Salvați cultura română din acest prizonierat!

Salvați cultura română din acest prizonierat!

Cine v-a susținut, din breasla scriitoricească, în toate demersurile dvs. și care sunt urmările acestor acțiuni?

Moral m-au susținut foarte mulți. Efectiv, foarte puțini. Deși cunoșteau prea bine că eu mă refeream la finanțările revistelor și editurilor dumnealor. N-au dorit să se expună până nu avea să se clarifice rezultatul confruntării. Este o problemă de inteligență, probabil și de adaptabilitate socială… Eu am înțeles că e vorba și de un compliment pe care mi l-au făcut astfel: au fost convinși că nu trebuiau să se bage pentru că mai mult m-ar fi încurcat, mi-au dat credit pentru că erau convinși că mă descurc, au fost încrezători în potențialul meu de a învinge singur… După asta, firește, apelul domnului Nicolae Breban a strâns 700 de semnături, iar protestul Uniunii Scriitorilor din România a consfințit realitatea… Cum să nu mă bucur cu astfel de susțineri?
În continuare, consider, conform unei presimțiri, că AFCN va claca și în ceea ce privește procedura decontului contabil, obligând conducerea MCC la alte sacrificii pentru întâmpinarea inspectorilor Curții de Conturi, cu protocol, temenele, consiliere frumoase și portbagaje încărcate cu albume și cărți, cu ”prăjitura”, în jargonul clădirii.
Referitor la scriitori, numai doi au intervenit în această luptă, în momente în care eram foarte puțin rănit: Valentin Tașcu și Paul Bogdan. Dar nici măcar nu știu dacă a fost vorba de principii sau de prietenie. M-am bucurat de sprijinul Revistei Capital, care a publicat, cu documente, în două rânduri cum sunt folosiți banii la Ministerul Culturii și Cultelor și cum s-a făcut acolo o așa-zisă achiziție de 23 de miliarde lei, în cinstea Zilei Naționale, să poată afla, prin ambasadele și consulatele noastre, celelalte popoare cine suntem… Senior editorul Viorica Ana Chișu a făcut această onoare cetățeanului contribuabil. În aceeași măsură, și mie. De asemenea, Revista Convorbiri Literare mi-a publicat și două cronici de război, în versuri. Amintesc Revista Luceafărul, unde aveam o rubrică până când conducerea redacției a trebuit să cedeze din cauza presiunilor, atunci când lucrurile spuse de mine au început să nu-i mai asigure confortul… La fel s-a întâmplat și cu Bucureștiul Cultural, supliment al Revistei 22. Mi s-a cerut de către doamna Gabriela Adameșteanu să scriu despre subvenții, în trei episoade, am scris numai prima parte, după care emailurile nu au mai ajuns… Mai mult, în săptâmânile următoare trei demnitari ai ministerului au beneficiat de pagini întregi de interviuri, așa cum se făceau acestea în America Latină, deceniul șase. Între timp, suplimentul își rezolvase la Direcția Buget, Finanțe, Dezvoltare și unele probleme ale decontului, adică pentru revista respectivă, de altfel profund liberală, ca și mine, nu mai avea nici un rost să mai fie interesată și de problemele altora… Acolo s-a consumat încă un episod de josnicie tipic românească. Și Jurnalul Național mi-a publicat un text, atunci când am anunțat cele patru persoane care au hotărât să fiu sancționat în Comisia de Disciplină, firește de la conducerea ministerului poruncă, lor aparținându-le numai entuziasmul... Aceste persoane au fost Victor Bădoiu, șeful Biroului Cultură Scrisă, Lectură Publică, Demeter Andras Istvan, directorul general al Direcției Generale Creație Contemporană, Diversitate Culturală, Dan Marius Zarafescu, șeful Serviciului Artele Spectacolului și Bela Krizbai, șef Serviciu Cultura Minorităților atunci, director al Direcției Relații Internaționale, Reglementări Europene acum, cel care consideră, absolut relaxant pentru mine, în ședințe foarte înverșunate, că tot eu aș fi acela care are ceva cu el… ”Că m-am luat de cine nu trebuia, că am să văd eu urmarea acestei atitudini…” De pildă, la ultima ședință, colegii maghiari au ținut să marcheze teritoriul Ministerului Culturii și Cultelor, și mi-au făcut o critică exact cum se făceau acelea de partid… Când ar fi trebuit să răspund, domnul Demeter mi-a spus să tac, ”să vorbesc numai după ce termină el, pentru că așa e situația”, iar asta cu terminatul s-a