Prima vizită a Regelui Ferdinand în Banat

Pusă în umbră de parada țanțosă desfășurată la Moscova cu o zi înainte, data de 10 Mai a rămas aproape necunoscută pentru mulți concetățeni ai noștri. Ea are o triplă semnificație: pe 10 mai 1866, Carol I de Hohnzollern Sigmaringen sosește la București și depune jurământul în fața Parlamentului; la 10 mai 1877, Carol I proclama solemn Independența absolută a României și în 10 mai 1881 Carol I e încoronat ca Rege al României, iar țara noastră devine regat. Tocmai de aceea am considerat necesar să readucem în memorie prima vizită a Suveranului României reîntregite la Lugoj. Cea dintâi vizită a Regelui Ferdinand în orașul de pe Timiș a avut loc la 12 noiembrie 1923, în cadrul unui amplu turneu desfășurat în Banat, periplu ce a cuprins Timișoara (cu inaugurarea Politehnicii și punerea pietrei fundamentale a teatrului), Arad (vizita la Uzinele Astra, la fabrica de textile, Liceul Moise Nicoară și Palatul Cultural), Caransebeșul și Reșița (unde a pornit o locomotivă fabricată la UDR). A doua vizită a M. Sale la Timișoara a avut loc la 5 octombrie 1925, când a fost pusă piatra fundamentală a bisericii din Mehala. De fapt, Ferdinand I mai fusese între timp, pentru foarte scurt timp, în capitala Banatului, la 26 iulie 1924. Atunci el se afla “incognito” în oraș, abia revenit după o partidă de vânătoare în Pădurea Bruckenau. Suveranul a profitat de ocazie pentru o vizită fulger la Muzeul Banatului.


Zi de rară frumuseță…

“O zi de rară frumuseță, raze aurii de dimineață au primit pe Rege în Lugoj” se arăta într-un splendid album comemorativ, editat după moartea primului domnitor al României Mari, care a survenit la 20 iulie 1927. “Începând de la gară, pe întregul parcurs al străzilor, o mulțime de stâlpi, stilizați cu gust și legați prin ghirlanduri de verdeață, împodobiți cu drapele, dau orașului un aspect de sărbătoare. În fața capelei Sf. Ștefan, pe frontispiciul unei porți de triumfale sunt două plachete, reprezentând: una pe împăratul Traian, iar cealaltă pe Regele Ferdinand. Atât vulturul, cât și plachetele, sunt creațiunile artistului sculptor Ludovic Rapolthy. Decorația a executat-o, cu adevărat simț artistic, maestrul V. Simonescu (n.r. – este vorba despre pictorul academic Virgil Simonescu), profesor la liceul (n.r. - Brediceanu) din Lugoj, care fără a cunoaște oboseală, două zile neântrerupt, a aranjat decorațiile după planul întocmit de domnia sa. Vitrinele prăvăliilor se întrec în frumusețea lor. Tablouri, reprezentând familia regală și o adevărată pădure de drapele se văd pretutindeni. Podul de fier este cu desăvârșire îmbrăcat în verdeață, iar pe stâlpii porților triumfale sunt postate Stemele Regale, a țării, a orașului și județului (…) la fiecare colț de stradă a fost postat câte un cor sau o fanfară, cu destinația de a cânta la trecerea M. sale Imnul Regal” – se mai arată în rarissimul document, aflat în colecția particulară a dr-ului Dan Traian Demeter (albumul a fost tipărit în culori și condiții grafice de invidiat și pentru standardele din ziua de azi la 20 iulie 1928, la Tipografia Auspitz din Lugoj, proprietate a lui Iosif Schlinger; selecția materialelor a fost realizată cu grijă și scrupulozitate de către Emil Grădinariu și Eugen Bugel).

Comandantul garnizoanei era francez

În așteptarea Regelui, pe peronul gării se aflau prefectul dr. Petru Corneanu, primarul Ioan Harambașa și consilierul economic Victor Holban, care purta și tava de argint cu pâinea și sarea, semn al ospitalității locului. În fața sălii de așteptare clasa I, împodobită cu covoare naționale, stăteau alte oficialități, deputați, bărbați și femei în costume populare, precum și conducătoarele societăților femeiești.
“Exact la ora 9, întră în gară trenul regal împodoit cu drapele, cu locomotiva având în față stema țării. În ușa vagonului al șaselea stătea dl. Ionel Brătianu, președintele Consiliului de Miniștri (…) M. Sa ședea în vagonul-salon. Când a observat că trenul s-a oprit, s-a ridicat și singur și-a deschis ușa vagonului, coborând pe scară cu un zâmbet pe față (…) purta uniformă de general de Roșiori”.
Primarul Ioan Harambașa a adresat apoi suveranului “cel mai profund omagiu cu acest prilej, când M.Voastră vizitează pentru prima dată Banatul eliberat și orașul Lugoj”. Interesant este faptul că Ferdinand a primit apoi raportul comandantului garnizoanei militare a Lugojului, care era un ofițer francez, colonelul Mouchard (nu trebuie uitat însă că situația de atunci o impunea, Timișoara fiind ocupată de trupele sârbești până la 1 august 1919).

