Ion Beldeanu - Bucovina care ne doare

Spre rușinea mea, pe Ion Beldeanu îl știam doar ca pe unul dintre poeții reprezentativi ai generației \'8o, dar iată că, zilele trecute, i-am descoperit și altă latură a poetului Ion Beldeanu: cea de eseist. Prin amabilitatea lui cunoscută, mi-a trimis ultima parte a trilogiei “de însemnări”: “Bucovina care ne doare”, o carte masivă, scrisă cu patos, apărută la editura “Mușatinii”, Suceava, 2007.
Pentru ca cititorul să înțeleagă mai bine despre ce e vorba, voi consemna câteva repere ale trilogiei; primul volum apare în 1996, iar al doilea în anul 2001. După mărturisirea autorului, aceste volume “sunt rezultatul contactului direct cu realitatea vizată, comentată. // comentariul meu asupra celor aflate și trăite acolo, în zona la care azi facem o asemenea referire: Bucovina din Ucraina.” (Epilog)
Am făcut această precizare, pentru ca cititorul să știe că ultima parte a trilogiei scrisă de Ion Beldeanu apare întru o cu totul altă conjuctură, deoarece autoritățile ucrainene i-au pus interdicție autorului de a mai vizita Ucraina, suspendare care a tras după sine ruperea contactului direct cu realitatea și oamenii locului.
Titlurile celor câteva zeci de “însemnări”, după cum le spune autorul, sunt captivante, încât, odată cartea luată spre lecturare, greu te mai desparți de ea. Autorul folosește cu grijă întreaga gamă de mijloace scriitoricești. Bine structurată, bine documentată, fiecare eveniment, trăit în perioada cât i-a fost permis să treacă granița, este redat cu fidelitate.
Cartea conține unele pasaje din care rezultă modul umilitor la care au fost supusi: “mii de oameni, în cea mai mare parte români, erau lăsați să aștepte fără motiv zile și nopți în fața porților închise”(Cuvânt înainte) același tratament aplicându-i-se și autorului, de fiecare dată, de către autoritățile ucrainene, la Vama de la Porubnoe, în drumul său spre Cernăuți. Ion Beldeanu cuprinde, în trilogia sa, evenimentele care s-au perindat vreme de “o sută cinzeci de ani din istoria locurilor”, perioadă în care, “deasupra impetuosului edificiu au fluturat drapele diverse, de la cel imperial al Casei de Austria, la cel al Regatului României, și de la cel roșu moscovit, la bicolorul ucranian din zilele noastre” (Cernăuții de altădată…). Istoricul acestui spațiu martor multor evenimente, al unor personalități de seamă ca A. Pumnul, Eminescu, Alecsandri, Kogălniceanu, A. Russo, și alții, care au contribuit, de-a lungul timpului, la destinele românismului din Bucovina, azi “nu mai are voga și nici vitalitatea de odinioară (…). Oare care să fie motivul?” (Dar cei care vin din urmă?).
La fel este redat și istoricul unor clădiri, cu precădere al celei din Piața Centrală nr. 9, pe a căror culoare se mai aude ecoul pașilor și tumultul acestei provincii românești, evocat în presă, de-a lungul timpului, în unele situații “cu o respirație pe cât de scurtă voloric vorbind pe atât de superficial rezolvată.” (Confuzie și mediocritate ). Sunt solidar cu autorul în ceea ce privește întrebarea care cade, ca un leitmotiv, pe parcursul paginilor acestui op: “ce este de făcut pentru ca românii din nordul ocupat să nu aibă senzația că au fost abondonați și să nu-și piardă indentitatea ?” (Dar cei care vin din umbră?). Cititorul are bucuria de a descoperi o gamă de răspunsuri oferită de autor la întrebarea pusă - aviz autorităților române !
