Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Interviuri

Sunt victima publică a găștilor literare

interviu cu scriitorul Horia-Roman Patapievici

Gabriel DragneaGD

STUDII: • 1999 - 2003 Universitatea Hyperion – Facultatea de Ziaristicã • 1995 - 1999 Liceul de Poligrafie și Tehnicã Cinematograficã nr.16 – secția uman (specializare filologie) CURSURI DE CALIFICARE ȘI SPECIALIZARE PROFESIONALÃ • August-Septembrie 2000 Cursuri intensive operator calculator – TOTAL SCHOOL • Martie- Mai 2001 Cursuri prezentatori- redactori T.V- S.C. DAL COM S.R.L. • 8-15 Mai 2006 Curs de perfecționare „Genuri radiofonice” la Sala Radio, în cadrul Societății „Radiodifuziunea Română”. • Mai - Iunie 2009 Curs de pregătire profesională IFPTR: consilier de siguranță și persoană desemnată APARIȚII LITERAR-EDITORIALE • Noiembrie 1997 - Debut literar în revista „Amurg sentimental“ nr.II • 1998 - Debut editorial, „Blestemul îngerilor decãzuți“, poezii • Poezii și articole: - 1998 - Texte publicate în antologia „Între for și turnul de fildeș“ - Septembrie 1998 - Publicații în revista româneascã „Miorița noastrã“ de la New York, nr.133 - 1999 - revista „Amurg sentimental“, cotidianul „Accent“ Cãlãrași, revista culturalã „Altfel“, prezent în volumul de referințe critice al lui Ion Machidon, „De la poet la poeți, Impresii de lecturã“, antologia „Unda verde“ (Ed. Amurg Sentimental), antologia de poezii „Valurile, vânturile“ (dedicatã poetului Mihai Eminescu), Ed. Amurg Sentimental, - 2000-2001 cotidianul „Dimineața“, antologiile „Ție, Doamne“, „Solstițiu de purpurã“ (Ed. Amurg Sentimental), revista culturalã „Heliopolis“, Timișoara, suplimentul revistei „ Amurg Sentimental “, „ Biblioteca Sentimentelor Literare “, catalogul activităților „ Amurgului Sentimental “ din perioada 1995 – 2000. - 2001 - „ Aici nu sunt cuvinte “, poezii, Ed.Amurg Sentimental - 2002 - aprecieri critice în cotidianul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca -,,Curierul”, periodicul național independent ,,Moftul Studențesc”; - 2007 și 2008 – Revista de cultură “Oglinda Literară” - 2010 - Antologia de poezie și epigrame din cadrul “Concursului Național de Poezie Romeo și Julieta la Mizil”, ediția 2009-2010 - 2011-2012 - Revistele de cultură “Armonii Culturale (Adjud)”, “Actualitatea Literară (Lugoj)”, “Singur (Târgoviște)”, “Universul Românesc”, “Boema (Galați)”, “Agerro-Stuttgart”, “Oglinda Literară (Focșani)”, “Onyx (Dublin)”, “Caiete silvane (Zalău)”, “Mesagerul literar și artistic (Bistrița-Năsăud)”, “Climate literare (Târgoviște)”, „Impact (Dâmbovița)” - Antologii: a “Concursului Național de Poezie Romeo și Julieta la Mizil”, ediția 2011-2012, “Comori de Vise”- povești, povestiri, amintiri, Ed. Armonii Culturale, 2012, “Meridiane Lirice – 124 poeți contemporani”Ed. Armonii Culturale, 2012, “Cuvântul ca o pradă”, Ed. InfoRapArt, 2012; - 2013 - 2016 – Revistele de cultură: Zeit (Brăila),Sfera Eonică (Craiova),Revista Curtea de la Argeș,Regatul Cuvântului (Craiova),Dor de Dor (Botoșani), Mișcarea literară (Bistrița-Năsăud), Săgetătorul (Pitești), Observatorul (Canada), Basarabia Literară (Republica Moldova), Atheneum (Canada), Salonul literar (Odobești), A.V.A – Agenda Valorilor Actuale (Timișoara), Clipa (Statele Unite ale Americii) Dăruiri literare (Orăștie), Vatra Veche (Târgu-Mureș, iulie 2013), Clujul Liber, Melidonium (Roman), Art-Emis, Lumină Lină/Gracious Light (New York), Nomen-Artis (București), Portal-Măiastra (Tg. Jiu) Scurt Circuit Oltean (Slatina), Sud (Bolintin-Vale), Cervantes (Satu-Mare), Omniscop (Craiova), Tribuna (Cluj-Napoca), Timpul (Iași), Bucureștiul literar și artistic (București) - interviu acordat poetului și editorului Gheorghe Stroia și publicat în Revista Onyx (Dublin, februarie 2013) și în Revista Bogdania (Focșani, mai 2013) - “27 Dialoguri - Construcții incomplete”, interviuri, Ed. Tiparg, Argeș - antologia de poezie „Confluențe poetice”, Ed. Pim, Iași, 2013 Cărți în lucru: “Publicistica lui Panait Istrati - Un jurnalist nedreptățit ” “Vinovăția festrelor”, poeme - Ed. Armonii Culturale, Adjud „Reportaje imaginare de călătorie”

