Scrisoare deschisă domnului Secretar de Stat Ioan Onisei

Răspund pozitiv solicitării dumneavoastră telefonice, anterioare ședinței din 10 noiembrie, când s-a discutat cu angajații MCC și conducerea AFCN despre situația în care s-a ajuns în cultura scrisă din România și despre ce ne-ar mai fi rămas de făcut, să putem să evităm cel puțin atitudinea de sfidare, foarte păguboasă electoral în mentalul românesc…
Fire poetică, ingenios articulată pe un anumit tip de candoare, am considerat că domnia voastră și-a amintit că 2005 a fost singurul an din existența ministerului culturii și cultelor în care subvenția pentru publicațiile culturale și pentru titlurile de carte nu a generat nemulțumiri în rândul editorilor și în presă, indiferent de natura ei. V-am rugat să-mi găsiți un articol nefavorabil acelei perioade, o singură poziție publică împotriva subvenției din 2005. Îmi este necesar acest lucru ca argument istoric al faptului că respectivul Program s-a și desfășurat cât timp am fost eu responsabil de el, secretar al Comisiei conduse de domnul Solomon Marcus, din care mai făceau ireproșabil parte: Florin Iaru, Mircea Vasilescu, Ion Pop, Ion Bogdan Lefter, Ștefan Agopian, Mircea Ghițulescu, Ioan Holban, Marius Sala, Gheorghe Mihăilă, Ion Stancu. Altfel, din sutele și miile de atitudini, corespondente anilor 2004 și 2006, rezultă că exact în 2005, cât timp munca mea a reprezentat derularea acestui program, el să nu se fi derulat, situație derutantă și pentru mine, și pentru opțiunea domniilor voastre de a considera că o atât de mare instituție, Administrația Fondului Cultural Național, cu mulți angajați pe măsură, poate fi cababilă să aibă și activitatea dar și neoneroasa mea eficiență… Conjuncția adversativă nu este folosită greșit, cele două dimensiuni au într-adevăr acestă nuanță în atare acțiuni de natură financiară, în general vorbind, dar și în instituția noastră. Precizez acest lucru pentru a nu vă dezamăgi cu generalități. Unde mai punem și faptul că nu aveam nici un fel de experiență, de pregătire contabilă, nu absolvisem cursuri, nu aveam certificate de competență. Un tânăr absolvent de teologie ortodoxă și poet în timpul liber, nimic aplicabil în activitatea asta de minister. Þin la accentul pus pe lipsa de experiență, eu nefăcând parte dintre cei cărora experiența le este profund dăunătoare…
Solicitarea dumneavoastră m-a înduioșat vizibil. A fost de neimaginat pentru mine ca onor conducerea ministerului să ajungă să-mi ceară soluții tocmai mie, înconjurată fiind de atâția specialiști pe care îi promovează, le dă salarii de merit, ore suplimentare și prime chiar și atunci când se află cu lunile în concedii medicale… Dar cu atât mai mult mă bucură atitudinea și opțiunea dumneavostră de formală reconsiderare, eu fiind simplu supraviețuitor al acestei instituții, de uimitoarea favoare ontică bucurându-se în general doar morții. Faptul că m-ați ales acum, dintre toți angajații, șefi de birou, de servicii, directori, consilieri personali, să ofer chiar eu soluții mă întristează întrucâtva, sugerându-mi că primăvara, vara și toamna se consideră la nivelul conducerii ministerului că nu am randament, că nu ați dorit să vă reprezint în aceste frumoase anotimpuri, chiar dacă uit pentru moment toate eforturile de a mă sancționa numai pentru că am anunțat din ianuarie ce avea să se întâmple culturii scrise din România. Dar nu cred că atât respectivele cicluri ale onorabilei noastre poziții geografice, cât și momentul și caracterul situației să fi fost dominante caracterului sumativ al echipei în care guvernați.
Anul trecut, cum bine știți, din încredințarea doamnei Mona Muscă, m-am ocupat într-o singurătate absolută de acest Program al MCC, de la protocolul ședințelor de analiză și selecție, pentru a nu se face instituția de râs înaintea acelor oameni, minister al culturii rupte-n fund, dar care alocă și investește zeci de miliarde în sine (acum hoția nu se mai desfășoară prin sustragerea obiectului, ci prin achiziționarea lui) și până la transportul miilor de cărți și reviste în depozitul MCC, din ce am înțeles dispărute parțial între timp, lucru nu chiar neobișnuit.
În 2005, salariul meu a fost și de două milioane și cinci sute de mii lei, apoi a urcat, cu greu, până la aproape cinci milioane și jumătate, la ora la care vă scriu, din care tot eu asiguram protocolul Comisiei, cât timp aceasta a lucrat la sesiunile de analiză și selecție, cel puțin trei milioane lunar. Cu cele aproape două rămase îmi împrumutam colegii până la următoarea leafă… Dar ce a hotărât în Colegiu Cabinetul de instrumentiști ai lui Adrian Iorgulescu?! Să fiu dat Comisiei de Disciplină, la propunerea conducerii UDMR a direcției căreia i s-a adugat și șeful de la minorități, tot UDMR, devenit între timp, prin concurs, a ținut domnia sa să precizez, directorul Direcției Realații Internaționale, deși eu tot asta am susținut mereu, neînțelegând de ce concursul este ceva de laudă pentru dumnealor… Adevărat este că după foarte puțin timp directorii instituțiilor naționale au fost demiși tot prin concurs!!! Respectiva hotărâre fusese semnată și de către Dan Marius Zarafescu, de la Serviciul Artele Spectacolului, devenit în 2005 din referent consilier, din consilier director general interimar, poziție de pe care și-a organizat concursul pentru postul stabil de șef serviciu, pentru care a concurat singur și tot singur a câștigat.