repetat și în cazul domnului Krizbai, care, odată ce și-a terminat veninul, a ieșit repede din birou, ca nu cumva să fim contemporani într-un spațiu comun, cât timp urma să-i răspund, așa cum fusese înțelegerea… Nu țin neapărat să le răspund, eu am o viziune a eficienței, știu foarte bine cum stau deja lucrurile, dar în cazul acestor ședințe se întâmplă să fie pe acolo și câteva fragilități românești. Tot în acele zile, o colegă de birou mi-a spus cum domnul director i s-a adresat în biroul lui, foarte nervos fiind, făcându-i sinteza unei perioade pe care ar urma să o trăiesc eu acolo, evident că într-o intimitate impusă. Nici mai mult nici mai puțin: ”Vreau să îl f..., dar nu pot!” Nu mi-am imaginat până acum că pot provoca într-o astfel de dimensiune exclusivistă, nici nu aș dori să comentez această impotență asumată în fața unei femei măritate, ține de o anumită distincție de care eu nu aș fi în stare și pe care eu i-am recunoscut-o domnului director de fiecare dată, mai ales când mi se adresa în calitatea mea de teolog, iar eu îi răspundeam artistului. Mă gândesc totuși că domeniul figurativ al profesiunii sale de bază, actor, se apropie de acea zonă a deformației profesionale… L-am văzut în filme recente jucând roluri de violator. Fiind filme, nu mă pot exprima în legătură cu stilul pentru că intervine în respectiva percepție parvanul artistic. Dacă domnia lui nu s-a exprimat față de colega mea Găbița într-un mod figurat, atunci lucrurile sunt un pic mai grave. Am cui să mă plâng într-o Românie înecată în lacrimi? Chiar conducerea ministerului, cu o singură excepție – Ioan Onisei¬ (neutru, aparent neutru) – își dorește să fiu ofrandă candidă acestei conjuncturi în care UDMR a devenit aplicat administrator al întregii culturi din România. Cu tot ce mi s-a întâmplat acolo, eu chiar îl simpatizez, ca potențial uman, pe domnul director, spre deosebire de domnul Krizbai care nici măcar nu spune ce are de gând. În schimb, îi înțeleg celui din urmă tensiunea: își dorește să fie tot ceea ce este domnul Demeter, relația între posibilități și aspirație îl apasă, ca dimensiune. De asta posedă o simpatică bățoșenie și are niște atitudini încât poți să juri cât este de cultivat și de inteligent. În plus, precizarea că tot eu sunt acela care are ceva cu dumnealui m-a descumpănit, așa, ca o blazare… De ce? Pentru că eu doar spun ce se întâmplă acolo? Păi, întreb și eu, favorizat de un raționament neaoș, de prin satul în care mi-am împlinit copilăria: dacă ei fac bine tot ceea ce fac, de ce să nu se afle acest proces achitat de chiar contribuabilul român?! Profund idiot, și aici intervine domeniul incredibil!, proces de administrare răsplătit cu continue prime trimestriale de zeci de milioane de lei, cu salarii de merit și deconturi internaționale. Vă rog să cereți de la Ministerul Culturii și Cultelor lista premierilor salariale din mandatul domnului Adrian Iorgulescu, indiferent de natura lor! Aveți acest drept, din simplul motiv că dumneavoastră sunteți cei care îl plătiți în realitate. Dacă e bine așa, atunci să se afle, pentru ca ei să fie și pentru noi ceilalți, românii, indiferent de apartenența etnică, un model profesional de urmat, cel puțin ca eficiență…
Revenind la atitudinea mea din acea instituție centrală a statului român, Ministerul Culturii și Cultelor nefiind o gaură de canal și nici o asociație teritorială de boschetari, vă mai spun că după ce balaurul a început să răsufle greu, conducerea revistei Luceafărul mi-a redat, cu o decentă insistență, spațiul pe care-l avusesem, spunându-mi că s-a hotărât la Neptun unitatea scriitorilor împotriva MCC. Este adevărat, câțiva confrați, cei cu care mă aflu în relații foarte bune, m-au întrebat dacă vreau să mă sprijine… Le-am temperat entuziasmul, explicându-le că o astfel de intervenție le-ar putea afecta șansele de a fi subvenționați… Și, mai mult, le-am atras atenția că domeniul unei abordări corecte a ceea ce se întâmplă în Ministerul Culturii și Cultelor este unul sensibil, aparent conflict inter-etnic… Dacă la vremea respectivă au considerat că mă pot descurca și singur, de ce să nu procedeze tot așa și de acum încolo? Vreau