Publicat pe
4 min de citit748 cuvinteActualizat
Anul IV, Nr.1.077, Vineri, 08 Octombrie 2004, ziarul INDEPENDENT

„Sunt victima publică a găștilor literare”
interviu cu scriitorul Horia-Roman Patapievici

- Care credeți că sunt principalele probleme cu care se confruntă acum domeniul cultural din România?
- Unul este cel material. Nu cred că există în momentul de față o relație sănătoasă între finanțarea de stat și cultură – pentru că finanțarea de stat impune un concept, care mie îmi stârnește o repulsie vie, acela de cultură oficială. Din păcate, doar acesta este promovat. Zona vie a culturii – care este strict privată și care nu poate, n-are dreptul să se lase îmbrăcată în aceste chingi ale culturii oficiale – este uitată. Al doilea aspect este relația dintre sectorul economic privat și zona de cultură privată. Deocamdată nu există un bun parteneriat între capitaliști și creatorii de artă. Sper să fie creat. Există un contencios vechi. Artiștii s-au instituționalizat în conștiința publică, în secolul al XIX-lea, pe modelul romantic, ca niște detractori și inamici ai capitalismului. Eu personal, ca scriitor, mă consider un mare prieten al capitalismului, fără de care cred că orice viață socială ar fi irespirabilă. Revista pe care o scot, „Idei în dialog”, militează, nu verbal și ideologic, ci practic, pentru o relație normală între creatorii de cultură și ordinea proprietății private, care este capitalismul. O altă problemă ține de proasta irigare a țesutului cultural. Avem un sistem circulator prost. Deși suntem tineri, suferim de un soi de tromboză generalizată. Asta se vede din faptul că oamenii nu comunică între ei, ajung foarte rapid să se deteste, atunci când se critică reciproc. Grupuscurile se individualizează foarte gelos pe baricade ideologice și din spatele acestora se înjură și se flegmează unii pe alții.

- Nu intervine, oare, în fiecare și frica de a nu-și pierde locul, o teamă absurdă, generată de o mentalitate păguboasă?
- Astea nu sunt problemele oamenilor de cultură, ci ale belferilor. Omul care născut cu scaunul lipit de cur nu este un om de cultură. Este un belfer. Bineînțeles că există și conced acest lucru. Al treilea aspect este izolarea dublă a culturii române: de vecini – noi, cultural vorbind, nu ne cunoaștem vecinii – și de lucrurile care se dezbat acum în Occident.

- Ce părere aveți despre găștile literare?
- O părere execrabilă. Eu sunt victima publică a găștilor literare. După ce m-a executat gașca naționaliștilor în `96, după „Politice”, după 2001 m-a executat gașca progresistă de la revista „Observatorul cultural”. Am o părere foarte proastă și cred că reprezintă o serioasă frână în vindecarea trombozei de care vorbeam.

- Cineva spunea că ele sunt inima, plămânul și ficatul unei literaturi. Cum comentați aceste cuvinte?
- Grupurile culturale, da. Dar nu găștile. Gașca este o haită. Ori, eu nu cred că ficatul – un lucru atât de respectabil și vital vieții noastre poate fi asociat cu ideea de gașcă.



- După succesul obținut cu „Omul recent”, ce va urma să apară pentru cititori?
- O carte mozartiană, care pornește de la o conferință despre cosmologia lui Dante. Un subiect aparent inactual din poetul meu favorit, Dante. Cartea va apărea la „Târgul Gaudeamus”.

- V-au fost traduse, în ultima vreme, lucrări în străinătate?
- „Omul recent” a fost tradus în spaniolă. Există o traducere la „Zbor în bătaia săgeții”, apărută în engleză și una în franceză, dar nefinalizată încă.

- Cum vă vedeți inamicii din spațiul cultural?
- Problema mea cu ei este una singură. Să construiască argumente și nu injurii. M-am săturat să fiu considerat fundamentalist ortodox, antisemit și legionar. Sunt lucruri cu care nu am nici o legătură și, cu toate astea, de patru ani, asta mi se pune continuu în cârcă. Se încearcă să se demonstreze că sunt un fundamentalist ortodox și din această calitate sunt un pericol pentru democrația românească și urmașul legionarilor.

- E mai dificil să fii scriitor decât director de revistă?
- Este destul de greu, pentru că sunt responsabilități diferite. Asta, abia acum învăț, cum să fac și să conduc o revistă. Este o mare provocare pentru mine.

