Tu,
Tu mă alergi printre văluri, în lumină îți ascult pacea.
Cu tine am uitat cum e când zbori doar cu două aripi.
Tu ești cel care îți lași urma pasului pe nisip
O imprimi adânc și îmi
Privesc acum prin fereastra rotundă picuri mari și negri ai ploii de ieri. Care încă mai curge. Și vin de undeva, neliniștiți și rari, parcă ar vrea să se piardă în sine. Vin – umbre. Mă gândesc că
Plouă.
Aș vrea să fiu un fir de ploaie
care cade
și se stinge
între mai multe fire de ploaie
care cad
și se sting.
Umbra arde.
Poate e mai bine să fie totul cenușă,
să se termine aerul
și