La propunerea dumneavoastră, semn că ați înțeles multe intimități din măiestria pe valuri a celui mai iubit marinar, căruia îi privesc cu mare veselie de copil cum i se plimbă mușchiul de pe braț pe cârmă și retur, atunci când, în situațiile delicate, scoate dintr-o cutiuță PNL câte un recent liberal cu spanac în cap și îl molfăie în admirația infantilă a telespectatorilor, domnul Victor Bădoiu a devenit în Comisia Națională a Bibliotecilor, în care sunt exclusiv specialiști, chiar reprezentantul domnului Adrian Iorgulescu… Asta e tare de tot! În plus, la votarea celor propuși tot de dumneavoastră, Victor Bădoiu s-a transformat din nou, a intrat ceea ce este și a ieșit secretarul Comisiei Naționale a Bibliotecilor.  S-a consfințit astfel modul în care s-a alcătuit în acest an respectiva Comisie. Am să vă explic și dumneavoastră, dacă îmi veți crea conjunctura.
Primul act semnat de acest potențial obiectiv științific a fost un referat prin care mă acuza, tot prin ianuarie, că refuz să dau mai mulți bani unei edituri, deși suma era calculată cu scrupulozitate de specialiștii contabili ai ministerului!!! Cei patru subalterni ai dumneavoastră au scris și ei acolo ce s-au priceput, după creierul lor, în cazul unora, și după arhitectura caracterială sau de programare politică, în cazul altora. Pentru ce mă acuzau în principal? Și aici este culmea absurdului, a ipocriziei și a jegului! – Pentru grave prejudicii aduse imaginii publice a ministerului culturii și cultelor, eu anunțând, cu ocazia unui premiu literar, ce rezultate vor avea măsurile acestei guvernări de la MCC, dumneavoastră oponându-vă un timp acestora și nebeneficiind, prin excepție, de principiul prin care decizia aparține minorității… Una dintre posibilele sancțiuni regulamentare, cea mai duioasă, este sancționarea salarială… În relație cu mine, acest minister este în culmea penibilului și a nesimțirii! Mai mult, tot ce s-a întreprins împotriva mea a culminat, în august acest an, cu fabricarea la Secția 2 Poliție, Biroul de Investigații Criminale, a unui dosar penal!!!, pentru că am găsit într-un compartiment al ghișeului de la casieria ministerului suma de 500 EURO, restituită imediat funcționarei de acolo, ulterior această sumă ajungând la doamna/domnișoara Coralia Catană, consilieră a secretarului de stat de atunci, Virgil Nițulescu, pentru că ea ar fi pierdut o sumă similară sau pentru că i s-ar fi furat aceasta, cu o săptămână înainte, vinere în care, după program, eu nu părăsisem câteva ore bune (exact perioada indicată poliției de păgubită că este intervalul în care s-a întâmplat prăduirea) chiar cabinetul ministrului, pentru a-i lua la mare angajatele, demers reușit, în scopul unui superior randament profesional, odată întoarse la început de săptămână în birourile pentru care posedă convenția.
Am fost nevoit de atunci încoace să înfrunt gratuit o profundă criză de imagine, purtat ca un nelegiuit pe la stalinista Miliție Română, supusă unui telefon dat de la Cabinetul ministrului culturii și cultelor. Aveam la mine o distincție, citația cu numărul 1, primul chemat până la data respectivă într-un dosar penal, eu fiind dovada incontestabilă că Raiul s-a mutat în Sectorul 1, în care, printr-o aiuritoare coincidență, ministerul culturii face umbră de apus broaștelor din Lacul Herăstrău. Numai consecvența unui redactor și a unui post de televiziune au făcut să nu se poată elibera pe numele meu un mandat de reținere, într-o încercare sifilitică de compromitere a mea și implicit a lucrurilor pe care le spuneam. Cât au mai putut să râdă colegii de prostia mea de a înapoia acei bani, spre surprinderea inclusiv a casierei! Să înapoiezi cuiva foarte abstract niște bani care nu erau nici furați, nici împrumutați, ci numai găsiți a fost în ochii tuturor curată prostie! Datorită complicațiilor era cât pe ce să regret mărunta mea onestitate. Aproape toți colegii mă biciuiau cu câte un calcul spontan, prin care îmi spuneau câte salarii de-ale mele sunt cuprinse în respectiva sumă. Concluziile lor au fost de fiecare dată evidente, incriminându-mi forma comună de inocență. Mai mult, unii și-au blestemat norocul pentru faptul că ei nu se întâlnesc niciodată cu astfel de situații, fiind predispuși unui cu totul alt risc. Din acel moment, alții au pornit să mă pizmuiască și mai înverșunat de cât o făceau până atunci, conștientizându-și cu acea ocazie niște dimensiuni rahitice ale spiritului, apăsați de evidențierea unei diferențe foarte complexante, cu atât mai mult cu cât deosebirile intelectuale fuseseră vădite în mai multe rânduri. Pe cele culturale și profesionale nici nu le mai iau în discuție, în ministerul culturii nu contează oricum…