să menționez intervenția cotidianului Gardianul, sensibil la această dezbatere, prin Manuela Golea în special. Pe domnul Mircea Micu și revista dumneavoastră. Dar cel mai implicat și curajos dintre toți, cuantificat în fapte, a fost George Mihalcea, de mare ajutor în momente critice, atunci când interveția devine salvatoare, trebuind să ajung citat și într-un dosar penal la Secția 2 Poliție, Sector 1, pentru că am restituit 500 EURO găsiți la casieria ministerului, într-o încercare de două parale de a fi discreditat ca persoană și, implicit, ca discurs, unica șansă de a nu mai conta ce spuneam eu. Altfel, nu m-au putut opri și în creierașul lor au avut o idee… Acei bani ar fi fost ai unei consiliere de demnitar, consilieră dispărută imediat din minister după această întâmplare, întocmai ca în Dosarele X. Numai că aceia care au gândit capcana în care trebuia eu să cad, programat fiind la casierie pentru decontul unei delegații, unde reprezentam instituția la un festival internațional de poezie, nu au luat în calcul că vor fi bani restituiți pe loc doamnei casiere și nu bani însușiți, nici nu s-au interesat de faptul unde eram eu în acea perioadă de câteva ore, în care ar fi dispărut respectiva sumă, exact și exclusiv în Cabinetul ministrului, pe post de șoricel când pisica nu-i acasă… I-a luat Dumnezeu la mișto și nădăjduiesc să nu fie între păcatele mele această constatare. Pe George Mihalcea l-am simțit mai mult decât pe oricine că va merge până la capăt, dacă va fi cazul, apărându-mă. Postul de televiziune B1, unde este redactor, a alocat spații incredibile pentru zona… culturală a problemei, pentru că așa este încadrată situația de la Ministerul Culturii și Cultelor. Atenție la ambele sugestii, să nu rămânem supuși celei imediate. Au mai fost vreo două televiziuni care au dat câte ceva, dar nu aș putea să vă spun care anume, informația fiind de la prieteni. În plus, sunt două site-uri literare, poezie.ro și agonia.ro, care mi-au pus la dispoziție spațiu suficient pentru această luptă de apărare. Mai mult, de aici, intervențiile mele au putut să fie sursă de informare pentru ziariștii interesați, idei de la care dumnealor au putut să plece pentru ceea ce au scris ulterior, iar membrii acestor portaluri au copiat și au retransmis electronic, celor din baza lor de date, anumite texte ale mele, atunci când regula jocului și a intrării în stalinism au fost ridicol și jenant încălcate. Aceste lucruri contează când există o sursă potențială de 20.000 de expeditori… Și mai am de mulțumit Bisericii Ortodoxe Române, atât ca instituție, cât și unora dintre reprezentanții ei importanți, pentru o parte importantă a curajului pe care l-am avut. Și unor aromâni preocupați, care au vegheat neîntrerupt acest conflict.
Unde este Partidul Național Liberal pe care îl simpatizam cultural vorbind, salvare a unei opțiuni inclusiv locale, într-un Gorj încartiruit de mafie. Am constatat între timp că mafia rămâne, schimbarea făcându-se numai între partide. Nu am crezut în evidența absolută a acestui lucru simplu. Unde sunt cel puțin liberalii care au venit inițial în MCC și cu care am lucrat impecabil? Actualul PNL este cel mai aprig dușman al adevăraților liberali din România.
Eu știu că dreptatea mea și adevărul meu sunt anulate, în planul vieții cotidiene, de faptul că ele nu folosesc nimănui, că nu e nimeni care să le poată converti într-un scop personal sau de grup, să devină astfel adevărul și dreptatea altora… Numai atunci acestea ar putea să se transforme într-un trup, într-o schimbare a realității greșite, care să fie înlocuită de realitatea firească. Dar eu sunt teolog, știu că Dumnezeu există și că Dumnezeu îi creează pe oameni, dându-le cea mai eficientă cale de a înțelege și de a valoriza viața, lucrurile, faptele… De asta mă adresez unor oameni. Salvați cultura română din acest prizonierat! Frați scriitori, înțelegeți și identificați cauzele reale în protestele pe care le articulați sau pe care le semnați, numai așa se poate schimba o situație! Nu poți să avertizezi niște copii, care preferă să se joace în pădure, de pericolul unei haite de lupi, vorbindu-le despre familiile de iepurași.