Cinci remarcări (subiective) la sfârșit de săptămână

Coaliția mare dintre SPD și CDU a prescris în programul lor de coaliție ca vârsta de intrare în pensie să fie ridicată treptat până în anul 2035 la 67 de ani. Acum Franz Müntefering, vicecancelar și ministru federal pentru muncă și probleme sociale, crede că acest termen ar trebui stabilit deja pentru anul 2023. . . . . . Bravo, aplaudă toți cei care n-au muncit în viața lor, adică casta politicienilor împreună cu întreprinzătorii, din rândul cărora 60% n-au în fabricile lor nici un angajat mai bătrâni de 50 de ani - „culmea contrazicerilor!!“. Off – reacția muncitorilor de pe șantiere, din uzine și chiar din serviciile publice.

Moritz Rinkes, Kathrin Röggle, Rainer Merkel, Dirk Kurbjuweit, Georg Klein, Ernst-Wilhelm Händler și Anne Weber, toți reprezentanți ai scriitorimii contemporane din Germania, au discutat la Berlin despre o „Critică literară a culturii economiei“. În sfârșit se scrie iarăși despre viața reală, despre învinșii globalizării, despre armata zilnic crecândă a șomerilor, jubilează foiletoanele. . . . Vorbe, doar vorbe, vă spun eu. Dacă nu vă schimbați identitatea și nu vă angajați incognito într-o fabrică sau pe un șantier, cum o făcuse Günter Wallraff cu ani în urmă, n-o să aflați niciodată ce înseamnă exploatare globalizată. Victimele globalizării se găsesc peste tot, atât în incintele fabricilor cât și în afara lor.

„Am impresia că antreprenorii înțeleg prin globalizare salarii de manageri ca în SUA și salarii de muncitori ca în China. [...] Asta nu este doar imoral, ci și o prostie economică.“ Așa grăiește Jürgen Peters, președintele celui mai mare sindicat industrial din Germania, IG Metall, cu 2.700.000 de membrii. . . . . .Da, dreptate are, dar o posibilitate de a schimba ceva în această mentalitate, ba.

Un șef de concern de automobile, care pentru străduința sa deosebită cu care umblă de colo în colo, strângând neobosit premiile obținute pentru produsele firmei și zâmbind fălos în camerele de filmat ale reporterilor, câștigă într-un ani mai mult decât unul ca mine în toată viața, a declarat recent într-o revistă de specialitate, cu milioane de abonați, că nu înțelege discuțiile de invidie care izbucnesc din când în când în Germania. . . . . . Cred că dacă ar schimba pentru restul vieții lui de muncă costumul cu șalopeta (cu salariile corespunzătoare) ar înțelege chiar foarte bine.

Gregor von Rezzori (1914-1998) face parte din grupa de literați, originar din Bucovina, care au îmbogățit substanțial literatura germană din sec. XX. Acum editura Berliner Taschenbuch a scos o carte, cu 176 de pagini, care cuprinde trei nuvele încă nepublicate: Der Schwan (Lebăda), Über dem Kliff (Peste malul stâncos), Affenhauer. Un recenzent din SÜDDEUTSCHE ZEITUNG caută fără prea mult succes ironia, cu care s-a obișnuit în lucrările literare ale lui Rezzori. . . . . .Așa-i viața asta: dacă faci un banc toată lumea te crede umorist. . // . . Cine se ocupă de soarta unor minorități uitate în viteza timpului, oameni de etnie germană care în parte au uitat deja de originea lor, descendenți din strămoși care au populat în timpuri îndepărtate zonele de graniță dintre marile imperii, de mult apuse – Austro-Ungaria, Prusia, Rusia și Imperiul Otoman -, deci cine îi caută, îi vizitează și scrie despre acești oameni, trebuie să aibă o sensibilitate deosebită pentru fenomenele istorice din estul și sudestul Europei. Karl-Markus Gauß este unul din acei artiști ai condeiului care pot salva prin reportajele lor câte ceva din lumea aproape apusă de la marginile Europei. Editura Zsolnay din Viena i-a publicat anul trecut cartea „Die versprengten Deutschen” (Germanii împrăștiați), o lucrare primită acum cu multe elogii de unele cotidiene germane. . . . . . Nu-i de mirare. Tatăl lui Karl-Markus Gauß a fost un publicist austriac, originar din Palanka/Iugoslavia, deci tocmai din acel creuzet de popoare care a produs atâta tulburare spre sfârșitul secolului trecut.