Cultura
Marea, luna si Eminescu
15 ianuarie
CM.... ,,sistemul nostru solar este, desigur, o conditie prealabilă pentru existența noastră, ca și, de altfel, prezența unei generații mai vechi de stele vecine, în care elementele grele să se fi format prin sinteză nucleară. Este posibil să fi fost necesară și întreaga noastră galaxie. În schimb, nu pare să fi fost deloc necesare alte galaxii, darămite milioane de milioane de galaxii pe care le vedem uniform distribuite în universul observabil. Această omogenitate la scară mare a universului face foarte greu de crezut că structura sa poate fi determinată de ceva atât de periferic cum sunt niște structuri moleculare complicate de pe o planetă minoră care orbitează în jurul unei stele mijlocii oarecare, aflată în suburbia îndepărtată a unei galaxii spirale tipice.,, Stephen W. Hawking Prezent pe poezie.ro din 2002, fără zor și fără ezitări. Am privit.
Publicat pe
4 min de citit771 cuvinteActualizat
Marea,luna si Eminescu
(text reluat)
,, Efectul unei nemarginiri pururea miscate.,,
I.
Nu voiam sa amestec cu nimic a scrie despre Eminescu, adica cu nici o alta impresie adusa de la marea cea mare. Am privit marea dupa miezul noaptii, cu luna oglindita pe apa si m-a dus inevitabil gandul la poeziile lui.
Cand eram copil mergeam undeva cu mama, la niste oameni pe care nu ii mai tin minte. In casa acelor oameni era un tablou mare. Iisus, stand ganditor pe o stanca, privind spre mare. Era un tablou intunecat. Luna era cea care trimitea lumina pe apele marii, parand a fi undeva foarte departe. In acelasi timp, pentru ca lumina obrazul Lui Iisus, aceeasi luna era foarte aproape. Acest triunghi m-a uimit atunci si m-a impresionat. Luna, marea, obrazul si fruntea Lui Iisus.
Atunci nu stiam de Eminescu, si nici nu vazusem inca marea, dar imaginea mea despre luna si mare era definitiv formata. Paradigma a ceea ce va fi sa fie pentru mine imaginea lunii pe mare, imi era pusa ca o stampila. Luna deasupra marii, undeva in ceruri, si cararea de valuri galbene, de la tarm pana sub luna, nedefinita. Eu scriu si ca urmare scriu si despre mine. Amestec, pentru ca nu am cum tine in mana doua idei, cea care vorbeste si cea despre care se vorbeste fara sa nu le vad pe amandoua.
De aceea e greu sa revin prin scriere la faptul ca Eminescu a vazut luna deasupra marii tarziu de tot, cand multe dintre poeziile sale cu aceasta imagine erau deja publicate. Vorbesc despre asta criticii si cei care au scris despre viata poetului.
Eminescu nu a vazut marea. A descris-o insa mai bine decat oricare dintre privitori.
,,Luna tu stapana marii, pe a lumii bolta luneci;
Si gandirilor dand viata , suferintele intuneci …
Peste cate mii de valuri stapanirea ta strabate,
Cand plutesti pe miscatoarea marilor singuratate !,,
Sunt versuri din Scrisoarea I-a sau Satira I, cum o denumea Eminescu atunci cand a scris-o.
Mi-a fost dat sa traiesc la propriu aceste patru versuri. Intr-o vara a vietii mele am strabatut noaptea drumul dintre Atena si Creta, peste Mediterana. Dupa ce s-a oprit orice miscare am iesit pe punte. Era liniste, senin si luna. Cand am vazut valurile si cararea de lumina pana la acel departe de sub luna mi-a venit sa strig spre Eminescu, sa-i spun ca acel loc exista. Era o mare descoperire a mea, la care voi tine pentru totdeauna. In acel al XIX-lea secol, geniul sau strabatuse lumea, peste mari, prin nopti, fara a fi acolo si fara ca el sa le fi vazut.
II.
Pe 16 iunie 1881 Eminescu, bolnav, ajunge la Constanta, dupa ce scapase vaporul la Giurgiu. El scrie o scrisoare spre Veronica Micle.
,, Am venit si am facut deja doua bai in mare care promit a-mi face mult bine, dar pe aici e frig inca si apa marii nu e destul de calda pentru bai.
