Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Presa

Editia a IV-a a Concursului de debut în volum

Corneliu Traian AtanasiuCA

Nu prea știu ce fel de biografie. Profesor de sport. Facultatea de filosofie fără să profesez. Fără veleități și gusturi literare pînă tîrziu. Am citit și am început să scriu într-o criză existențială a tinereții. Totul, după cum s-a dovedit ulterior, cu certe efecte formative. Transfuzii de sînge si iluzii. Am cochetat fără convingere și cu publicistica. Am publicat sporadic în Viața Românească, Cuvîntul, Orizont, Dilema. Într-o vreme am citit și niște mici eseuri la radio România Cultural. Nu mă simt frustrat și nici nu cred că sînt vreo valoare inestimabilă, există destulă literatură bună de citit și fără mine, mi-ar plăcea însă acest joc care oricum e mai confortabil, poate și mai savuros. Cred mai mult în efectele scrisului asupra persoanei mele și încurajez, în ce mă privește, mai puțin veleitarismul literar. De cînd m-am lăsat de fumat, spun oricui mă crede că am vicii prea mari ca să mă mai încurc și cu fumatul. Unul ar fi scrisul. Din 2007, administrez site-ul ROMANIAN KUKAI pe care organizez un concurs lunar de haiku ajuns la a 49-a ediție. În jurul lui s-au ivit o constelație de preocupări care încearcă să închege o comunitate a celor ce iubesc haiku-ul și îl scriu în limba română. Dintre ele, merită amintite proiectele Romanian Haiku (grup yahoo pe care se desfășoară un concurs săptămînal), OGLINDIRI (o prezentare a poemelor autorilor români premiați la concursuri internaționale), BIBLIOTECA ROMANIAN KUKAI (o colecție de volume și antologii de haiku), REVISTA RO KU (revista grupului RO KU ajunsă la 6 numere). Toate împreună realizează o bază de date absolut necesară pentru cei care vor să se inițieze și să-și îmbunătățească modul de a scrie și a gusta haiku-ul. Pot fi contactat la soimana@yahoo.com.

Publicat pe
4 min de citit717 cuvinteActualizat
Editia a IV-a a Concursului de debut în volum
Grupul RO KU a organizat pînă acum trei concursuri de debut în volum. Cîștigătorii celor trei ediții sînt: 2009 – Livia Ciupav cu volumul 2011 – Cezar Florin Ciobîcă cu volumul 2013 – Dan Norea cu volumul > Motivația principală a concursului este aceea de a-i stimula pe cei care sînt pe punctul de a putea tipări primul lor volum de haiku. De a le întrerupe șovăiala, comoditatea, neglijența sau reticența cu care au tot amînat un gest atît de firesc. De aceea, el se adresează atît vechilor autori, cît și celor care scriu haiku doar de puțină vreme, atrași de concursurile noastre online. Scopul secund este însă acela de a îmbogăți BIBLIOTECA ROMANIAN KUKAI cu volumele celor care nu s-au gîndit sau n-au îndrăznit încă să-și adune, să-și grupeze și să-și înșiruie poemele pentru a încropi un volum, deși valoarea lor a fost confirmată prin rezultatele din concursuri și poemele publicate în reviste sau volume colective. Acest al doilea obiectiv este profitabil pentru întreaga comunitate a iubitorilor de haiku și, mai ales, pentru cei care se apropie acum sau vor veni în continuare către poezia de sorginte niponă. Ei vor găsi tot mai mulți autori diferiți și valoroși a căror lectură să le îndrume gustul. A publica un volum pe hîrtie înseamnă un efort suplimentar pentru redactarea textelor, pentru a căuta o editură convenabilă și poate un cost prea ridicat pentru un buget precar. Propunînd publicarea online, venim în întîmpinarea celor care au material pentru un volum și vor să fie prezenți cu el pe internet posibilitatea de a-l publica la un preț modic și cu eforturi minime. Publicarea online are și avantajul că oricînd textele pot fi retușate, volumul întreg revizuit și înlocuit cu noua variantă. Ea poate fi astfel o operațiune pilot în vederea publicării pe hîrtie. Regulamentul celui de al patrulea concurs de debut în volum 1. Concursul de debut în volum este un concurs organizat și finanțat de GRUPUL RO KU. 2. Pot participa la concurs toți cei care nu au publicat un volum personal de haiku pe hîrtie, (chiar dacă au publicat alte genuri de poezie niponă în volume personale sau colective pe hîrtie, au publicat haiku în volume personale care cuprindeau și alte genuri literare sau au publicat o plachetă online în BRK). 3. Toți participanții vor beneficia cu această ocazie de publicarea volumului cu care intră în competiție într-o secțiune specială a BRK, intitulată CONCURS DE DEBUT 2015. 4. Volumele prezentate pentru concurs trebuie să cuprindă un număr de 70-100 (nici mai multe, nici mai puține) poeme haiku care să fie organizate în capitole (pe anotimpuri sau pe alte teme), ca un volum finit prezentat spre publicare. Cei care nu sînt utilizatori prea pricepuți ai wordului e preferabil să nu facă niciun fel de formatări suplimentare față de cele implicite (ale aplicației), lăsînd totul în grija mea. Spun asta din experiența anterioară. 5. Trimiterea volumelor pentru publicare poate fi făcută pînă la 1 iulie 2015 online (într-un fișier word), pe adresa email [email protected] sau prin poștă, (într-un manuscris dactilografiat), la adresa poștală: Corneliu Traian Atanasiu, str. Nera 2, bl. OD5, sc. 1, ap. 15, 061787 București, sector 6. 6. Costul tehnoredactării pentru publicarea în BRK va fi de 200 lei pentru fișiere doc (sau docx) și 250 pentru manuscrise dactilo, încasări care vor constitui fondul cu care se va finanța tipărirea volumului cîștigător. Depunerile pot fi făcute pe numele Corneliu Traian Atanasiu în contul RO90RNCB0295068840000001 deschis la BCR (sau prin poștă la adresa menționată mai sus). Toți cei înscriși în concurs vor primi gratuit prin poștă volumele cîștigătoare la primele trei ediții ale concursului. 7. Juriul care va aprecia volumele înscrise în concurs și va desemna cîștigătorul va fi format din Șerban Codrin, Dan Doman și Corneliu Traian Atanasiu. 8. Rezultatul concursului va fi anunțat pe 1 septembrie 2015. 9. Volumul cîștigător va fi tipărit din sumele primite pentru participarea la concurs. Cîștigătorul va primi gratuit 100 de exemplare (iar dacă va dori mai multe va trebui să contribuie la suplimentarea tirajului). 10. Toți participanții vor figura cu două pagini de prezentare la sfîrșitul volumului cîștigător și vor primi și ei un exemplar. Pentru orice nelămuriri, puteți folosi adresa [email protected]
Etichete:#press
#press

Cum sa citezi

Corneliu Traian Atanasiu. “Editia a IV-a a Concursului de debut în volum.” Revista, Poezie.ro, https://poezie.ro/revista/2015/03/editia-a-iv-a-a-concursului-de-debut-in-volum

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.