Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Eseuri

Cinematecă

- sf-uri de te întorciezești pe dos -

1 min lectură·
Mediu
Ray, te cheamă și Bradbury? Te mai numești așa la vârsta ta? Să-ți fie rușine! Rușine să-ți fie! Urâtule și distopicule, te-au bătut la fund de „1984”, de o mie nouă sute optzeci și patru de ori de ori Orwell și anti-utopicul Zamiatin tradus de el. Din fericire - mulțumește lui Dumnezeu! - ai prăsit și tu ceva pe lumea asta: un senator și un deputat în țara România (Funar, dacă îți spune ceva! și Ghișe, dacă e relevant!). Să știi că EI sunt vii (senatorul Funar și deputatul Ghișe). Te trăiesc! Au condamnat prin lege nefericirea, căderea pe brânci a gândurilor umane și, prin consecință, desocializarea. Într-un cuvânt ÎNSTRÃINAREA. Da, EI sunt „pompierii cretinismului”. Nu numai că „au făcut-o de unanimitate”, dar beneficiază și de „imunitate”. În sensul unanimității ăsteia, de acum încolo, știrile evocă evenimente pozitive statale cantitativ echivalente cu evocările negative care echilibrează balanța. Adică, dacă într-o zi nu se obține o balanță echilibrată a știrilor, atunci toate știrile sunt informații suplimentare. Prin urmare se taie în carne vie, totul se aruncă și se arde la 451 de grade Fahrenheit. Sau la mai multe. Numai de s-ar alege prafu’ și pulberea, alege-s-ar să se aleagă!
015384
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Eseuri
Cuvinte
198
Citire
1 min
Actualizat

Cum sa citezi

Adrian Firica. “Cinematecă.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/adrian-firica/eseu/1790279/cinemateca

Comentarii (1)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@vasile-munteanuVM
Distincție acordată
Vasile Munteanu

sau „dublugânditul” (echivalentul lui “1984”) în imperiul totalitarist al Oceaniei; pe scurt, drama intelectualului condamnat a-și duce existența în Țara Fratelui cel Mare, la o temperatură de „Fahrenheit 451” (considerată dpdv științific temperatura la care hârtia începe să ardă).

voluntariatul acestor „pompieri” [„animale” (zoon politikon) pe cale de dispariție)] în lupta cu incendiera culturii devine tot mai ineficient într-o societate în care orice scriere a dobândit valoarea unei fițuici (probabil deformație universitară), iar o carte întreagă reprezintă pur și simplu o amenințare la adresa unei societăți exclusiv consumiste.

parafrazându-l pe Nietzsche, antisocialul din natură [individul care (mai) citește] este sau un supraom sau un monstru; desigur, din punctul de vedere al majorității.

trăiască tirania ei și laptele democrației! miere, nici vorbă.
0