Claritatea melancoliei
despre Ioana Ștefănescu-Bogdan
Anticanonice (critica literara,Tritonic,2009), Tandru si rece (roman, Cartea romaneasca, 2007);Homo imprudens (eseuri de literatura comparata, Editura Muzeului Literaturii Romane, Bucuresti, 2006), Eroismul eminescian (Istorie si critica literara,Editura Perpessicius, Bucuresti, 2003) Colaborari cu poezie,proza, eseu si cronica literara in Adevarul literar si artistic, Arca, Caiete critice, Cuvantul, Feed-Back, Literatorul, Luceafarul de dimineata, Observator cultural, Oglinda literara, Poezia, Steaua,Tomis,Ziarul de duminica, Ziua literara. Membru USR Anticanonics (literary criticism, Tritonic, 2009)Tender and Cool (novel, Cartea romaneasca, 2007), Homo imprudens ( essays on comparative literature, Romanian Literature Museum Publishing House, Bucharest, 2006),"Listening to the Skies" (poetry, Arca Publishing House, Arad, 1995), "Conquering the Laughter" (poetry, Mirador Publishing House, Arad, 1996), "The Inventions Saloon" (poetry, Multimedia Publishing House, Arad, 2002); Eminescu's Heroism (literary criticism, Perpessicius Publishing House, Bucuresti, 2003); Collaborations with poetry, essay and literary reviews at magazines like: Arca, Caiete critice, Cuvantul, Feed-Back, Literatorul, Luceafarul, Observator cultural, Oglinda literara, Poezia,Steaua,Tomis, Ziua literara. hamsun10@yahoo.com http://felixnicolau.blogspot.com/

O bună scriitoare citadină, Ioana Bogdan știe să dea rezonanță și adâncime numelor de străzi, parcuri, monumente, firme etc. Ceva din Minulescu și Cărtărescu, dar pe un ton mai grav și îmbibat de o melancolie virilizată, nelacrimogenă. Bucureștiul este filmat cu nostalgie, cu acea süsse Sehnsucht care face ca Intercontinentalul să pară amplasat pe Lipscani.
Pașii în gol, riscanți, se fac cu intenția de a da profunzime poemelor. Meditații religioase ingenuu-dogmatice, umanitarism superfluu, excrescențe incipient-filosofice: „din boltă, Sfinții mă certau. Eu îmi ștergeam obrazul/scuipat, îmi căutam/cuvintele pentru rugăciune./-Nu înțeleg ce-mi spuneți. S-au adunat atâtea, viața/e scurtă. Fecioară, Sfinte Ioane, Iisuse, Doamne, iertați-mă//pentru tot”.
Există în poezia românească actuală o teamă de simplitate. Originalitatea este de multe ori confundată cu sofisticăria. Trebuie să fii foarte grav sau trebuie să apelezi la un lexic foarte specializat sau e musai să exprimi întortocheat ceea ce poate fi expediat direct, cu forță și fără fasoane în ochiul și mintea cititorului. Se uită că un T.S.Eliot nu mai e citit decât ca titlu de glorie, pe când un Goethe, un Robert Frost, un Ungaretti supraviețuiesc și datorită permeabilității, firescului scriiturii lor. Chiar fracturiștii noștri, fanatici ai autenticității, nu se pot abține de la filosofare gratuită și de la trimiterile academice.
Poezia Ioanei Bogdan devine minunată când se hrănește din ludicul de extracție folclorică ori din visul inteligibil: „Iarna asta a venit altfel. A aruncat buzduganul, a dat ușa de perete, a intrat, s-a așezat la masă, a râgâit” sau „eu eram un cal cu nume de bărbat/schilod și sinistru, pentru că nu mă scuturasem încă/de trei ori”. Efecte remarcabile obține poeta și din poetizarea istoriei proprii, cu revolte în sotto voce și jinduiri răsfrânte în imaginație. Așa este poezia Unsă, teribil de adâncă, de tensionată și de eficientă: „Bărbatul meu răsucește un cuțit când se întoarce/cu fața la zid să doarmă. Tata/e cel mai tare bărbat din istorie./[...]/Anahid pictează femei roșcate cum cad/din bărbați, țipă. Pentru că nu găsim nici o culoare/pentru țipăt, bărbații rămân goi, căscați și tâmpi ca uitarea./Nici pentru uitare”.
