Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Articol

Intra muros

chipuri și priveliști ale Cetății

Ghinea Nouras CristianGC

Cristian Ghinea s-a născut la Lugoj, în 16 decembrie 1962. Absolvent al Universității Politehnica din Timișoara, în 1987. Din luna mai 1992, devine redactor de televiziune, iar apoi trece în presa scrisă. Redactor-șef al săptămânalului "Redeșteptarea" Lugoj din mai 1998 până in ianuarie 2004. În prezent, își continuă activitatea în presa scrisă (www.redesteptarea.ro), precum și cea de realizator de emisiuni la Tele Europa Nova. Este coordonator al paginii culturale a "Redeșteptării" și realizator al emisiunilor culturale "Paranteze deschise" si "Arte". Membru al Uniunii Scriitorilor din Romania din 5 iunie 2007 Premiul pentru critică, istorie literară și eseu al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Timișoara, pentru volumul "Pasajul discret", Editura "Anthropos" Timișoara, 2011 (editor: Lucian Alexiu) Laureat al Premiului național de jurnalistică pe anul 2005 oferit de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD); în anul 2004, la Timișoara, a primit Premiul "VIP în Banat" pentru jurnalistică (editorial). Este membru fondator al Clubului Cultural "Pro Arte" și al Cenaclului literar "Cuvinte românești", actualmente "Banat". Este redactor al revistei culturale "Banat". Are publicate urmatoarele cărți: "Sens giratoriu" - 2002, editoriale, "Timpul, astfel fragmentat" - 2003, proză, "Anii cinematografului" - 2004, miniroman, "Clipa magică" - 2005, interviuri culturale (toate la Editura Dacia Europa Nova Lugoj) "Înotătorii din ziduri" - proza (editura "Hestia", Timișoara, 2005) "Scrisori din Republica Utopia" - eseuri, editoriale (Editura Nagard, 2006) "Intra muros" - reportaje (Editura Anthropos, Timisoara, 2006) "Semnul Atlantului" - proze (Editura Anthropos, Timisoara, 2007) "Ars longa" - interviuri culturale (Editura Nagard - 2007) "Freddy Stauber, Logic... și pasiunile vieții" - biografic (Editura Nagard - 2009) "Pasajul discret" - eseuri critice (Editura Anthropos, Timisoara, 2011) Prezente in volume colective: "Antologia proza.ro" (Editura Paralela 45, Pitesti, 2006) Almanahul estival science fiction 2007 (editat de revista Helion) Referinte in: "Timisoara literara" - Dictionar bio-bibliografic al membrilor Uniunii Scriitorilor - filiala Timisoara autori: Paul Eugen Banciu, Aquilina Biraiescu (Editura Marineasa Timisoara 2007 și ediția a II-a, 2008) "Scriitori si carti" - Livius Petru Bercea (Editura Nagard 2008) "Itinerar critic" - Livius Petru Bercea (Editura Hestia Timisoara 2008) "Oglinda lui Narcis" - critica literara - Constantin Buiciuc (Editura Marineasa Timisoara 2009 si editia a II-a, 2011) "Dicționarul scriitorilor români de azi din România, Basarabia, Bucovina de Nord, Banatul Sârbesc, Europa Occidentală, Israel, America" - autori: Boris Crăciun și Daniela Crăciun - Costin - pag. 228 (Editura Porțile Orientului, Iași, 2011) A publicat poezie, proză, eseuri și mai ales cronică de carte în revistele timișorene "Orizont", "Orient Latin", „Paralela 45” – suplimentul cultural al cotidianului „Renașterea bănățeană”, "Paradox", "Ulysse", "Tibiscus" - suplimentul "Argonauții", precum și în "Cuvinte românești" și "Banat" - Lugoj, "Reflex","Banatul montan" - Resita, "Cafeneaua literară" - Pitești, "Oglinda literară" – Focșani, "Hyperion" - Botoșani, "Acolada" - Satu Mare, "Interferențe" - Caransebeș, "Arcade" - Strehaia etc. Referințe au apărut în "Orizont" - Timișoara, "Renașterea Bănățeană" -Timișoara, "Paralela 45" - Timisoara, "Reflex" Reșita, "Caligraf" - Drobeta Tr. Severin, "Orient latin" - Timișoara, "Agenda Zilei" - Timișoara, "Prima Oră" - Timișoara, "Ziua de Vest" - Timișoara, "Lamura" - Craiova, "Oglinda literara" - Focsani, "Adevarul" - Bucuresti, "Națiunea" - București, "Arca" - Arad, Radio Timișoara - emisiunea "Viața literară" a poetei Veronica Balaj și "Actualitatea" Lugoj.