Apoi, a urmat altă năpastă: femeile au început să-mi cedeze, la nivelul discuției, chiar consilierele de la cabinete demnitare, semn că, pshiologic, ele resimt acut nevoia reprezentării de facto a bărbatului-erou. Ele conștientizează, totodată, că modernitatea le neglijează în atitudinile lor de forță existențială, conjunctural inhibate de statutul de amante considerate astfel de mediu, chiar și atunci când realitatea nu încurajează o asemenea reprezentare. Când e așa inclusiv ca adevăr, totul devine, salvator pentru respectul de sine, obligație și responsabilitate socială. Puțin diferit se încadrează nevestele care se simt părăsite în interiorul propriilor lor căsnicii, care vin la serviciu și pentru a trăi, schizofrenic, o altă căsnicie. Eu am înțeles că a fi factor favorizant unor astfel de redimensionări este riscant pentru cariera funcționarului public, mă refer la variantele tinere. Cu cele care nu mai contează pentru exercitarea stimulului de socializare este o altă poveste care nu intră în competențele mele. Acum, în ceea ce mă privește, este o derută totală în rândul demnitarilor, nimeni nu mai știe cu ale cui secretare și consiliere am colaborat pe vertical și pe orizontal și, în consecință, nici nu se pot hotărî dacă să mă antipatizeze pentru că le-am încălcat teritoriul sau, din contră, să mă simpatizeze pentru că am reușit să le vorbesc fetelor de încredere ale ”coechipierilor” lor, o nuanțare a paradigmei românești cu capra vecinului. Ele între ele, dispreț profund…
Dacă i-ar da cuiva prin cap, păstrându-se totuși exterior unei amprentări a cinematografiei indiene, să facă un film cu ce i se poate întâmpla unui funcționar public din România, acești băieți talentați, puțin cam mimetici dar care ne exorcizează cinematografic existența, reușind să și câștige importante premii internaționale, ar intra într-o nemeritată eclipsă. În Ministerul Culturii și Cultelor, eu am devenit românul absolut, în dimensiunea lui parodică. Și sunt în continuare ținut legat de stâlpul infamiei, un paznic care nu are posibilitatea intervenției, care poate doar să vadă niște pitici grăbiți și să strige spre niște contribuabili resemnați. În ultima vreme, simt niște atingeri ciudate, semn că neisprăviții ar dori să îmi lege și ochii, dar nu ajung în locul în care trebuie decât dacă se sprijină unul pe spinarea celuilalt. Și cum eu mă mișc imprevizibil, le afectez echilibrul, simțindu-i apoi cum mi se ating pe rând de zona curajului.
Revenind la scopul introducerii de față și la explicitarea parțială a confortului meu de a comunica afectiv cu dumneavoastră, sunt convins că știți foarte bine, cel puțin datorită faptului că repetatele dumneavoastră intervenții neutralizau, pentru moment, boicotul continuu al direcției financiare a ministerului, care dorea numai să anunțe public sumele repartizate celor două importante programe de susținere a culturii scrise din România, nu să le și cheltuiască… Nu a comparat nimeni în acești ani, scriitori, ziariști, Curtea de Conturi, sumele care s-au anunțat de către Direcția Buget, Finanțe, Dezvoltare cu sumele care s-au și decontat în cadrul acelor programe, astfel încât nimeni dintre potențiali păgubiți nu află unde încape consistenta diferență… Motivele sunt la îndemâna oricărui nivel de reprezentare și v-aș jigni intelectual dacă aș avea pretenția să cred că vi le fac acum cunoscute, tocmai pe dumneavoastră, cel care îmi asigurați confortul uman în acest minister. Dacă e prea mare scara istorică la care fac referire acum și timpul nu vă permite o sintetică evaluare, vă sugerez să aveți în vedere cel puțin anii 2004, când ați constat, o dată cu preluarea puterii, dezastrul și 2006, an letal pentru existența acestei instituții în raport cu rolul pe care ea îl are față de cultura scrisă din România, depășind cu mult ca gravitate ce incriminați dumneavoastră când ați preluat mandatul.
După introducerea pe care mi-am permis-o pentru a evidenția terenul pe care ați făcut solicitarea, redau câteva măsuri în care cred. Puse în practică, au un potențial de a schimba în bine procedura Achiziției de carte și publicații culturale pentru bibliotecile publice. Nu am să vi le explic, sunteți singurul demnitar, dintre cei cu care am lucrat, care deduce rapid și exact. Mai înainte însă, am să vă spun cum s-au făcut atât achizițiile cât și subvențiile, pentru a evita oneroasa rutină: până acum, ministrul sau secretarul de stat identifica femela dominantă din cadrul biroului de specialitate, alternanța fiind asigurată de către doamnele Victoria Stoian, Ana Andreescu și Marilena Guga, și îi oferea vânatul editorial al acelui an. Nu aș risca să vă vorbesc despre criteriile respectivei judecăți, nici de organul cu care s-au perceput aceste realitatăți… Convingerea ministerială devenea primum movens al achiziției/subvenției. Apoi se făceau jocurile pe linia secretarul Comisiei – edituri agreate – bibliotecari dintre prietenii vechi, de încredere. Aceștia aflau de la reprezentantul ministerului de la care editură vor trebui să fie titlurile care le vor înnobila rafturile. Astfel, ei răsplăteau prestigiul, onoarea și decontul participării dumnealor la un astfel de important program național. Editurile avantajate de respectiva selecție dădeau comisionul de respect, după care luau în piept procedura propriu-zisă. Altă politețe, altă cheltuială. Tot acest circ se desfășoară pe bani publici, nu este un experiment psihologic într-un institut privat de cercetări ale tipologiei umane.