De aceea sunt cei de-ntai, sositi aici pentru bai, si nimeni nu se scalda inca afara de mine… O sa ma intrebi ce efect mi-a facut marea pe care o vaz petru intaia oara? Efectul unei nemarginiri pururea miscate. Dar de abea de doua zile ; n-am vazut-o in toate fetele – caci ea e schimbacioasa la culoare si in miscari, de unde unii autori o si compara cu femeia… Cu toate ca omul pare a intineri de ele ( baile ) privirea marii linisteste, mai ales sufetele furtunoase.,,
Tristete si fara rost. Asta simt acum, scriind. Ma urc parca cu un elicopter deasura Constatei si dau timpul innapoi pana in iunie a lui 1881. Vad marea inca prea albastra si rece si ca intr-un final de film, o singura fiinta, draga, care se imbaiaza cu precautie si sfiala. E Eminescu cred , dar imaginea e mereu mai indepartata si mai neclara. Nu e mila si nici compasiune, cum ma incearca, ci dragoste. Asta as vrea sa fie.
De o suta de ani si mai bine ne laudam cu Eminescu. Lauda asta e mai mult o nerusinare. Fac parte dintr-un popor laudoros si fara acoperire.
,,Si nimeni nu se scalda inca in afara de mine…,,
Voiam sa inchei asa. E razbunator si ironic si nu am impotriva cui. Toata acea societate de milioane de romanii, contemporani ai lui Eminescu, nu mai exista. Toti sunt in spatele timpului. Unii sunt privitorii de pe plaja, din acel iunie.
III.
,,Din umbra falnicelor bolti
Ea pasul si-l indrepata
Langa ferestra unde-n colt
Luceaferul asteapta
Privea in zare cum pe mari
Rasare si straluce
Pe miscatoarele carari
Corabii negre duce.,,
(text reluat)
,, Efectul unei nemarginiri pururea miscate.,,
I.
Nu voiam sa amestec cu nimic a scrie despre Eminescu, adica cu nici o alta impresie adusa de la marea cea mare. Am privit marea dupa miezul noaptii, cu luna oglindita pe apa si m-a dus inevitabil gandul la poeziile lui.
Cand eram copil mergeam undeva cu mama, la niste oameni pe care nu ii mai tin minte. In casa acelor oameni era un tablou mare. Iisus, stand ganditor pe o stanca, privind spre mare. Era un tablou intunecat. Luna era cea care trimitea lumina pe apele marii, parand a fi undeva foarte departe. In acelasi timp, pentru ca lumina obrazul Lui Iisus, aceeasi luna era foarte aproape. Acest triunghi m-a uimit atunci si m-a impresionat. Luna, marea, obrazul si fruntea Lui Iisus.
Atunci nu stiam de Eminescu, si nici nu vazusem inca marea, dar imaginea mea despre luna si mare era definitiv formata. Paradigma a ceea ce va fi sa fie pentru mine imaginea lunii pe mare, imi era pusa ca o stampila. Luna deasupra marii, undeva in ceruri, si cararea de valuri galbene, de la tarm pana sub luna, nedefinita. Eu scriu si ca urmare scriu si despre mine. Amestec, pentru ca nu am cum tine in mana doua idei, cea care vorbeste si cea despre care se vorbeste fara sa nu le vad pe amandoua.
De aceea e greu sa revin prin scriere la faptul ca Eminescu a vazut luna deasupra marii tarziu de tot, cand multe dintre poeziile sale cu aceasta imagine erau deja publicate. Vorbesc despre asta criticii si cei care au scris despre viata poetului.
Eminescu nu a vazut marea. A descris-o insa mai bine decat oricare dintre privitori.
,,Luna tu stapana marii, pe a lumii bolta luneci;
Si gandirilor dand viata , suferintele intuneci …
Peste cate mii de valuri stapanirea ta strabate,
Cand plutesti pe miscatoarea marilor singuratate !,,
Sunt versuri din Scrisoarea I-a sau Satira I, cum o denumea Eminescu atunci cand a scris-o.
Mi-a fost dat sa traiesc la propriu aceste patru versuri. Intr-o vara a vietii mele am strabatut noaptea drumul dintre Atena si Creta, peste Mediterana. Dupa ce s-a oprit orice miscare am iesit pe punte. Era liniste, senin si luna. Cand am vazut valurile si cararea de lumina pana la acel departe de sub luna mi-a venit sa strig spre Eminescu, sa-i spun ca acel loc exista. Era o mare descoperire a mea, la care voi tine pentru totdeauna. In acel al XIX-lea secol, geniul sau strabatuse lumea, peste mari, prin nopti, fara a fi acolo si fara ca el sa le fi vazut.
II.
Pe 16 iunie 1881 Eminescu, bolnav, ajunge la Constanta, dupa ce scapase vaporul la Giurgiu. El scrie o scrisoare spre Veronica Micle.
,, Am venit si am facut deja doua bai in mare care promit a-mi face mult bine, dar pe aici e frig inca si apa marii nu e destul de calda pentru bai.