Publicat pe
4 min de citit707 cuvinteActualizat
Intra muros
Semnalăm apariția unui nou volum de povestiri semnat de Cristian Ghinea și intitulat „Intra Muros” - o conotație cât se poate de potrivită cu ceea ce face subiectul cărții. Autorul este un jurnalist remarcat și în mediile de la centru, nu numai în Banat, argumentul primar fiind premiile de care se poate face vorbire oricând .
În literatură, Cristian Ghinea vine acum cu acest volum de proză scurtă de sorginte gazetărească , în care accentele de expresie modernă și documentul prelucrat fac nota particulară. „Intra Muros” cuprinde 36 de povestiri ca niște cadre cinematografice în care încape o întreagă lume a vechiului burg lugojean. Farmecul vetust al clădirilor devenite puncte referențiale pentru istoria orașului și mai ales destinele umane, foste personalități care și-au însemnat numele în existența Lugojului, dau cărții dreptul de „restitutio culturale” pentru această parte de țară.
De la heraldică la garnizoana franceză fostă pe aceste locuri, de la icoane pe sticlă semnate de artiști ai zonei în alte vremi, la generali imperiali sau la coordonatele impuse de Marea Unire, spectacolul se diversifică mereu, iar cititorul are motive să se creadă spectator și totodată participant afectiv la acest demers existențial, în care viața se derulează cu accente dramatice sau meditativ –reconfortante. Din document și imaginar, se încheagă o lume agitată, vetustă și plină de farmec: oameni ai locului au construit din proprii creițari sau florini, o biserică, două turnuri de lăcaș sfânt ce se vor prăbuși într-un fatidic 11 septembrie din alt calendar decât cel contemporan, un spaniol construiește o moară, dar pe un loc blestemat, se pare, lăsând să se perpetueze firul tragic al legendei până în zilele noastre. În meandrele
existențiale din vechiul burg, se întâlnesc artiști demni de Hollywood (Bela Lugosi), generali băștinași (Alexandru Lupu) despre care se știe până în capitala chezaro-craiască, Viena, nu mai vorbim de poștalionul - „inter-city” de epocă, unde mai pui că părintele bombei cu hidrogen (Edward Teller) a copilărit la Lugoj, pe străzile căruia, în plin comunism, putea fi admirat un Cadillac negociat și cumpărat de la… Ambasada Americană.
Echilibrul păstrat în pagini între remeber, vis și real, este bine construit. Paginile sunt un flux psihologic al unor vremi punctate cu întâmplări marcante și care au o anume greutate simbolistică. Viața în vechiul burg nu-i un hățis de întâmplări cărora să nu le vezi rolul și rostul. Dimpotrivă! Construcția povestirilor este eșafodată pe o candoare cumpătată și pe un bine strunit orgoliu bănățean. Sunt pagini cu accente de introspecție și rigoare afectivă, asocieri de varii destine umane și persuasiuni ale istoriei. Într-o lume a vacarmului cotidian, cartea oferă un echilibru între acordurile afective ale unei foste lumi despre care trebuie să știm că ne aparține și nouă într-o oarecare măsură, iar fair-play-ul , onestitatea sunt valori de la care nu ar trebui să abdicăm dacă vrem să știm și ce a fost în urma noastră.

Veronica Balaj, redactor cultural, Radio Timișoara


\"Uneori gândesc că, de fapt, orașul m-a ales pentru a mă naște în sânul lui și a mă hrăni, de timpuriu, cu farmecul legendelor locului, alteori îmi spun că ar fi mai nimerit să ridic pur și simplu din umeri, invocând destinul. Un lucru e însă sigur : locuind la Lugoj, nu m-am simțit niciodată provincial. Ba chiar m-am considerat norocos să cresc în micul burg bănățean, pe care mi l-am imaginat dintotdeauna protejat de un soi de energie pozitivă, pe care o simte orice om cu capacitatea de a rezona la atmosfera din jur. Am crescut, din fericire, într-o casă cu bibliotecă mare, având șansa să-l înlocuiesc de timpuriu pe Ispirescu cu Ionescu, fără a face din asta cine știe ce filozofie. Pe atunci, lucrurile se întrupau ușor, precum adunam timbrele în clasor sau inventam jocuri de strategie cu tancuri și vaporașe modelate din cretă… Așa cum în copilărie zgâriam cu un bănuț balstrada podului de fier, ca semn al trecerii mele peste apa Timișului, așa s-au înșirat, firesc, poveștile de mai târziu, adunate cu gelozie, înșiruite în lacră, cu patimă de colecționar, rescrise mereu, aievea sau doar în minte. Cetatea de ieri, de azi, de mâine, este pentru mine o perpetuă sursă de fascinație\".

Cristian Ghinea (coperta IV)

C. Ghinea \"Intra muros\" Ed Anthropos Timisoara 2007
ISBN 978-973-7985-29-3
148 de pagini format 12x20


Cum sa citezi

Ghinea Nouras Cristian. “Intra muros.” Revista, Poezie.ro, https://poezie.ro/revista/2007/04/intra-muros

Comentarii (1)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

În loc de bănuț, ca semn al trecerii mele pe aici, zgârii și eu câteva cuvinte de felicitare. Sunt sigură că lectura cărții e un deliciu. Cum se poate procura?
Declarația autorului de pe coperta IV nu face decât să-mi stârnească invidia și tristețea de a nu mă născut în binecuvântatul oraș.
Felicitări, Cristi!
Cu drag,
Loredana
0