Cum cred eu că ar trebui făcut:

1. În România, orice lucru instituțional începe printr-o circulară, în consecință solicităm conducerilor bibliotecilor județene să ne trimită ce fel de carte doresc să fie achiziționată de către MCC, ca tematică, nu ca edituri, autori, titluri, sau realizare grafică, stabilind astfel un clasament tematic. Domnul Bădoiu prelucrează datele și doamna Stoian verifică ce a ieșit.
2. Prin mijloacele de informare în masă pe care le are ministerul la dispoziție, inclusiv zvonul și bârfa, transmitem editurilor noile noastre priorități.
3. La scurt timp, pentru a le convinge conducerile că ne mișcăm repede, le comunicăm că suntem gata să le primim oferta, obligatoriu consonantă cu solicitarea noastră tematică, maximum 20 titluri de editură. În acest fel, are loc o selecție la bază, făcută de chiar însăși respectiva editură. Va fi creată după un an, cel mult doi, o competiție corectă între edituri, de genul cine are cele mai multe titluri achiziționate, ci nu cine are cele mai multe exemplare dintr-un singur titlu, sau cui îi rămân cei mai mulți bani… La sfârșitul fiecărui an, MCC premiază cu prestigiu editura cea mai achiziționată.
4. Comisia ar trebui să fie compusă doar din bibliotecari profesioniști, nu din scriitori, oameni de cultură din alte domenii, academicieni etc., aparținători inevitabil ai unor amiciții profesionale dar și ai unor umori.
5. Propun cifra 7 pentru numărul membrilor Comisiei, are multe avantaje de natură matematică. Doi membri să fie directori ai bibliotecilor județene din centre universitare, unul din București și patru să fie din țară, prin rotație sau prin tragere la sorți, dacă nu putem stabili de unde începe rotația. De regulă, indiferent de câți membri are Comisia, tot cam trei sunt aceia care nu ajung la ședință. Cel mai probabil, vor veni cel puțin patru, cinci din șapte, trei vin obligatoriu. În această ultimă situație, prezența președintelui sau a unuia dintre vicepreședinți fiind suficientă pentru cadrul legal, deja stabilit în norme, ca întrunire specială a cvorumului. Împărțirea actuală nu are nici o relevanță care să corespundă unei formule reale, este conjuncturală și formală, fără corespondență în achiziția de facto a cărților și revistelor.
6. În acest mod, influențele vor fi foarte mult reduse, controlul este strict, incorectitudinea va fi imediat vizibilă.
7. Stabilirea unui număr minim, rămâne 42, și maxim de exemplare care se pot achiziționa dintr-un titlu de carte, aș propune 5 x 42 din simplul motiv că în fiecare județ există cam patru-cinci localități mai importante.
8. Sesiunile de achiziție să se termine cel târziu în luna mai pentru că la început de an și primăvara majoritatea oamenilor sunt mai optimiști, vara sezonul de scandal e mort, iar toamna spațiul public este ocupat cu evenimente politice, inclusiv europene. Și până iarna, prin absurd, îi tot rămâne timp funcționarului să frece hârtiile prin minister.
9.Sunt propuneri care compactizează atât oferta, cât și selecția, care, în plus, economisesc bani și care îi responsabilizează pe cei implicați. Cu banii economisiți din diurne, transporturi, cazări și plăți ale prestației din Comisie putem să ne achiziționăm flori, peștișori de acvariu sau să construim prin clădirea ministerului tot felul de separeuri…

