Dealul lui Horia Bernea si Mont Sainte-Victoire al lui Paul Cezanne

Cei doi pictori s-au născut în țări diferite, la un secol unul de altul: Paul Cezanne (1839-1906) în Franța, Horia Bernea (1938-2000) în România. Au avut însă aceeași dragoste pentru un singur deal (nu același) și, mai ales, aceeași râvnă în a-l picta de nenumărate ori, fie la diferite ore ale zilei, când lumina cade altfel, fie în anotimpuri diferite, când vegetația și / sau zăpada dau alte culori peisajului, ori cu paleta fixată în unghuri diferite de privire. Dealul lui Horia Bernea este la Poiana Mărului, Județul Brașov, cel al lui Cezanne este în Aix-en-Provence, unde s-a născut pictorul.

M-am întrebat, privind marele număr de tablouri ale lui Cezanne reprezentând Mont Sainte-Victoire, de ce ambii artiști s-au oprit, fascinați, la pictarea aceluiași deal? Ar putea aceste tablouri fi considerate variațiuni pe aceeași temă? Dar n-a pictat și Claude Monet o serie de tablouri cu aceleasi căpițe, în diverse culori? Iar Brâncuși n-a scupltat mai multe "Madame Pogany"? Să fi fost numai nevoia de "șlefuire"? Poate că semnificația repetiției este nevoia reîntorcerii -în timp- la sine. Revizitarea prietenilor, a locurilor, ascultarea aceleiași muzici, revenirea la carțile citite constituie, cred, o renîntâlnire cu noi înșine. Matei Călinescu tratează subiectul, cu sensibilitatea-i caracteristică, în volumul "A citi, a reciti" (Ed. Polirom, 2003)

Referindu-se la Horia Bernea, N. Steinhardt, în articolul "Dealul Universal și românesc al lui Horia Bernea" din volumul "Incertitudini Literare" (Ed. Dacia Cluj Napoca, 1980, pg 200-205), dă o altă explicație, pe care eu am extins-o și în cazul lui Cezanne. Dacă ar fi vorba numai de variațiuni pe o temă, totul s-ar rezuma la un exercițiu tehnic. Dar, nici la Horia Bernea (nici la Cezanne) nu e vorba numai de diferențele de culori și unghiuri de lumină, ci la ambii, dealul reprezintă un "model" de univers. Iată câteva fragmente din articolul respectiv:

"Ceea ce ar fi putut să fie monoton (ori denotând o monotonie) se adeverește de o varietate infinită, și această numai fiindcă artistul, având în față același deal, unic și neschimbat obiect, se schimbă el, devine altul, se transformă el de fiecare dată în Creator și (în sens elin) Poet absolut....//...
Horia Bernea, stăruind asupra dealului, n-a vrut (deșertăciune a deșertăciunilor) să arate cât de măiestrit poate schimba, înmulți, preface, reconstitui un luctru. Conștient sau nu, voit ori nevoit, a exemplificat "pe viu" că infinitul ne stă la îndemână, sălăsuiește în fiecare parte, porțiune sau părticică a totalului. Pictura sub penelul său demonstrează ceea ce muzica ne spune de mai multă vreme și - pe calea sunetelor- e mai ușor de captat: nu numai "unitățile" care alcătuiesc un "tot" sunt infinite sau tind spre infinit și nu numai posibilitățile de a le combina nu au limită, dar și "atmosfera" on care iau ființă și durează se poate schimba ad infinitum - din străfunduri și pe deplin. ...//...
Bucuria de a-l picta (dealul, n.m ) și bucuria de a-l privi sunt și ele nemărginite. Se învrednicesc amândouă de o altă stranie (și minunată) însușire a infinitelor: nu se mențin la un anumit nivel, nu rămân la un anumit (fie el și foarte ridicat) grad de intensitate. Bucuria creatorului și bucuria privitorului sunt în constantă creștere, participa și ele la inepuizabilitatea nesfârșitului"

Da, această bucurie de a privi și re-privi, de câte ori am avut ocazia, tablourile "Mont Sainte-Victoire" a avut-o probabil și Cezanne însuși. Când am fost la Aix en Provence, am văzut celebrul deal în realitate. Era un simplu deal, dar, privindu-l, am revăzut imaginile pictate de Cezanne, adânc gravate în memoria mea afectivă.

În încheiere, făcând o comparație cu mai multe opere de artă -nu și cu tablourile lui Cezanne- N. Steinhardt ne învață: "Căci ce sunt scaunul acela atât de galben al lui Van Gogh ori Dealul cu o mie și una de de fete al lui Horia Bernea ori o natură moartă de Chardin ori merele lui Luchian de nu o proiectare a eului, a inimii carec e "ochiul cerului"? Să luăm aminte: împărăția infinitului începe înlăuntrul nostru."

Pe măsura ce timpul trece, căutam infinitul cuibărit în noi înșine, cei care am fost, suntem și, poate, vom fi și mâine.