Doar

De ce l-am ales pe doar pentru o mică analiză stilistică a funcției sale într-un haiku?

În primul rînd, pentru că el presupune (sau sugerează) o sintagmă (o propoziție sau o frază) anterioară, care să semnaleze o lipsă, o absență, deficitul unor lucruri. Printr-un fel de elipsă verbală, apariția lui obligă la un adaos imaginar din partea cititorului pentru completarea scenei. Spunînd doar sperietoarea, sugerezi cititorului acel spațiu pustiit de toamnă în care numai ea mai așteaptă stingheră.

În al doilea rînd, pentru că, evident, doar declanșează un joc de închidere-deschidere. Aparent, restrînge perspectiva, focalizînd privirea pe obiectul ales, dar tocmai această concentrare produce un evantai, o revărsare de sugestii și aluzii.


Adverbul doar exprimă de obicei o delimitare, o restricție în sensul unei singularizări a unui lucru din mulțimea celor identice sau asemănătoare cu el.

nici o scrisoare de scris
doar amintirea
ca un uliu la pândă

(Ștefan Baciu)

În poemul de mai sus, restricția marchează de fapt o exclusivitate nefastă, persoana în cauză, evident singură și nemaiavînd nici măcar cui să scrie (poate niciunul din cunoscuții de departe nu mai e în viață), este la discreția amintirii, singura în care mai întîlnește oamenii și viața (trecută). Dar și amintirea… e mai curînd un supliciu.

În cazul acestui poem, nici o face pereche cu doar. Aparent, nu mai e nimic de făcut, de trăit, de comunicat, nici o relație nu mai există, nu mai funcționează. Nu mai e nimeni cu care ai mai putea să comunici. Doar introduce însă o excepție. Dar una devenită adversativă: întîlnești încă totul în amintire, dar (cam așa funcționează acum doar) numai ca o mustrare, ca o nostalgie, ca o sfîșiere. În mod straniu, doarface ca și acel singur lucru rămas din specia pusă-n discuție să fie unul care-și neagă natura și virtutea, preschimbîndu-se în contrariul său.

De regulă însă, doar nu este precedat de o precizare a categoriei de lucruri absente, ci introduce direct, abrupt și eliptic chiar acea singularitate pe care ține să ne focalizeze privirea. Este fără doar și poate o păcăleală, ceea ce vedem (ca ceea ce a mai rămas) și-a schimbat calitatea firească de a popula și însufleți locul și prin prezența sa accentuează lipsa, pustiirea, singurătatea, devenind de fapt simbolul lor:

la debarcader / doar pescărușul / păzind singurătatea
(Vladimir Belity)

totul s-a cules – / doar sperietoarea / așteaptă noul an
(Florin Grigoriu)

sub salcia casei / îmi țin tovărășie / doar ei, țânțarii
(Þicu Valer)

zariște mută – / doar o pasăre-și strigă / numele mereu
(Ion Bogdan)

noapte târzie - / doar parfumul teilor / mai trece strada
(Ioan Marinescu)

doar zăpada / pe treptele conacului - / sfârșit de veac
(Elena Manta Ciubotariu)

pe plaja goală / stăpâni doar pescărușii - / seară de toamnă
(Ana Udrea)

gustar spre sfârșit - / doar o sperietoare / pe câmp
(Ecaterina Marga)

doar praf și ciulini / cântecul greierului / amintind toamna
(Livia Ciupav)

ceață - / doar ciorile se zăresc / în mesteceni
(Ioan Găbudean)

scena pustie / acum doar un greier / își face de cap
(Ioan Marinescu)

revelionul – / la mulți ani îmi urează / doar papagalul
(Valeria Tamaș)


Cucul n-are ecou, sperietoarea și pescărușii accentueză golul și capătă funcția ironică de a păzi singurătatea, parfumul se strecoară nevăzut, zăpada îngroapă ce-a mai rămas din conac, țînțarii... condimentează singurătate cu un plus de iritare. Toate aceste lucruri și ființe sînt doar însemne care se insinuează pe blazonul singurătății.

