Interviu, partea a II-a

• Ce se întâmplă acum în cadrul Biroului Cultură Scrisă, Lectură Publică din cadrul MCC?

Săptămâna trecută, exact în ziua în care apărea prima parte a acestui interviu, domnul Demeter Andras Istvan, director general în Ministerul Culturii și Cultelor, a convocat o ședință extraordinară în care a ținut să mă pună la punct în fața colectivului oamenilor muncii, un hobby mai vechi, despre care au vorbit în presă inclusiv foștii săi colegi/subalterni de etnie maghiară, actori ai Teatrului Maghiar de Stat din Timișoara. Conform celor declarate de ei într-un material din Suplimentul de Cultură, îi punea, postrevoluționar, să își facă autocritica. În cazul meu, a fost ceva în legătură cu o aiureală petrecută în birou și care, firește, avea legătură tot cu Victor Bădoiu, eminent bursier Soros, intelectual care aduce un mare prestigiu atât acestei burse, cât și Ministerului Culturii și Cultelor, adus aici pentru a semna cu nume românesc, în scopul de a camufla, cel puțin la prima mână, intențiile, propunerile și hotărârile care se vor lua în timpul directoratului general al UDMR.
Și primele acte decise de Victor Bădoiu de la aducerea lui, ca șef de Birou, în principala instituție de administrație culturală a țării, au fost un referat mincinos, jalnic și jegos împotriva mea, doar pentru că eu nu acceptasem să cad într-o cursă, refuzând să suplimentez banii decontați unei edituri, sumă hotărâtă de către specialiștii contabili ai ministerului, suplimentare care este în atribuția ministrului sau a celui care își asumă gestul, invocând câte ceva… Destul de ciudat, nu a mai cerut nimeni apoi să intre chiar Victor Bădoiu în Comisia de Disciplină pentru că îmi solicitase un lucru ilegal, dus de el însuși la capăt, printr-un calcul matematic, devenit legal prin competența funcției sale, sau pentru denunțul pe care îl socotesc și acum calomnios! Doreau să fiu dat afară pentru că eram cel care dorea să respecte legea! Altădată, și am înaintat o notă ministrului în acest sens, mă obliga să-mi trec ore suplimentare false, punându-mă să-mi inventez activități pe care nimeni din birou nu le are. Direcția noastră este singura care are condică, și orele suplimentare trebuie trecute acolo, aprobate, pentru a știi cine îți este stăpânul, altora li se dă pur și simplu, formalitatea este păstrată în condiția ei, necesară doar actelor contabile. Firește, ambele variante sunt greșite. Proporțional salariului meu, aceste ore suplimentare, pontate dublu, sâmbăta și duminica, ar însemna 140 RON. Aceleași ore înseamnă pentru ei de la 6-700 RON în sus. Evident, nimeni nu le face, este doar cutuma ministerului, justificată prin expresia ” compensarea salariilor mici ale funcționarilor”. În realitate, este forma oficială de corupție, de însușire nemeritată a banilor publici, la grămadă, șefi și subalterni, grămada având o consistență pentru unii și o alta pentru executanți. Asta e România care trebuie iubită necondiționat, învingând rușinea contemporană acestei iubiri…
Spre marea mea dezamăgire, când a început scandalul, am rezerve față de acest cuvânt, dar altfel, din păcate, nu pot să îi spun, le-a convenit atunci, conjunctural, și etnicilor mei români să fiu sancționat, din simplul motiv că eu nu puteam să fiu coparticipativ la ilegalități, nu eram de-al lor… Pentru achizițiile instituției sunt necesare mai multe semnături, cineva care să se ocupe de proceduri, propuneri, note de fundamentare, cineva care să fie în tot felul de Comisii care în realitate nu negociază cu nimeni nimic, care să falsifice date, acte… Prin maniera de control a ultimilor ani, Curtea de Conturi a României a devenit subordonată Direcției Buget Finanțe, Dezvoltare. Ca să nu le deconspire hoțiile și ilegalitățile, le dă timp să își refacă actele contabile, pe care le cer din nou după câteva luni… Iar la solicitarea Revistei Capital, președintele Curții, într-un interviu, îi spunea seniorului editor care scrisese despre o anumită achiziție că ”am și eu familie, am și eu copii”. Emoționantă declarația statului de drept! Pe de altă parte, eu însumi am sesizat inspectorii repartizați ministerului, e adevărat, fără a avea și dovada scrisă în acest sens, iar dumnealor au alergat în aceeași zi la Buget pentru a mă pârî conducerii reale a ministerului…