Am și propunerea cum numărul 10, și alte lucruri de acest fel, dar aștept să fiu consultat și de acum încolo.


În iarna lui 2005, guvernarea actuală a publicat o broșură intitulată Cartea Neagră a Guvernării PSD, 2001-2004. La capitolul Cultură Scrisă, erau menționate următoarele nereguli, care făcuseră mare carieră în mass-media la vremea respectivă:

• Din cauza Regulamentului și a resurselor care nu prevedeau conflictul de interese, au existat situații în care Comisia a atribuit pentru valoarea științifică a lucrării subvenții unor membri ai Comisiei.
• Nu a fost constituită Comisia pentru promovarea culturii scrise în străinătate care avea ca principală atribuție acordarea de subvenții pentru traduceri din literatura română și promovarea acesteia în străinătate.
• Caracterul permisiv al unor prevederi din actele normative care reglementau această acțiune a condus la operarea de modificări față de atribuirile inițiale (titluri).
• Pe parcursul derulării programului s-au înregistrat o serie de disfuncții legate de aspectele juridice privind procedura de achiziție dintr-o singură sursă, ambiguități și lacune legislative referitoare la specificul achiziților publice de documente pentru biblioteci.
• În cadrul direcției de specialitate nu au existat specialiști economiști pentru centralizarea și verificarea datelor financiare.
• Compartimentul de specialitate a fost subdimensionat astfel încât volumul de procesare a actelor, de urmărire și de promovare a fost greu de gestionat, doar 2-3 funcționari.

Biblioteci și Lectură Publică

• Stoparea Programului Național de modernizare a bibliotecilor publice care subsumează proiectul Biblioteca Virtuală Națională și Proiectul Catalog Național Partajat din cauza organizării defectuoase a licitației;
• Deși conform Legii nr. 186/2003 s-au redactat Normele metodologice de acordare a tichetelor culturale, iar Loteria Națională a virat către Ministerul Culturii și Cultelor 0,4% din profitul net, programul nu a fost finalizat.

Tradiții

• Reducerea numărului de festivaluri tradiționale din teritoriu din cauza lipsei resurselor;
• Nefinalizarea Legii meșteșugarilor care să reglementeze statutul meșterului popular și al meșteșugarilor;
• Subdimensionarea compartimentului ”Tradiții” – întreaga activitate fiind coordonată de un singur funcționar;

Eu cred că această lucrare ar trebui retipărită, cu schimbarea doar a referinței temporale și a titlului, în loc de PSD trmaebuie trecut PNL. În rest, modificările atentează grav la corectitudinea informării presei din România…

Un exemplar al acestei informări va fi înaintat secretariatului Comisiei de Disciplină a Ministerului Culturii și Cultelor, iar un altul va fi înregistrat la Cabinetul domnului ministru Adrian Iorgulescu.



consilier Marius Marian Șolea, mereu neoliberal în timpul liber…



Luceafărul, nr.42 (765), miercuri 22 noiembrie 2006