Rășinarii fără Goga și Cioran

Săptămâna trecută, pașii m-au purtat prin Mărginimea Sibiului, itinerar din care nu putea să lipsească atât de cunoscutul Rășinari, străveche vatră de românism atestată la anul 1.200, loc al primei Mitropolii a Ardealului, al nașterii mai cunoscuților Emil Cioran și Octavian Goga, dar și a numeroase alte personalități militante pentru prosperitatea românilor.

Peste toate vorbele frumoase am fost nevoit să aștern un sentiment de neputință și de furie, văzând decăderea din drepturi a memoriei tuturor celor citati mai sus, de către cei ce astăzi se auto intitulează ”urmași”, fie ei autoritate locală, sau moștenitori ”de drept”.

Iată, în trei secvențe, originea protestului meu:

1.Lângă recent renovata Biserică cu hramul Sf. Parashiva (cea mai veche ctitorie de cult din localitate) se află ceea ce numim, Casa memorială Emil Cioran. În fapt, casa nasterii marelui om de cultură, solemn încuiată și închisă de moștenitorul de drept, poartă doar două anoste plăci memoriale și este străjuită de un bust slab reprezentativ (atenție, toate postate de comuniști). Cei de azi? Doar tăcere și ridicări de umăr, necum muzeu sau Casă Memorială.

2.Peste drum, pe o uliță jalnic pietruită, sub aceeași trei falnici brazi care i-au umbrit trecerile peste pragul casei natale, casa nașterii lui Octavian Goga ascunde tăcută taine de demult sau mai de curând. Oamenii spun că moștenitorii marelui OM (actorii Ilinca Tomoroveanu și Traian Stănescu) au reușit în anii \'90 să-l convingă pe ministrul culturii din acea vreme, Ion Caramitru, să le aprobe o extrem de generoasă sumă pentru reabilitarea a ceea ce urma să fie Memorialul Goga. Suma s-a aprobat, a fost risipită pe amenajarea unei reședințe de vacanță și deloc pentru partea muzeistică, a fost inaugurat simulacrul la cel mai înalt nivel (ex-roșul Ion Iliescu fiind și el prezent la validarea jafului din bani publici), iar de atunci, doar cei doi ”proprietari” au acces în incintă, și asta foarte rar. Partea muzeistică a beneficiat doar de o portiță nouă din lemn, a cărei lucrătură populară rivalizează cu măiastrele pânze de păianjen țesute pe toată partea ei superioară.

3.Muzeul Etnografic Rășinari – o colecție de piese strânse în sute de ani, ca mărturie a tehnicii populare promovate și utilizate în zonă. Sau cel puțin așa s-ar putea crede. Generații întregi au trudit să confecționeze și adune mai apoi ca mărturie repectivele piese într-o locație care a funcționat ani buni fără probleme. Dar, a urmat o revendicare, apoi evacuarea colecției și, într-un târziu, relocarea ei în spațiul total nepotrivit (constucție modernă) al grădiniței. ”Efortul” primăriei ar putea fi lăudabil, doar că o muzeografă impostoare (nu ca pregătire, căci n-am avut onoarea s-o întâlnesc) ci ca prezență, o adevărată ”rara avis” cum spun vecinii, incuie ușile și dispare zile întregi. Întăresc afirmația lor (a vecinilor), prin faptul că trei zile consecutive, la final de săptămână, n-am reușit să vizitez colecția și nici să dau de urma împricinatei.

Iată așadar o pată rușinoasă pe obrazul unei comunități poate prea egoiste în prezent și prea îngăduitoare cu autoritatea locală, care ascunde sub o țesătură de ignoranță un trecut remarcabil al unei vetre vechi, cu peste 800 de ani de istorie.

Vă rog pe toți cei care lecturați prezentul protest, să mă sprijiniți în a-l aduce (așa cum voi încerca direct să procedez) la cunoștința celor (dez)interesați în prezent: Ministerul Culturii și Cultelor, Academia Română, Uniunea Scriitorilor, Biserica Ortodoxă Române, Prefectura și Consiliul Județean Sibiu, Primăria Rășinari. La nevoie pot prezenta și triste imagini în susținerea a ceea ce am relatat și pe care deliberat am evitat să le postez, pentru a mai îndulci amarul gust al periplului prin Rășinari.

a se vedea și
http://www.agonia.ro/index.php/poetry/1733633/index.html