vorbe_goale

“... Imi place parul tau ... te face o rebela, ma face sa iti iau capul in maini si sa-i topesc aurul intr-un sarut, curata alchimie ... Imi plac ochii tai ... te fac sa fii Tu, cea mai iubita dintre pamanteni, ma fac sa visez, ma hipnotizeaza, ma ard pana la inima si pana in mijlocul pamantului ... Imi place gura ta ... te face sa spui Adevarul, si, cand imi spui numele, ultima dintre taine mi se pare o joaca de copii, simpla si banala... Pe fruntea ta vreau sa imi odihnesc buzele, in nestire, dupa batalia de zi cu zi... Zambetul tau aduce tot ce imi poate lipsi vreodata ... soare ploaie hrana caldura, oare are o farama de Divinitate ? Lasa-ti palma in mana mea prada degetelor mele, si o voi explora pana se vor uni si inimile noastre vor bate o singura data. Iti mai aduci aminte de banca aceea ? Mi-ai vazut zambetul ? Stiai ce se ascunde in sufletul meu atunci ? O, Tu, zeita risipitoare, cu cata usurinta plutesti pe deasupra noastra, facand fericit orice muritor, doar printr-o privire ? Oare se poate asa ceva ? As vrea sa ma alegi pe mine, stiu ca nu ai nevoie de sclavi, dar voi fi ce vrei Tu... doar pentru a fi langa tine si a-ti asculta din nou respiratia linistita, cand dormi ... “ Puse stiloul jos, si, abatut, isi lasa capul in palme. Dupa doua minute, rupse foaia dintr-o smucitura, nemultumit. Arunca hartia si, de la distanta, nimeri cosul. “Macar la asta nu mi-am pierdut indemanarea !” gandi. “Oare nu se poate mai simplu ? Oare e nevoie de vorbe goale ? Sunt ele doar un substitut ? Pentru ce ? Si de cate cuvinte e nevoie pentru a spune Acum Te Iubesc! ?”