Alături de Ionel Brătianu

Printre cei care l-au primit pe Rege se aflau ministrul Muncii, A. Cosma, sosit în oraș încă din cursul nopții, senatorul dr. Galici și deputații Biberia, Lalescu, Conciatu și Gârda, prefectul de Caraș, dr. Petru Corneanu. Alături de ei, personalități precum dr. Nestor Porumb, Ștefan Szombati-Szabo, Iakabffy Elemer, industriașul Jakob Muschong, generalul Cihosky, comandantul Corpului de Armată Sibiu și generalul Găvănescu, comandantul Diviziei I din Timișoara. Regele a fost salutat și de reprezentantele societăților femeilor, societăți care ilustrau fidel și componența etnică a Lugojului de atunci. Este vorba de doamnele Vălean și Corneanu (comunitatea română), Schiesler și Ritt (comunitatea maghiară), Hirschl și Epstein (comunitatea evreiască) și d-na Kugler (comunitatea germană).
Să urmărim continuarea firului vizitei: “Banderiul, format din 100 de călăreți, îmbrăcați în costume naționale, sub conducerea căpitanului de roșiori în pesie, dl. Radulovici, a pornit pe strada principală, urmându-i automobilului Curții cu dl. ministru al Palatului Mișu, iar apoi imediat mașina M. Sale. Convoiul a înaintat încet (…) M. Sa saluta în stânga și în dreapta mulțimea, zâmbind pentru urale. La Claustrul surorilor, la geamurile deschise, trei câte trei fete, îmbrăcate în alb, țineau în mâini coroane de mirt, ceea ce a impresionat vădit pe M. Sa. De la Claustru mai încolo, elevi de școală presărau flori în drumul mașinei regale. În fața podului (de fier) a fost postat corpul de ofițeri al Regimentului 17 Infanterie (…) în apropierea bisericei ortodoxe române stăteau ofițerii de artilerie. A sunat întreaga piață de muzică și urale ce nu mai voiau să înceteze.
În fața bisericei ort. Române, M. Sa era așteptat de PSS dr. Traian Bădescu, episcop al Caransebeșului, care a binecuvântat înalții oaspeți. În dreapta altarului, sub un baldachin, s-a așezat Majestatea Sa, iar alături stătea ministrul președinte Ionel Brătianu. După un scurt serviciu, Majestatea Sa a trecut în biserica greco-catolică, unde s-a celebrat un alt serviciu de către Prea Sfinția sa, episcop dr. Alexandru Nicolescu.”

Spitalul era pe atunci județean și unul din cele mai mari din țară

După serviciul divin din catedrala greco-catolică, Ferdinand și suita sa au plecat la Filatura de Mătase (pe atunci fabrică reprezentativă, azi inexistentă), unde a vizitat instalațiile și o expoziție cu produsele fabricii. Proprietarul filaturii era industriașul Vasile Popa. Apoi a urmat Spitalul Județean, unul dintre cele mai mari din țară și mai bine dotate, al cărui director era doctorul Lazăr. În fiecare salon, Ferdinand a vorbit cu pacienții, intersându-se de starea lor (pe când dl. Traian Băsescu, că la Iliescu și Constantinescu n-a fost cazul?…). Astăzi, spitalul a “evoluat” ca și filatura, ajungând din “județean”, Municipal. La aniversarea a 75 de ani, spitalul avea 1100 de paturi, 680 în anul 2000, iar acum doar 450. S-au desființat secțiile de dermato-venerice, dermatologie, oftalmologie, ORL și, ce este mai grav, urgențele (garda) nu mai țin de Lugoj, ci de Timișoara – până să vină salvarea, chemi dispecerul din Timișoara, care habar n-are de străzile din Lugoj și în cât timp poate ajunge ambulanța în caz de urgență.
Să revenim însă la ziua de 12 noiembrie 1923: “M. Sa a fost oaspetele Internatului Orfanilor de război (…), iar de aici a trecut la Asilul Săracilor. Aici a vizitat tote sălile, vorbind cu fiecare moșneag sau bătrână, cu românii vorbind românește, iar cu nemții în limba nemțească”.

La masă cu reprezentanții minorităților

Atenția pentru tratamentul egal al minorităților s-a manifestat și la recepția de la Prefectură (azi, o ruină ce stă să cadă chiar în buricul târgului), unde s-a servit o masă festivă cu 70 de tacâmuri. În numele cetățenilor de alte naționalități au participat Jakabffy Elemer, Szombati Szabo Istvan, Berard Mahig, dr. Henrich Berdach, Mano Lenke, Sigismund Chovan și Soma Grunbaum. Edificator pentru atmosfera evenimentului este un pasaj din discursul primarului Harambașa, care făcea referire la curajul suveranului, geman de origine, de a intra în război de partea Antantei și tocmai împotriva Germaniei: “În inima tuturor românilor, dar mai ales a celor eliberați (…) este săpat pe veci numele acelor domnitori, a căror nume vor fi înscrise în istoria românilor cu litere de aur: Regele Ferdinand I și Regina Maria, făuritorii României Mari. Cunoaștem și apreciem acea luptă sufletească, pe care a suportat-o M. Voastră atunci când a trebuit să croiască drumul ce duce la fericirea poporului român. În această luptă a ieșit biruitor sentimentul de iubire al M. Voastre pentru binele acestui popor.”