Despre planuri și planificare

Nu mi-am făcut un plan. Și asta se vede. Am publicat Ghid de citire prin 2003 cu ambiția de a publica. A fost de fapt singurul volum care mi-a creat acel sentiment de împlinire, de bucurie de a-l atinge. Într-un format deplorabil, cu greșeli de tastare, fără corectură, culegere deficitară a textelor și tăiat cu ghilotina la propriu, pe scris. Am adunat acolo poeziile adolescenței, poeziile publicate imediat după revoluție prin gazetele din Dej, am adăugat cîteva texte într-un limbaj modernist, chiar și acele poeme pe care le scrisesem în genunchi orbit de dragoste. Și a fost bine. Prima impresie. Þin și acum la acel volumaș, țin mai ales la amintirile pe care fiecare text mi le trezește.

Apoi a fost noapte; prin 2010 urma Poeme de nișă. Un volum al ambiției personale, în care am selectat cele mai reprezentative poezii (așa credeam), influențat deja de saiturile literare pe care emiteam pretenții. Nu le emiteam degeaba, recunosc, doar că era un mediu srăin mie, un mediu al conformismului pe care, sincer, nu îl agreez. Poeme de nișă e volum personal, pe cele colective, antologii și alte minuni pe care le-am încercat, le voi lăsa istoriei literare. Mi-a făcut plăcere acea apariție, simțeam că e nevoie la vîrsta aceea. Recunosc că și acesta a fost o forțare, un bumerang aruncat fără pricepere și care nu se întoarce cuminte în palma aruncătorului. Însă putea să mă mulțumească evoluția, evidentă la o primă lecturare a publicului, sau chiar a ochiului avizat. Au fost comentarii, au apărut cronici, dar nu în locurile reprezentative pentru literele deceniului. Și dacă ambiția a produs volumul acesta, Poeme din Subcetate s-a cerut singur tiparului. Pentru că a fost un volum muncit, poate singurul. Cititorii virtualului își amintesc poemele trotuarului, obsesiv repetate sub același titlu și totuși altele. Cititorii virtualului s-au pronunțat asupra lor, le-au taxat, le-au modificat și le-au apreciat. Le mulțumesc tuturor celor care nu au rămas indiferenți. Am adăugat, mai ales pentru consistență acele poeme de cartier. Chiar așa doream să numesc volumul. Un prieten, poet cunoscut al cărui nume nu îl divulg aici, m-a întrebat dacă nu are un nume cartierul acela. M-am gîndit mult dacă e cazul să folosesc numele cartierului meu. Fusese cu ceva timp înainte folosit Berceniul lui Komartin și mi se părea o mică împietate. Am mers pe mîna prietenului meu scriitor și am riscat.

Volumul Versete și alte adevăruri a fost încropit în cîteva zile. Versetele erau în lucru, doream o carte voluminoasă cu acest titlu, am constatat însă o diluare, o scădere a consistenței lăuntrice și le-am lăsat. Și pentru că am aflat de serbarea zilei limbii române mi-am propus un volum nou, cald la coperte. Mi s-a promis că se poate dacă ne încadrăm într-un anumit termen. Am forțat nota și m-am încadrat. Mai întîi am alipit versetelor un număr de poeme aproximativ la temă, am făcut cuprinsul și am trimis editurii tărășenia asta. Mi-au solicitat 10 zile pentru CIP și 3 pentru ei. Așa a fost. Poate mai trebuia să stea la presă, nu mă pricep la munca de tipografie, cert este că a fost în mîinile mele la timp.

E vorba de cele patru volumașe personale, e vorba de investiția psihică și morală pe care am făcut-o, nu zic de cea financiară care nu se evaluează aici, e vorba de reușite parțiale, dar sînt reușite, e peste toate un sfat. Luați aminte la cei care au reușit cu adevărat. Planificați-vă munca și rezultatele vor corespunde planificării. Altfel, așa cum mie mi se întîmplă, ele vor fi aleatorii și inegale comparativ cu munca investită.