Propoziția săptămânii (1)

Satz, ein sprachlicher Ablauf, der von einer Intention angetrieben wird, die offenbar schon bei Beginn festliegt und den Ablauf prägt. Er ist beherrscht von einer Aussagespannung und vollzieht sich in einer bestimmten Sprechmelodie, die je nach Betonung und Stellung bestimmte Wörter herausheben und damit den Sinn des Satzes abwandeln kann. Der Satz ist eine sich im Sprechen vollziehende Synthese, kein Nacheinander von Wörtern, sondern ein Miteinander. – Propoziție, o evoluție de limbă care este imboldită de către o intenție, care la rândul ei este deja într-un mod evident stabilită și care influențează evoluția. Este predominată de o tensiune de exprimare și se realizează într-o melodie anume de vorbire care în funcție de accentuare și importanță poate să scoată în evidență anumite cuvinte, reușind astfel să schimbe sensul propoziției. Propoziția este o sinteză care are loc prin vorbire, nu o rânduire de cuvinte, ci o ambioză.

Am ales această definiție intenționat dintr-o lucrare intitulată „Noțiuni de bază ale literaturii” (de dr. Otto Bantel) și nu dintr-o lucrare de specialitate din domeniul gramaticii, fiindcă, întradevăr, o propoziție este chiar mai mult decât poate să explice o definiție cu substrat literar, darămite una pur științifică. Este un transportor de idei, de gânduri, de sentimente, de ideologii, de credințe, de convingeri, de îndoieli... și înainte de toate un permanent izvor de inspirație, o sursă veșnică de interpretare, pur și simplu o provocare intelectuală pentru fiecare om.

O propoziție rostită are o durată de viață minimală, multe doar de o clipă. Greutatea ei expresivă se poate cântării în măsuri de receptivitate a adresantului. Cuvântul lui cutare sau cutare are greutate, grăiește gura poporului. Această greutate poate să pecetluiască sorți omenești, propoziția rămânând ea însăși în deplin anonimat.

Greutatea de exprimare a unei propoziții capătă valențe noi după ce a fost preluată și transportată mai departe de alți indivizi, deci după ce va fi citată. Expresivitatea ei devine chiar un factor de popularizare prin toate formele mass-media: radio, televiziune, ziar, carte, internet.

Din acest moment propoziția ni se înfățișează dezbrăcată, am putea spune nerușinată, agresivă dar și vulnerabilă. Popularizarea ei o saltă din zona intimă și bine îngrădită a creatorului său în libertatea nemărginită a universului comunicației umane. Aceeași soartă îl pândește și pe vorbitorul sau scriitorul oricărei propoziții, oricât de banală ar fi ea.

Vrând, nevrând propoziția este oglinda unei societăți. Ea ne poate reflecta suprafața ei, la o privire superficială, sau poate să ne înlesnească o reflectare aprofundată a fenomenelor sociale și culturale, la o privire mai critică. În orice caz, propoziția se expune, din momentul formării ei verbale sau în scris, unui spectru infinit de interpretări posibile, corespunzând diversității infinite a ființelor umane.