Filip Cristinescu - O poezie matură aflată sub o distinție stilistică aparte

Printre manuscrisele găsite în mapa concursului interjudețean de poezie “În dulcele stil... modern”, ediția 2008, organizat de Asociația Scriitorilor de Nord-Vest, din Satu Mare - am găsit un grupaj de poeme, care, de la prima lecturare, mi-a trezit interes. În final, am avut satisfacția să aflu că și ceilalți colegi din juriu aveau aceeași părere, despre grupajul de poeme în cauză. Tânărul Filip Cristinescu, elev în clasa a X-a a Colegiului Național “Doamna Stanca”, din Satu Mare (căci despre el e vorba!), scrie o poezie matură aflată sub o distinție stilistică aparte, recunoscându-i-se forța lirică puțin obișnuită, ținându-se cont de vârsta poetului; forța și valoarea cu siguranță, prin volumul său de debut \"Poeme între coperți de proză\" apărut la editura \"Citadela\" Satu Mare 2009, o să-l plaseze atât în atenția publicului cititor cât și în atenția criticii, vine să complecteze noului val de creatori ai poeziei și prozei românești din acest Nord de țară. Grupului de tineri sătmăreni care au debutat editorial: Robert Laszlo, Andrei Pașca, Teho Gușat, Dan Marius Cosma, Loredana Știrbu, etc. adăugându-i-se acest nume despre care cu siguranță vom mai auzi.
Filip Cristinescu, “adolescentul mereu grăbit să rămână singur”, se distinge prin viziunea personală a vremurilor tumiultuoase în care trăim - și ea poate fi perceptibilă în felul de a se înfățișa drept realitate poetică, trecută în registrul liric. Declarația sa este patetică - acceptarea pur bărbătească, acoperită de o crustă, e rezultatul unei mizantropii profetice, al impulsului pasionat de a împinge ființa spre metafizic: ”de fapt el nu este decât / un timid vânzător de iluzii // ar mai putea fi poetul / sinonimul uitări de sine / căci memoria lui nu încape / nici ultima poezie // dacă s-ar fi întâmplat vreodată / poetul ar fi putut confundat / cu amintirea...” (Sinonimul uitării de sine). Sunt cazuri în care poetul forțează treptat-treptat bariera realului: “el nu are definiție / și numai acestă constatare perplexă / îi seamănă puțin întrucâtva // lumea lui suntem noi cuvintele toate / înșiruite fără vreun înțeles / la capătul cărora ne așteaptă / ca un semn al mirării” (Poetul ca parte de vorbire).
Poetul aduce în prim planul realități cotidiene - neliniștea,“o lume plecată cu sorcova jiji / umblând cu steaua închis în valiza / târâtă pe străzi de celopatra stratan” - sau starea în care se află, în aceste momente, cultura: “o manea dată la maximum / acoperind toate bârfele din oraș / autorizația de a zbiera unii la alții”, dar și milă față de cei care și-au luat lumea-n cap pentru un trai mai bun: “o cutie poștală în care vrăbiile / își fac cuib printre scrisorile parfumate / ale căpșunarilor de pe insula elba” (Clipul zilei) Vizionarismul tânărului poet Filip Cristinescu cuprinde atât sensul moral, cât și cel metafizic, într-o expresie rafinată: “în parc ziua copilului vine cu trenulețul // din el coboară preșcolarii ținându-se de mână / încolonați doi câte doi sub braț / cu blocurile lor de desen” (Vernisaj).
În majoritatea poemelor găsim relitatea crudă în care trăim: “căci viața este numai un soft / și dragostea de ea o parolă” (Playstation), dar actul trăirii cuprins de obsesia singurătății îl urmărește peste tot: “de o ploaie nomadă / îmi pierd urma în primul internet // așa trece aproape toată adolescența // așa îl țin eu la respect pe poetul din mine // așa va trece apoi toată viața poetului / trudind ca un câine în falansterul / despotul singurătății sale” (Despotul singurătății).
Poetul a renunțat la semnele de punctuație și, cu toate acestea, reușește să ne prezinte poeme interesante și valoroase, inspirate din realitățile vieții: “sufocat între patru pereți de ziare / pe griul lor murdar scriu versurile albe / ale poeziei...” (Grafitti). Erotismul din poeziile lui Filip Cristinescu nu ia formele pornografiei, reușind chiar să prezinte cititorului sub o nouă formă de erotism, mult interiorizat, încifrat, superior, în metaforă: “ultimul punct al liniei de ochire inima mea / oricine ai fi încă îl mai aștept / pe mesagerul dragostei...” (Cupidon)
Poezia lui Filip Cristinescu nu este explozivă sau eufonică, ci una care poartă tensiune prin repetițiile existente, în cuprinsul unor poeme: “pentru că asculta rap / când de fapt adora fusion / pentru că își învățase tăcerile să-mi vorbească // pentru că sub tricoul ei cu SNAP / îi vibrau două boxe rotunde / pentru că o citisem citită / pentru că nu mă căuta cu săptămânile / ca apoi să-mi trimită sms / un haiku o terțină / pentru că era bună la / francezăenglezăromânămateistorie / și la multe altele / pentru că mi-o voi aminti mereu / că pe prima beție pentru Că trecând / prin parcări declanșa larma mașinilor // rămâi soarele meu cu dinți / și voi fi omul tău de zăpadă / aș fi putut să-i spun” (Neiges d\'antan)
Autorul poemelor cuprinse “intre coperți de proză” are câteva poeme scrise în formă fixă, se pare că în mare măsură preferă versul alb, în care are libertatea deplină a creației. El este poetul ce promite (dovadă premiile primite) prin scriitura sa de înaltă vibrație, un stil direct, original; discursul liric propus de Filip Cristinescu, încărcat de o naturalețe deosebită, produce ecouri receptate cu înteres, de cititorii de toate vârstele.