De aceea sunt cei de-ntai, sositi aici pentru bai, si nimeni nu se scalda inca afara de mine… O sa ma intrebi ce efect mi-a facut marea pe care o vaz petru intaia oara? Efectul unei nemarginiri pururea miscate. Dar de abea de doua zile ; n-am vazut-o in toate fetele – caci ea e schimbacioasa la culoare si in miscari, de unde unii autori o si compara cu femeia… Cu toate ca omul pare a intineri de ele ( baile ) privirea marii linisteste, mai ales sufetele furtunoase.,,
Tristete si fara rost. Asta simt acum, scriind. Ma urc parca cu un elicopter deasura Constatei si dau timpul innapoi pana in iunie a lui 1881. Vad marea inca prea albastra si rece si ca intr-un final de film, o singura fiinta, draga, care se imbaiaza cu precautie si sfiala. E Eminescu cred , dar imaginea e mereu mai indepartata si mai neclara. Nu e mila si nici compasiune, cum ma incearca, ci dragoste. Asta as vrea sa fie.
De o suta de ani si mai bine ne laudam cu Eminescu. Lauda asta e mai mult o nerusinare. Fac parte dintr-un popor laudoros si fara acoperire.
,,Si nimeni nu se scalda inca in afara de mine…,,
Voiam sa inchei asa. E razbunator si ironic si nu am impotriva cui. Toata acea societate de milioane de romanii, contemporani ai lui Eminescu, nu mai exista. Toti sunt in spatele timpului. Unii sunt privitorii de pe plaja, din acel iunie.
III.
,,Din umbra falnicelor bolti
Ea pasul si-l indrepata
Langa ferestra unde-n colt
Luceaferul asteapta
Privea in zare cum pe mari
Rasare si straluce
Pe miscatoarele carari
Corabii negre duce.,,
Etichete:#culture
#culture
Cum sa citezi
cornel marginean. “Marea, luna si Eminescu.” Revista, Poezie.ro, https://poezie.ro/revista/2005/01/marea-luna-si-eminescuComentarii (7)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
DSDSDana Stanescu✓este si acesta un fel de a indrepta un gand spre Eminescu, mai personal si, de ce nu , poate mai autentic decat dulcegariile sau osanalele de atatea ori auzite.
0
CMomul devenit un mit este un punct cazut in prapastia timpului
de ce sa credem ca a fi personaj al istoriei spiritului unui popor este o fericire
prividu-l pe Eminescu din aceasta perspectiva am scris acest text, incercand sa il umanizez prin compasiune si iubire, decat sa il privesc tehnic, ca pe o mare valoare si atat
multumesc , Dana, pentru ca ai citit si ai inteles :)
cu stima
multumesc si editorilor pentru imaginea luminii lunii pe Mediterana, pentru ca este exact aceea imagine :) frumos !
de ce sa credem ca a fi personaj al istoriei spiritului unui popor este o fericire
prividu-l pe Eminescu din aceasta perspectiva am scris acest text, incercand sa il umanizez prin compasiune si iubire, decat sa il privesc tehnic, ca pe o mare valoare si atat
multumesc , Dana, pentru ca ai citit si ai inteles :)
cu stima
multumesc si editorilor pentru imaginea luminii lunii pe Mediterana, pentru ca este exact aceea imagine :) frumos !
0
CPDeși toamnă, deși ceață, am urcat cândva în minaretul moscheei constănțene, pentru că părăseam orașul după un an de vis, în care contemplasem marea în toate anotimpurile, și căutam să mă asigur de o grabnică revedere printr-un gest straniu, ca al magilor.
Sus, ca orb, dintr-o dată rumoarea stradală s-a potolit și am început să simt în nări aerul marin iar în urechi îmi sunau, poate din memorie, poate din real, prăbușiri de talazuri.
Și brusc o dulce voce feminină a prins a zice dinspre faleză “Floare albastră”, apoi altele altele, inclusiv “Scrisoarea I” și “Luceafărul”, cu un nimerit fond muzical cosmic, vreme de două ceasuri de încântare.
Părea că boxele ar fi fost plasate chiar la monumentul cu arcade și că Eminescu dialoghează singur singur cu marea! (Când am coborât, am văzut niște cabluri ieșind din micuțul Muzeu al Mării.)
De atunci nu mai cred că Eminescu nu mai este printre noi.
Și nici că poate fi lichidat de cei mai experimentați și mai bine plătiți killeri.
Astfel de experiențe (“peak experiences”, cf. Maslow) lipsesc neînțelegătorilor geniului eminescian.
Cine nu a avut norocul de-a fi privit vreodată cu adevărat luna sau marea, “plece dintre noi plângând”!
Sus, ca orb, dintr-o dată rumoarea stradală s-a potolit și am început să simt în nări aerul marin iar în urechi îmi sunau, poate din memorie, poate din real, prăbușiri de talazuri.