La începutul scandalului, unii dintre șefii MCC nu doreau să fie criticați, mai precis proiectele lor, deși dreptatea era a mea și atunci, tot așa cum este și în prezent. Erau toți ahtiați după o tăcere nocturnă, poate că umblau unii după alții pe vârfuri cu sacii goi în spinare. Probabil că s-au mai schimbat lucrurile, prin niște demisii, aștept cu nerăbdare confirmarea acestei impresii personale și convingerea că ministerul va fi condus de bărbați, în sensul unei anumite demnități a cuvântului. Sper să nu fie doar o impresie care își are sursa în ceea ce mi-aș dori eu. Cel puțin într-un caz știu că este așa. În ianuarie, pur și simplu nu vroiau ca măsurile, pe care le hotărâseră prin ordonanța trecută în pripă, prin legea de abilitare a Guvernului, numărul 404 din 27 decembrie 2005, să fie considerate greșite chiar de către un funcționar din subordine, înainte ca ele să-și producă efectul nociv. Antipatie, mândrie și orgolii prostești… Conducerea de atunci a ministerului prefera și avea încredere în papagali și în progenituri făcute din materiale moi, care la cea mai mică temperatură se îndoaie și cad cu nasul în fundul și în pantalonii șefilor. Acest tip uman la îndemână, în majoritatea cazurilor oameni ratați definitiv caracterial, sunt ținuți aproape pentru a da cu ciocul, în sensurile consacrate. Este calitatea lor de bază în angrenajul unei echipe, din asta își câștigă pâinea, așa își consolidează cariera profesională și niciodată nu vor putea să apere pe nimeni. Născuți să fie slugi. De regulă, aceștia sunt și supuși prostiei, pentru că inteligența cere după sine demnitate. Caracterul respectiv nu e greu de identificat la nivel individual, poate să o facă oricine dorește prin simpla verificare a centralizatorului cu cei care au primit prime trimestriale, salarii de merit, delegații în afara țării, aprobări la cursurile de perfecționare, obligatorii, la limita minimă, pentru funcționarii publici. Cereți lista acestor premieri și îi veți afla acolo pe toți, cu numele lor chircite. Posibil să fie și vreunul harnic pe acolo, dar toți reprezintă anturajul puterii, nu obligatoriu onest. Deși acești preferați sunt plătiți pentru serviciile lor de fidelitate din bani publici, nu sunt arătați contribuabilului. Nu a vrut nimeni să facă publice aceste nume performante. Să poată să fie un model de urmat... Îmi permit să acuz pentru că stau foarte bine și la acest capitol, niciodată nu mi-a fost aprobată de către Albertina Năstase, pe care o cred Il capo di tutti capi în acel minister, din cu totul alte motive, o cerere pentru astfel de cursuri, am dovezile materiale ale respectivelor refuzuri. Anul trecut, împreună cu o colegă, chiar am participat la un astfel de curs, fără a implica costuri de masă și cazare, desfășurat în București, dar ministerul a refuzat să achite până la urmă contravaloarea lui… Mai am răbdare doar până la finalul acestui an, după care am să fac niște împrumuturi la bancă pentru a mi le plăti singur, de pe poziția ultimei trepte de salarizare acest lucru nefiind posibil.
De altfel, tot cu prilejul acestei ședințe de joi a fost bine salutată de către domnul director revenirea lui Victor Bădoiu în terenul de joc, aflat continuu în concediu medical, încă de la jumătatea lunii august, având o boală asemănătoare cu a fotbaliștilor, dacă tot a fost cercetător în sport… Doar pentru că perioada lor de retragere a coincis, am să îl întreb pe Mirel Rădoi care ar putea să fie posibilitățile unei refaceri rapide. Sper să treacă peste faptul că eu sunt suporter al Universității Craiova și să îmi acorde tot sprijinul. Asta dacă nu este cumva o altă cauză, așa cum cred colegii mei de birou, eu nepricepându-mă deloc la anamneze, cum că apa pe care o are Victor Bădoiu la genunchi este tocmai apa pe care dumnealui o transporta zilnic acasă, într-o sticlă de suc, de pe holurile ministerului… Asta după ce, conform propriei mărturisiri, trebuia să bea minimum doi litri pe zi, așa auzise că fac manechinele și e bine și pentru sănătate, aspirație ratată. Să nu îmi spuneți că nu e relevant pentru tema acestui interviu…
Provocat de o remarcă a consilierului superior Gabriel-Florin Matei, domnul director îi spunea teatral, pentru manipularea publicul susținător, căruia numai un primar simț al ridicolului nu-i permite să fie și aplaudac, domnului Bădoiu: ”Victore, vezi și tu, nu s-a schimbat nimic, tot ăștia sunt oamenii.” Iar Bădoiu dădea alert din cap, în semn că vede…
