Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Eseuri

Ce-i de făcut?

2 min lectură·
Mediu
Multe, sunt multe de făcut și trebuie să le facem repede, înainte de alegerile generale. Să le luăm pe rând. Imediat ce primește leafa, ministrul învățământului tre’ să se ducă să plătească amenda la CNA – amenda pentru terfelirea odioasă a limbii române. Ministrul internelor să facă bine și să se ducă în Italia, să sprijine poliția de acolo, iar la întoarcere, când o să-și facă deconturile, să facă bine să lase toți banii casierei, care știe cui să-i dea. Ministrul transporturilor, cum a rămas fără funcții politice, să facă bine și să se mute definitiv la minister, ca să lucreze zi și noapte la proiectul autostrăzii cu trei benzi (asta ce vine de la Brașov încoace, spre Ploiești). Eu zic să fie ingenios: zece kilometri cu două benzi pe dreapta și o bandă pe stânga, apoi zece kilometri cu două benzi pe stânga și o bandă pe dreapta și tot așa, din zece în zece kilometri. Dacă îi rămâne timp liber să se gândească la proiectul „Coșmarul căilor ferate românești”. Despre ce e vorba? E simplu: calea ferată București – Ploiești trebuie să fie modernizată. Urgent! O să fie o singură șină de cale ferată, șină care va fi suspendată. Proiectul va fi de lungă durată, să spunem de cel puțin douăzeci de ani. Cum se procedează? Păi tot simplu: întâi se scot traversele căii ferate cu două șine dintre București și Ploiești; în etapa a doua se organizează o licitație pentru „formula de suspendare a unei singure șine de cale ferată”; în etapa a treia se lucrează pe brânci în institutele de cercetare-proiectare pentru a se stabili compoziția chimică a metalului din care va fi turnată șina unică de cale ferată; etapa finală va consta din suspendarea șinei.
038575
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Eseuri
Cuvinte
290
Citire
2 min
Actualizat

Cum sa citezi

Adrian Firica. “Ce-i de făcut?.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/adrian-firica/eseu/1789439/ce-i-de-facut

Comentarii (3)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@doru-emanuel-iconarDI
eu v-aș numi ministru peste toți că prea le ziceți bine dar mi-e că v-ar săpa subalterni, vezi ministrul învățământului, transporturilor, internelor și mulți alti, adică toți ceilalți, pe principiul să moară și capra șefului dacă porcul lor e mort în coteț sau cam așa ceva. Așa că „etapa finală va consta din suspendare”

Doru Emanuel
0
@victor-pelivanovVP
victor pelivanov
ma bucur ca a-ti ajuns la recomandate.nu stiu daca sunteti \"gazetar\" de meserie,dar oricum scrieti bine.va citesc cu interes
0
@daniel-gherasimDG
Daniel Gherasim
Da, cam asa se intampla astazi. Ultima parte, cea cu suspendarea sinei mi-a placut mult. Un text bun si bun de recomandat.

Pacat ca in subsolul acestui text avem un exemplu de \"terfelire odioasa a limbii romane\". victor, cratima dintre a si ti nici nu arata si nici nu suna bine :)
\"ma bucur ca a-ti ajuns la recomandate\"

daniel
0