O Clipa-Eterna...

am scris aceste randuri in graba,fara a depune prea mare efort....sant obosita si pixul scrie singur,lasandu-ma doar sa-i admir lucrul... s-a lasat seara;umbrele tremura pe nemiscatele statui din parc,vantul alearga slobod prin multimea grabita sprea casa...eu,singura,urmaresc apusul rosietic si zgomotele tot mai line,ce se rostogolesc in neant...o liniste ciudata ma cuprinde,ametindu-ma un pic si parfumul salcamului inflorit,dulce si imbietor,undeva...vreau sa visez,departe de ceea ce vad si mi se perinda prin fata,sa pasesc peste prezent,sa cuprind dintr-o privire viitorul si sa iau aripi spre visuri,din trecutul tesut in scanteile roze ale copilariei...reusesc intr-un tarziu sa ma despart de iluziile plutind in juru-mi,pasesc absenta,tresarind slab la atingerile istantanee cu alti pietoni...ii privesc pe toti in fata,cautand un chip cunoscut,dar in van,se pare ca toti s-au inteles sa ma evite pe mine,renegata si binecrescuta...exclusa benevol din lumea mondena...mi-a cazut o picatura de apa in pumnul strans...cred ca se aduna norii,pentru prima data ridic ochii sa privesc cerul,e impanzit de licariri-sant fulgerele,strabat vazduhul iute,rupand bezna cu un tais de lumina incandescenta...ma grabesc,desi as fi vrut sa mai stau aici...in acest loc sa simt cum imi curge apa printre palmele intinse a binecuvantare si spalandu-ma pe fata vioi,alungandu-mi somnolenta din ochi,inviorandu-mi imaginile si dandu-mi ceva din suprematia divina...ploaia o unine a cerlui cu pamantul,un pact invilolabil... e tarziu...si ma asteapta alta clipa...trebuie s-o surprind acum...ma grabesc,sa nu-mi scape...o sa va impartasesc parerea,mai tarziu...