Pe vremea când Victor Bădoiu își putea băga fără nici un disconfort picioarele în orice vroia, a semnat, ca șef de birou, și o autosesizare prin care se cerea trimiterea mea în Comisia de Disciplină a ministerului, cu scopul înlăturării din instituție, pentru a duce la îndeplinire, cel mai probabil, țelurile UDMR în ceea ce înseamnă cultura națională a României, că doar de asta sunt acolo acum, de asta au câștigat concursuri de directori, Agenția Națională a Funcționarilor Publici fiind acum condusă de către Birtalan Jozsef, fost director economic al UDMR. Ca oameni de stat, membrii partidelor românești au prioritar proiecte personale, membrii UDMR au prioritar proiecte de grup, antistatale și anticonstituționale. Dar guvernarea României se face laolaltă! Ei ocupă, ca într-un joc de șah, locuri strategice, nu atât de vizibile și expuse scandalurilor politice, își consolidează la nivel central și în teritoriu pozițiile și joacă un joc, într-o întrecere politică, cu niște competitori care moțăie. Sunt interesați numai ca aceste lucruri să nu se vadă, nici să nu se audă, deocamdată. Toată admirația! Dar să fiu lăsat să mă apăr, să mă opun măcar cu un cuvânt, corespondent datoriei de a-mi apăra credința, neamul, identitatea și cultura. Astfel îi voi apăra inclusiv pe cei cărora le este frică să o facă ei înșiși. Ca nu cumva să fie disonanți față de contemporaneitate, să riște a fi prejudiciați cu ceva de regula socială impusă, de nerespectarea convențiilor. Ce-mi rămâne să fac? Decât să-i înțeleg și să-i feresc atât cât pot de situația în care vor fi ei înșiși nevoiți să se apere… Nu pentru asta tot rătăcesc românii de două milenii în interiorul spațiului lor vital? Nu pentru a fugi unii de alții? Nu pentru a se trăda unii pe alții continuu? Nu pentru a-și delega unii altora responsabilități?
Cui să mă plâng ca funcționar al unui minister din România? Fiind independent, nu am nici un sprijin politic, nici superiori ierarhici care să înțeleagă că tot ceea ce spun eu nu este împotriva lor, ci, din contră, în favoarea guvernării pe care o reprezintă, chiar în apărarea lor, la o judecată cel puțin deșteaptă. Am zâmbit de fiecare dată de câte ori i-am evaluat pe cei care ar fi trebuit să apere ministerul de raționamentele mele. Nu mă refer la cei patru demnitari, ci la opțiunile lor de pe la cabinete. Până la urmă, eu cred că sursa confortului meu se va materializa. Să mă plâng domnului Birtalan Jozsef, directorul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, despre stresul pe care îl aduce guvernarea UDMR culturii scrise din România, prin ocuparea acestor posturi? Că eu însumi îi liniștesc pe scriitori, spunându-le că vina finanțării greșite a culturii române aparține altora, nu UDMR? Și că nu trebuie să se așteapte să primească de la UDMR salvarea. Să scriu Serviciului Român de Informații? Are numai rolul de a sesiza instituții cărora m-am adresat eu deja înaintea lui. Curtea de Conturi, DNA, PNA? Instituții care funcționează, probabil, numai la comandă. Acum, comanda fiind ”Pe loc repaus!” Îmi rămâne să mă adresez Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării. Ar fi comic, președintele acestuia este domnul Csaba Ferenc Asztalos. Cine să verifice lucrurile pe care le spun eu?! A mai rămas cineva în România? Suma goliciunilor noastre este goliciunea ei. De asta se întâmplă tot erosul de acum. Mai toți își vând principiile, concepțiile și ceea ce știu, pentru a dobândi pentru ei un bine mărunt, indiferent de ceea ce se întâmplă cu celălalt, cel de lângă tine. Și pentru că fiecare gândește așa, îneacați cu toții într-o uniformă nepăsare, tuturor le este rău. Cei mai mulți înțeleg inclusiv această logică socială simplă, dar nu fac nimic, scuzându-se că nu au cum să schimbe ei ceva… Mi-a mai rămas numai românul simplu, acela care mă plătește, lui trebuie să îi spun. El trăiește adevărul, iar eu trebuie să îi spun acest adevăr. Mă va opri cineva să vorbesc? Nu are decât. Va testa astfel puterea de refacere a demnității românești!
Eu văd aceste lucruri din Ministerul Culturii și Cultelor. Diferența între mine și alții este că eu le și mărturisesc, fiind de acord cu toate riscurile, cu toate stările și impresiile pe care va trebui să le înfrunt până când mă voi retrage în spatele acestei lumi. Adevărul nu este condiționat de nimic conjunctural, pentru adevăr îmi asum toate riscurile. Acest lucru nu are nici o legătură cu vreun idealism imatur, este logica vieții și a sursei acesteia.
Nu am făcut asta până acum, dar dacă mă va mai jigni cineva cu un singur lucru, cât ar fi el de mărunt, în acel minister, voi fi nevoit să chem în fața clădirii cel puțin o mie de tineri care să poarte în mâini drapelul României și care să cânte imnul național. Atât pentru început. Știu foarte bine că acum sunt pentru unii o țintă, ceea ce nu știu ei este că toată situația este acum asemenea unui război nucler, din punct de vedere tactic, nu al consecințelor. Și ei sunt la fel.