Memoria românilor care s-au jerfit de-a lungul vremilor în aceste teritorii ocupate e profanată, sub privirile nepăsătoare ale conaționalilor “noștri din Cernăuți”, cazurile sunt tot mai frecvent semnalate de presă, dar fără nici un răspuns din partea autorităților locale, și mai dureros că nici autoritățile române nu scot nici un cuvânt, lasând în voaia soartei acestă tragică problemă. Cititorul poate întâlni, pe parcursul lecturării cărții, cazuri relatate de autor despre Ilie Motrescu și alții, care au dispărut în condiții misterioase. Sunt relatate eforturile și procupările unor personalități “despre spiritul românesc din afara României” (Apa vie a indentității) care au cerut prin numeroase memorii, adresate comunității internaționale sprijin, informând despre situația în care se află Basarabia (ex. Memoriul lui Pan Halipa adresat președintelui SUA), majoritatea rămânâd, din păcate, fără nici un ecou.
Raționalizarea sau sistarea susținerii financiare a unor acțiuni culturale din partea statului ucrainean, cazul unor titluri de ziare de limbă română și al altor publicații literare, au făcut ca unele voci reprezentative( Arcadie Suceveanu, V. Tărățeanu, I.Crețu, Grigore Bostan, prozatorul Grigore Grigan și alții) să se adapteze la circuitul literar românesc. Monitorizarea acțiunilor culturale, a presei “minorităților etnice, în speță cele românești” duce “ la marginalizarea acesteia până la eliminare” (A fi ziarist român în Ucraina).
Campania de deznaționalizare a populației românești, dusă de autoritățile ucrainene în rândul cetățenilor de etnie românească, este temperată doar în perioada electorală din Ucraina, când candidații vin cu tolba plină de promisiuni, abordând; “o tendință din ce în ce mai evidentă de imitare a experienței occidentale”, în așa fel ca electoratul “să uite pe moment de revendicări și de necazuri.” (Febra electorală în Ucraina), după care procesul își reia, tacit, din nou, pulsul inițial.
Autorul cărții pune în discuție, pe zeci de pagini, relațiile româno-ucrainene la cel mai înalt nivel; “disputa pe marginea mult discutatului și râvnitului tezaur”, (Păguboși, dar mândri) “refuzul autorităților ucraniene de a accepta vizita celor doi demnitari (Ecaterina Andronescu , ministru al educației și cercetării din acea perioadă și Doru Vasile Ionescu, șeful Departamentului pentru românii de pretutindeni) la Cernăuți” (Demnitari români opriți să intre în Cernăuți), “slaba reacție a presei dâmbovițene față de recenta întâlnire Iliescu-Kucima de la Cernăuți” (Celălalt ia totul).
Înteresantă mi se pare relatarea autorului purtată la vamă, cu șeful de tură, în momentul aplicării interdicției de a intra pe teritoriul ucrainean: “Și care e motivul interdicției ?” vreau să știu. Ofițerul strânge din umeri și face spre amicul I. : “Ordin de la Kiev!” (fară comentarii) n.a. (Indizerabil pentru Ucraina), dar și demersurile intreprinse de autor, pe lângă autoritățile statului, de a afla adevărul despre această interdicție.
Actul pe care autoritățile ucrainene îl practică tacit, prin denaturarea adevărul istoric al acestui spațiu, în mod atât de sfidător, este “ridicarea statuii fostului domnitor al Moldovei a rămas un vis neîmplinit” (Necunoașterea marelui Ștefan), iar presa aservită puterii “continuă să denigreze populația românească din zonă” (Antiromânismul lui Petro Kobevko).
Finalul cărții cuprinde un P.S. cutremurător. Cum e posibil ca o asemenea carte, “Bucovina care ne doare”, să nu primească avizul favorabil din partea Ministerului Culturii și Cultelor? Este și întrebarea care încheie op-ul; “oare nici Bucovina nu mai înseamnă ceva ?”. Se pare că, pentru unii, nu.