Lucrurile pot fi văzute însă și cu o ironie tandră, empatizînd cu ființele singuratice, asumînd demnitatea condiției austere a unicatului pe care ele ți-o pot insufla:

doar un păianjen - / la urma urmei / dorm și eu cu cineva
(Niculae Alexandru Vest)

în cerul iernii / doar un fulg ca un sărut – / la despărțire
(Titus Andronic)

regina nopții / mireasmă risipită / doar pentru greieri
(Emilia Dumitrescu)

cântul lebedei - / pe lac se oglindea doar / constelația
(Utta Siegrid König)

doar o ceașcă / aburul și liniștea / împreună
(Lucian Suciu)

țâțâna porții / scârțâie, prietenii trec - / doar vântul intră
(Dumitru Ichim)

valurile torc / povești: doar albatrosul / le știe rostul
(Horațiu Stamatin)

e doar vraja / amurgului, nu-i încă / dorul de moarte
(Nicolae Ionel)

o vijelie – / păpădia a rămas / doar amintire
(Vasile Smărăndescu)

În prima parte, am remarcat modul de extremă concizie în care, folosindu-l pe doar, este scos în evidență un exemplar singular plasat într-un loc pustiit pentru a evoca singurătatea. Doar poate îndeplini însă și alte funcții cu aceeași eficiență.

El poate marca, pervertirea sau dispariția unui lucru (care rămîne viu și autentic doar în amintire).

o pocnitoare - / colindul copiilor / doar o amintire
(Duțu Nițu)

o vijelie – / păpădia a rămas / doar amintire
(Vasile Smărăndescu)

Tot cu ajutorul lui doar, e evidențiat faptul că ceva nu (mai) corespunde exigențelor, că așteptările, oarecum firești de pînă acum, ne sînt înșelate:

toamna asta – / doar risipă de frunze / și nimic altceva
(Doru Cosmin Radu)

toamnă de aur - / în mâna care cere / doar o monedă
(Dumitru Radu)

un cerșetor orb - / în palma întinsă / doar fulgi de nea
(Ana Udrea)

ciuta-nsetată / la izvorul înghețat - / doar cer, doar oglinzi...
(G. Corbu)

amurg sângeriu / nici un bujor în grădină - / vântul, doar vântul...
(Mioara Gheorghe)

pe sanie / doar câteva vreascuri / iarna în toi
(Elena Manta Ciubotariu)

Există o contrariere a observatorului: toamna e doar risipă, abundența aurită nu se revarsă ca mărinimie, izvorul nu mai adapă, coloritul ceresc al amurgului nu mai are pandant pe pămînt, săracul nu mai are cu ce se-ncălzi. Peste tot doar penurie și calicie.

În alte situații, atmosfera momentului este confirmată în mod expresiv printr-o anume excepție care întărește o regulă:

octombrie – / doar luna se scaldă / în mare...
(Radu Patrichi)

un câine pribeag / adulmecă ceața - / doar frunze arse
(Cristina Crăsnaru)

vară fierbinte – / doar umbrele ciorilor / răcoresc câmpul
(Henriette Berge)

noapte fără somn – / doar greierii mai luptă / cu maneliștii
(Gabriel Iordan-Dorobanțu)

pisoii în cojoc – / pentru prima ninsoare / iau doar paltonul
(Ana Ruse)

Doar poate scoate în evidență și urme din care se poate deduce o faptă reprobabilă sau o anume reacție tăcută la o întîmplare nedorită.

doar pene pe jos - / mîța-i sătulă: bestia / să-nghiți un cântec...
(Jules Cohn-Botea)

ariciul e mort - / doar acele pinului / împung tăcerea
(Ioan Marinescu)

Doar poate să inducă însă și o moțiune de reabilitare a unui lucru mărunt, insignifiant, efemer care dă în vileag neașteptat puterea nebănuită și misterioasă a mai nimicului.

doar o petală... / limba ceasornicului / a încremenit
(Amalia Voicu)

între mâlul greu / și cerul de-azururi plin, / doar un nufăr alb
(Paula Romanescu)

zmeul rupt... / doar sfoara / își amintește zborul
(Victor Zoica)

În fine, doar poate să pregătească o surpriză, minimalizînd faptul pe care îl introduce, pentru ca apoi un și augmentativ să-l transfigureze într-o întîmplare cu totul și cu totul ieșită din comun:

noaptea orbului / doar cântatul unui cocoș / și-un dor de lună
(Rafila Radu)

aproape la fel ca în:

în urma broaștei / (doar) un plescăit în noapte / și luna în țăndări
(Eduard Þară)

unde doar este subînțeles.