Mediu
Senina, tandra si frumoasa,
Cu chipul bland si parul lin,
Parca te vad umbland prin casa,
Tot asteptandu-ma sa vin.
Parca te vad pe-o canapea,
Brodand trei maci pe panza deasa
Si asteptand vreun semn sa dea
Copilul tau plecat de-acasa.
Si parc-auzi ceva pe-afara,
Dar nu-i decat un fosnet trist
In nucul care da sa moara
Sub cerul serii de-ametist.
S-ating incet si delicat
Obrazul tras si trist ca seara,
Cu arcuiri care-au cedat
Topindu-ti lacrima de ceara.
O mana de-ai putea sa-mi dai,
Ce mult la maini iti seman, vezi?!
Sa te aduc putin din rai
Mi-e dor sa ma imbratisezi.
Maicuta mea, sa-ti multumesc,
In felul meu sarac si scund,
Sa te ating, sa te privesc,
Si-n sanul tau sa ma ascund.
Dar cred ca esti asa de prinsa
Cu treburi multe, ingeresti,
Te strig incet, cu vocea stinsa
Sa-mi spui din nou ca ma iubesti.
Ca nu-i pe lumea asta-ntreaga
Vreo mangaiere ca a ta
Si voce ca a ta de draga
Cu tonul bland, de catifea.
S-a rupt ceva atunci in mine,
Cand timpul s-a oprit in loc,
Cand s-a umplut de tot de tine,
Sub florile cazand, de soc.
Nimic nu e ca inainte
Si nu va fi nicicand de-acum
Lipsesc din cantece cuvinte
Si din asfalt bucati de drum.
Azi inteleg, cand mor parintii
De moarte nici ca te mai temi,
Ii vezi acolo cu-ochii mintii
Te striga-ntr-una si ii chemi.
Sunt lectii care se invata
Intotdeauna prea tarziu,
Cand ratacit privesti in fata
La cerul mut si stacojiu.
De ce maicuta prea tarziu,
De ce acum le vad pe toate
De ce abia acum sa stiu
Cand podurile-s daramate?!
Dar nici copilul meu nu stie
Si crede ca asa voi fi
Pe-aici macar o vesnicie
O vesnicie si… o zi.
Toronto
8 august 2005
002
0