Poezie
Baladă de sufletul magistrului Villon
1 min lectură·
Mediu
Pe apă de-ar fi să clădești
Îmbătat de aer și–ngrozit de soartă
Pe nisipuri mișcătoare dac-ai să pășești,
Pe funie, de-ai bate la o-nchisă poartă,
La surzi de ai să zbieri , împielițat,
La chiori de-ai să le-arăți scânteie
Ai fi mai liniștit și ușurat
Decât dacă te bizui pe-o femeie.
Pe ziduri surpe-ți fie temelia,
Și pe moloz, pe maluri noroioase,
Pe val de apă aspră-i vijelia
Și într-o casă caldă iernile geroase,
În toate acestea caută-ți scăpare,
Sau mai degrabă aice vei găsi putere,
Vei fi mai liber, ars de viu de soare
Decât dacă te bizui pe-o femeie.
De vei cădea în iaduri împuțite ,
Sau de-ai urca spre ceruri și spre sfinți,
Dacă pășești pe cioburi ascuțite
Sau alungat din casele de prinți
Călăului de-i cere îndurare,
Sau chiar de-ai fi erou de epopee
Vei sta mai bine în picioare
Decât dacă te bizui pe-o femeie.
ÎNCHINARE
O, Doamne, alb, tăcut și-ndepărtat
Împărțitor de bune sau de rele
Să știi aceasta: mai friguros e sufletul în iad
Decât dacă te bizui pe-o femeie.
BUCUREȘTI
18.03.2000
003120
0