Dimensiuni ale minunii

Minunea nu este o taină a lumii prin care ni se revelează ceea ce este dincolo de noi și fără de care nu putem trăi, ci este un salt personal, de la un stadiu la altul, al celui care o întâlnește. Minunea este o întâlnire cu altceva, cu ceea ce nu am mai întâlnit înainte de ea. Este un străin care vorbește în altă limbă și ni se adresează, iar noi, deși realizăm că vorbește cu noi, ne uităm uimiți la el atât pentru că nu-l înțelegem, cât și pentru că nu putem pricepe de ce ni se adresează. Miracolul pe care îl produce minunea în viața noastră stă, așadar, în valoarea pe care i-o conferă. Ca atunci când stai în fața unei icoane și te gândești că imaginea pe care o privești este o realitate din alt timp cu care, deși stai față în față, nu poți comunica. Deși, în interiorul tău crezi și vrei să intri în dialog cu ea, icoana rămâne solemn și impenetrabilă mereu în fața ta ca un străin. Diferența dintre ea și străin rezidă, pe de o parte în felul în care ți se adresează, deoarece pe străin îl auzi vorbind pe când pe icoană ți-o imaginezi adresându-ți-se și, pe de altă parte, în faptul că dacă pe străin nu îl înțelegi, pe icoană îți imaginezi că o înțelegi. Tocmai pentru acest raport al întâlnirii cu necunoscutul, în general, te constrânge să exclami uimit în fața evidenței pe care o manifestă minunea și, prin intermediul acestui eveniment, să te înalți, să treci personal la un alt nivel, să faci un salt în interiorul tău, în tine și să te uimești de întâlnirea ce ți-a fost dată a o trăi. Clipa care a fost și nu mai este. Minunea a ceea ce a fost și a devenit trecut aruncându-te în necunoscut.