar fi să mă scap pe mine ca atunci când m-am scăpat (pișat!) pe mine?; cum e?; trag apa?; îmi spăl hainele (hainele e cu accentul pe “i”)?; mă spăl și de păcate?; am curajul?; îl am?\", mai cu seama partea aceasta: \"am curajul?; îl am?\"
În altă ordine de idei (folosesc această expresie în mod curent și sarcastic pe ste tot - îmi place cum sună, intelectual)să știți, domnule Firică, trec pe la câțiva de pe aci să-i citesc. De postat eu nu mai postez pe la mine mai nimic, pentru că, într-o zi am observat cu stupoare în cloaca asta, că una dintre poeziile mele, a fost aruncată la neverificate, la nivel de 105, dacă mă înțelegeți. Cum nu am primit niciun răspuns de la niciun editor, în sensul acesta, să vă așteptați să citiți acest comentariu din off topic.
Cele bune,
Silvia