Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Presa

Rezultatele celei de a treia ediții a concursului de haiku "Sharpening the green pencil"

Corneliu Traian AtanasiuCA

Nu prea știu ce fel de biografie. Profesor de sport. Facultatea de filosofie fără să profesez. Fără veleități și gusturi literare pînă tîrziu. Am citit și am început să scriu într-o criză existențială a tinereții. Totul, după cum s-a dovedit ulterior, cu certe efecte formative. Transfuzii de sînge si iluzii. Am cochetat fără convingere și cu publicistica. Am publicat sporadic în Viața Românească, Cuvîntul, Orizont, Dilema. Într-o vreme am citit și niște mici eseuri la radio România Cultural. Nu mă simt frustrat și nici nu cred că sînt vreo valoare inestimabilă, există destulă literatură bună de citit și fără mine, mi-ar plăcea însă acest joc care oricum e mai confortabil, poate și mai savuros. Cred mai mult în efectele scrisului asupra persoanei mele și încurajez, în ce mă privește, mai puțin veleitarismul literar. De cînd m-am lăsat de fumat, spun oricui mă crede că am vicii prea mari ca să mă mai încurc și cu fumatul. Unul ar fi scrisul. Din 2007, administrez site-ul ROMANIAN KUKAI pe care organizez un concurs lunar de haiku ajuns la a 49-a ediție. În jurul lui s-au ivit o constelație de preocupări care încearcă să închege o comunitate a celor ce iubesc haiku-ul și îl scriu în limba română. Dintre ele, merită amintite proiectele Romanian Haiku (grup yahoo pe care se desfășoară un concurs săptămînal), OGLINDIRI (o prezentare a poemelor autorilor români premiați la concursuri internaționale), BIBLIOTECA ROMANIAN KUKAI (o colecție de volume și antologii de haiku), REVISTA RO KU (revista grupului RO KU ajunsă la 6 numere). Toate împreună realizează o bază de date absolut necesară pentru cei care vor să se inițieze și să-și îmbunătățească modul de a scrie și a gusta haiku-ul. Pot fi contactat la soimana@yahoo.com.

Publicat pe
2 min de citit378 cuvinteActualizat
Rezultatele celei de a treia  ediții a concursului de haiku "Sharpening the green pencil"
Ediția de anul ăsta a înregistrat un nou record de participare: am primit 517 poeme de la 264 de participanți din 47 de țări de pe 6 continente. Premiul I Dorota PYRA Gdañsk, POLAND snowy orchard the smell of summer in a baked apple livada înzăpezită mirosul verii într-un măr copt Premiul II Chase GAGNON Detroit, THE UNITED STATES OF AMERICA humid night... a tadpole breaks the surface of ancient stars noapte umedă... un mormoloc sparge suprafața stelelor străvechi Premiul III Minh-Triêt PHAM Paris, FRANCE carnival wig – a touch of fantasy during chemo perucă de carnaval – un dram de fantezie în timpul chimioterapiei Mențiuni Margaret BEVERLAND Katikati, NEW ZEALAND never missing a wingbeat migrating geese fără să rateze vreo bătaie de aripi gâște migratoare Bouwe BROUWER Sneek, THE NETHERLANDS falling leaves slowly the fading light enters my room frunze căzătoare lumina plăpândă intră-ncet în odaia mea Frank DIETRICH Düsseldorf, GERMANY autumn equinox – cutting an apple in half echinocțiul de toamnă – tăind un măr în jumătate Jan DOBB Canberra, AUSTRALIA windswept sky a collie on the hillside shifting sheep cer măturat de vânt un câine pe deal schimbă direcția oilor Anna GOLUBA Warsaw, POLAND Foggy evening – The old boat Sinks in the silence Seară cețoasă – Vechea barcă Se scufundă în tăcere Devin HARRISON Vancouver, CANADA growing old the snow from childhood rests on my shoulders îmbătrânind pe umeri mi se odihnește neaua copilăriei Krzysztof KOKOT Nowy Targ, POLAND pale girl – on the hospital lawn primroses bloom fată palidă – pe peluza spitalului înfloresc primulele Angelica SEITHE Wettenberg, GERMANY fresh snow no traces left between us zăpadă proaspătă nici o urmă rămasă între noi Keith A. SIMMONDS Rodez, FRANCE tumultuous waves... a fisherman's boat stumbles into a rainbow valuri năvalnice... barca pescărească se poticnește într-un curcubeu Vania STEFANOVA Sliven, BULGARIA a fox cub lying in the red clay another sunset un pui de vulpe culcat în lutul roșu alt apus de soare Organizarea și jurizarea concursului a fost făcută de Eduard Þară, Corneliu Traian Atanasiu, Dan Doman, Cezar Florin Ciobîcă și Cristina Oprea. Alte date pot fi găsite pe blogul iar pe calameo găsiți cartea concursului cu toate poemele și autorii participanți: . sharpening photo Creionfaraumbraredus_zps70a59a5b.png
Etichete:#press
#press

Cum sa citezi

Corneliu Traian Atanasiu. “Rezultatele celei de a treia ediții a concursului de haiku "Sharpening the green pencil".” Revista, Poezie.ro, https://poezie.ro/revista/2014/04/rezultatele-celei-de-a-treia-editii-a-concursului-de-haiku-sharpening-the-green-pencil

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.