Punctul forte al acestei autoare de o feminitate atipică este limpiditatea melancolică, frustrarea sugerată printr-o nervozitate stăpânită și simplitatea transcrierii realității, rod al unui rafinament construit cu migală.
Exprimări rapide în termeni exacți, de felul acesta: „Mi-au zis să-mi apropii genunchii când deschid/gura”, indică o maturizare poetică proximă și relevantă. Decisivă va fi voința de selecție și de disciplinare a verbului.
Cum sa citezi
felix nicolau. “Claritatea melancoliei.” Revista, Poezie.ro, https://poezie.ro/revista/2006/08/claritatea-melancolieiComentarii (17)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
perfect de acord cu nevoia de simplitate, numai ca a ne intoarce la claritatea simplitatii presupune epuizarea resurselor intru sofisticare...de regula, cand se epuizeaza, suntem si noi epuizati si, fatalmente, obligati spre simplitate
noemi, ai perfecta dreptate in ce zici si nici nu stii ce bine-mi face sa ma purice cineva (la texte). am scris asa ca sa fiu mai pe intelesul meu, care-s cam verde la minte. dar asa e, vedem cu creierul, n-avem incotro. oricum lumea va baga de seama din comm-ul tau.
liviule, ce-ar fi sa concep si sa nasc un studiu vartos la operei domniei-tale?
dom carlea, mai usor cu pretaluirea, ca sperii intersectia, domle...
Marturisesc ca am citit fraza asta de vreo 5 ori, apoi tot articolul, o data si inca o data si tot nu inteleg nimic.
Rar mi-a fost dat sa citesc ceva mai gratuit, mai fals si de o pretiozitate mai ieftina si mai lipsita de gust.
Se pare ca pupincurismul devine lege si pe site-ul asta, chiar si la cel mai inalt nivel.
Felicitari si la mai mare, dati-i inainte si in curand o sa atingeti \"valoarea\" maestrilor vostri.
(daca ragaielile iernii sau apropierea genunchilor la momentul deschiderii gurii sunt semne de maturitate, atunci sfatuiesc calduros pe orice copil sa se fereasca de asa o maturitate)
etc
Eu tare nu vreau să mă maturizez, că-s așa, mai infantilă de felul meu:), dar dacă tot spui că urmărești cu atenție patologia poezistică de aici, îmi spui și mie ce boală crezi că am?!
că tratament om găsi noi apoi.
sper, adică.
sau ai putea sa bei un pahar cu apa rece si sa inchizi calculatorul
masquarade faci tu, invoci isterie in masa care se opreste in extremitatea neuronala foarte precoce de altfel.
despre poezia Ioanei toate cele bune, citesc chiar daca sunt
mai rezervat in a lasa cuvinte acolo unde n-am nimic de zis, doar de simtit.
sa fie pupincurism ?
sau semn de colegialitate ?
mai serbanut mai,
ce ti-e si cu testosteronul asta
mai ales vara

Felix Nicolau reușește un melanj strălucitor prin realism, format din etalarea chintesenței viziunilor proprii asupra problemelor poeziei actuale –
( „Există în poezia românească actuală o teamă de simplitate. Originalitatea este de multe ori confundată cu sofisticăria” / “. Chiar fracturiștii noștri, fanatici ai autenticității, nu se pot abține de la filosofare gratuită și de la trimiterile academice.” )
și prezentarea bine susținută cu citate edificatoare , a poetei Ioana Ștefănescu-Bogdan.
Dar, Felix Nicolau nu se oprește la epiderma scrierii poetei, ci reușește o scufundare în psihologia acesteia :
“Punctul forte al acestei autoare de o feminitate atipică este limpiditatea melancolică, frustrarea sugerată printr-o nervozitate stăpânită și simplitatea transcrierii realității, rod al unui rafinament construit cu migală”
De altfel, se știe că un critic de forță este, în mod obligatoriu ( și aici evident ), și un psiholog fin, cu proprietatea palpării abisurilor sufletești și a distilării esențialului.