- Aveți neliniști? Ce vă îngrijorează cel mai mult în viață?
- Sunt un om profund neliniștit și tulburat. Mă neliniștește mediocritatea clasei noastre politice. Urmarea mediocrității este căderea în autoritarism. Societatea este foarte apatică, în raport cu cât de intrepidă este clasa politică în a acumula averi și poziții de putere. Mă neliniștește faptul că sunt muritor și că voi avea de dat socoteală lui Dumnezeu pentru faptele mele.

interviu realizat de Gabriel Dragnea
Etichete:#interview
#interview

Cum sa citezi

Gabriel Dragnea. “Sunt victima publică a găștilor literare.” Revista, Poezie.ro, https://poezie.ro/revista/2006/04/sunt-victima-publica-a-gastilor-literare

Comentarii (4)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@cosmin-dragomirCDCosmin Dragomir
interviurile dvs, am ajusn si la acesta, sunt incadrate incorect. incercati sa le trecti macar la eseu daca pentru articol nu aveti inca nivel. acord si aici o stea din aceleași motive sin ditr-un sentiment de camaredie a interviatorilor care, pe acest site nu sunt citiți. Un interviu, zic eu, ar trebui să facă mai mult ecît 50 de poezii, indiferent dacă discuția este de nievl mediu, ridicat sau slab, indiferentde cum sunt adresate intrebarile sau cum sunt strcuturate raspunsurile
0
@adrian-firicaAFAdrian Firica
sunt câteva idei aici, emise de intervievat, copioase:
1. \"Revista pe care o scot, „Idei în dialog”, militează, nu verbal și ideologic, ci practic, pentru o relație normală între creatorii de cultură și ordinea proprietății private, care este capitalismul. O altă problemă ține de proasta irigare a țesutului cultural. Avem un sistem circulator prost. Deși suntem tineri, suferim de un soi de tromboză generalizată.\",
2. \"... După ce m-a executat gașca naționaliștilor în `96, după „Politice”, după 2001 m-a executat gașca progresistă de la revista „Observatorul cultural”. Am o părere foarte proastă și cred că reprezintă o serioasă frână în vindecarea trombozei de care vorbeam.
...
- Cineva spunea că ele sunt inima, plămânul și ficatul unei literaturi. Cum comentați aceste cuvinte?
- Grupurile culturale, da. Dar nu găștile. Gașca este o haită. Ori, eu nu cred că ficatul – un lucru atât de respectabil și vital vieții noastre poate fi asociat cu ideea de gașcă.\"
3. \" ... Omul care născut cu scaunul lipit de cur nu este un om de cultură. Este un belfer. Bineînțeles că există și conced acest lucru.\"
și, în fine (cu întrebarea jurnalistului cu tot!):
4.\"- După succesul obținut cu „Omul recent”, ce va urma să apară pentru cititori?
- O carte mozartiană, care pornește de la o conferință despre cosmologia lui Dante. Un subiect aparent inactual din poetul meu favorit, Dante. Cartea va apărea la „Târgul Gaudeamus”.\"

eu, Adrian Firică, în fața acestor idei exterminatorii mă simt parașutat, dacă nu într-o morgă, atunci cel puțin pe o masă de disecțe a unei facultăți de medicină.
fie una fie alta (morga ori sala de disecție) sau și una și alta au o plăcuță pe care scrie Patapievici.

oameni buni, de la Prometeu încoace a fost un vid, spune Omul contemporan Patapievici, cel ce a furat, în fine, focul contemporaneității și o să vă dea din el pe săturate la târgul de carte.
opinez că multe din \"preparatele\" ideatice ale lui Patapievici sunt doar organic-viscerale, așa că vă sfătuiesc să vă apropiați cu prudență de strigătele sale hepatice.
oameni suntem, nu semizei dispuși chinuințelor!
0
APAm plecat
Aia cu omul de cultura nu e un om lipit cu curul de scaun - mi se pare o adevarata impertinenta! Cine vorbeste, tocmai marele eseist, publitzist, filosof, fizician, ingrijitor de colectii, director al institului cultural roman, director de reviste, membru al cnsas si al altor comitete si comitzii, tocmai Horia Roman Patapievici care de mai bine de un deceniu este ultima mare descoperire din randul celor 22 de genii carpatine (mai sunt 21, dar ce vreti, Gabriel Liiceanu e unul singur, mai aveti rabdare)!
0
@bbBbb
Mie chestia aceasta mi s-a parut haioasa si compromitatoare:

\"Eu personal, ca scriitor, mă consider un mare prieten al capitalismului, fără de care cred că orice viață socială ar fi irespirabilă. \"

Ideea \"prietenul capitalismului\" mi se pare bolsevica rau de tot. Mai bolsevica decat daca ar fi spus ca el ca scriitor s-ar fi considerat prieten al comunismului.
Are un aer curat murdar, \" cheap\" si “dezgolitor”. O afirmatie care il descalifica total pe dl Patapievici.

Iar faza cu “orice viata sociala ar fi irespirabila” mi se pare extremista. Periculos de extremista mai ales din partea unui om care pretinde ca intelege cat de cat ce se intampla in lume.

Orice emigrant care a cunoscut situatia din est precum si cea din vest nu s-ar lasa convins de asemenea afirmatii puerile.

This is really bad …
0