Poezii

Mă doare ochiul de-atâta pelin ce-mi curge mov pe-obrazul senin cândva. Mă doare albastrul din glastra de lut ce-a spart-o demult chipul cel slut din oglindă. Mă doare și clipa ce

Nu a mai rămas nimic de oferit! Am dat tot ce am avut mi-am dat ochiul, mi-am dat și unghia, mi-am oferit spiritul unui necruțător tu. Nu mai am de oferit nici măcar regrete… Este tardiv

Când am fost azvârlită la marginea pământului, am tăcut! Am luat cu mine Marele Secret și am tăcut! Departe, pe țărmul necunoscut, într-o lume nouă și crudă, am tăcut! Când albastrul

Carbonizate, gândurile mi se învârt Nu știu metoda pentru-a le opri Singurătatea vine și-mi șoptește Să le oprești ar trebui să știi Secretul Morții! La mine vin și prietenii să-și

Nimic. Pur și simplu nimic… Nimic cu mine Nimic împotriva mea Nimic să mă susțină Nimic să mă iubească Nimic din care să mor Nimic pentru care să te urăsc Nimic care să mă convingă că

Iubirile de altădată Te năpădesc în prag de dimineață Și te surprinzi, ștergând furiș, O lacrimă imaginară de pe față. Și simți cum gri te-nvăluie O undă gravă de tristețe Și-o picătură de

O viață mi-am permis să te aștept Venise anul ca să-mi ceară birul Iubindu-te, m-am risipit Degeaba. Pierzându-și ora șirul, Inutilă-i acum și mă doare Urmând să mă sting odată cu secunda!

Când a trebuit să…pleci… ai răscolit toate rănile mele vechi doar ca să-ți cauți o batistă… Dar cred că n-ai știut că mă doare! Când ai plecat, mai apoi, ai uitat să stingi violetul din

Tu, te grăbești să-ți deschizi brațele ca și cum ai vrea să îmbrățișezi neantul. Tu, te grăbești să-mi rostești numele de parcă ai rosti un psalm… Tu, te grăbești să-mi săruți pleoapa ca atunci

Cum rămâne cu mine, Cu ochiul meu spart de neguri, Cu aripa mea frântă de vânt? Cum rămâne cu mine, Cu grădina mea de peneluri, Cu camera mea mortuară? Cine rămâne cu mine, În singurătatea

Nemărginită este zarea Și ce mai consolare Că nu-i văd începutul Nu știu nici ce hram poartă De are vreo culoare? Nemărginită este zarea Ce doare-n ochiul meu Și nu mai văd de are Oricât de

Mireasa … e numele tău Săpat adânc în talpa lui Ce calcă nepăsătoare Peste albul acela, al tău… Doare? Mireasa e numele tău Încrustat într-un braț Ce lovește amar în cripta Inimii tale de

O dramă ce se desfășoară Pe trei platforme diferite, afară: Platforma I: Tu, ești soare Eu – deșert. Mă chinui și mă arzi După bunul tău plac Și nu ți-e milă Și eu tac! Platforma II: Eu

SÃ… Să plouă mărunt și des Să cadă pagini de ziare Culoare. Să-nchid fereastra peste noapte Inutilă și albastră Risipă de singurătate. Să-mi fie teamă de oglindă, De taina ei

CULOARE Te-am pierdut undeva între două culori! n-am să te caut, poate ai aflat… mi-ai obosit plămânul și ochiul discromat! De vină nu-i culoarea Cu care te-ai unit Vina o poartă

TRÃIND UN „CÂND” De-aș fi știut mereu și când să respir și când să mor când să zâmbesc și când să mă așez plângând, la căpătâiul tău, aș fi trăit!

LACRIMI Să plângi pe o bucată de cer, Să plângi pentru un colț de stea, Să plângi pentru că ochiul tău așa vrea. Să plângi pentru cei ce-au fost, Să plângi pentru ne născuți, Să-i plângi pe

MAJESTIC La curtea doamnei Luni Se-ntâmplă lucruri ciudate Și vântul din patru lumi Se-adună să strângă miraculoase Frânturi de noapte… Vântul ce cade din Turla cea Mare Lasă sădit în