Și brusc o dulce voce feminină a prins a zice dinspre faleză “Floare albastră”, apoi altele altele, inclusiv “Scrisoarea I” și “Luceafărul”, cu un nimerit fond muzical cosmic, vreme de două ceasuri de încântare.
Părea că boxele ar fi fost plasate chiar la monumentul cu arcade și că Eminescu dialoghează singur singur cu marea! (Când am coborât, am văzut niște cabluri ieșind din micuțul Muzeu al Mării.)
De atunci nu mai cred că Eminescu nu mai este printre noi.
Și nici că poate fi lichidat de cei mai experimentați și mai bine plătiți killeri.
Astfel de experiențe (“peak experiences”, cf. Maslow) lipsesc neînțelegătorilor geniului eminescian.
Cine nu a avut norocul de-a fi privit vreodată cu adevărat luna sau marea, “plece dintre noi plângând”!
0
AD\"popor laudaros fara acoperire\", daca intrebi pamantul, vei sti cum se numeste un roman plimbacios cu elicopterul, care in melancolia lui abrupta,oua astfel de cugetari.
0
SVInainte de a arunca asa cu vorbe, Despina, mai informeaza-te, mai citeste ce-a mai scris, ce-a mai spus omul pe care-l denigrezi, mai citeste si ce mai spun altii si, mai ales, cerceteaza-te mai pe indelete...Altfel, daca te grabesti, ca acum, risti sa-ti pierzi credibilitatea inainte chiar de a o capata!
0
SCTe-am citit si de aceasta data cu placere deosebita, savurez, efectiv, tot ce scrii...
0
CMRaspuns despre Eminescu
imi cer scuze celor care au comentat textul pentru ca nu am raspuns mai repede
Camelian: am retrait alaturi de tine privirea si auzul marii si simbioza pe care o fac cu versurile lui Eminescu, mai intai voi scrie unui prieten din Constanta despre acel loc si voi merge si eu acolo cand voi avea ocazia
Despina: ce sa zic, iti raman dator cu timpul pe care l-ai consumat pentru lectura si e putin cred:)
daca am alatura fiecarui om un numar dat de raportul dintre valoarea sa reala si disperarea pe care o traieste in timpul vietii lui sociale ne-am astepta ca la Eminescu acest raport sa nu fie ascuns sub unu, situatie valabila pentru ratati si mediocri,
din pacate Eminescu s-a simtit anulat de acest raport, fapt la care au participat toti semenii lui, si cei ce l-au iubit si cei ce nu l-au iubit
atunci cand un om vrednic sa o poata spuna, ( care inca nu cred ca s-a nascut) o va spune si va recunoaste gresela noastra, pe care eu mi-o asum pentru stramosii mei tarani, care sigur nu auzisera despre Eminescu, sau poate l-au intalnit pe drum in timp ce mergea spre Blaj si i-au spus ,,buna ziua,,
atunci va si impacarea noastra, a neamului in care s-a nascut , cu durerea lui Eminescu, pentru ca pe veci intre noi si el s-a asezat o definitiva durere
asa am vorbit dspre noi si Eminescu
Silvia Van si Silvia Caloian : multumesc pentru pozitia
de a ma apara de patriotismul firesc al Despinei si pentru ca voi stiti ce incerc eu sa rostesc aici :)
imi cer scuze celor care au comentat textul pentru ca nu am raspuns mai repede
Camelian: am retrait alaturi de tine privirea si auzul marii si simbioza pe care o fac cu versurile lui Eminescu, mai intai voi scrie unui prieten din Constanta despre acel loc si voi merge si eu acolo cand voi avea ocazia
Despina: ce sa zic, iti raman dator cu timpul pe care l-ai consumat pentru lectura si e putin cred:)
daca am alatura fiecarui om un numar dat de raportul dintre valoarea sa reala si disperarea pe care o traieste in timpul vietii lui sociale ne-am astepta ca la Eminescu acest raport sa nu fie ascuns sub unu, situatie valabila pentru ratati si mediocri,
din pacate Eminescu s-a simtit anulat de acest raport, fapt la care au participat toti semenii lui, si cei ce l-au iubit si cei ce nu l-au iubit
atunci cand un om vrednic sa o poata spuna, ( care inca nu cred ca s-a nascut) o va spune si va recunoaste gresela noastra, pe care eu mi-o asum pentru stramosii mei tarani, care sigur nu auzisera despre Eminescu, sau poate l-au intalnit pe drum in timp ce mergea spre Blaj si i-au spus ,,buna ziua,,
atunci va si impacarea noastra, a neamului in care s-a nascut , cu durerea lui Eminescu, pentru ca pe veci intre noi si el s-a asezat o definitiva durere
asa am vorbit dspre noi si Eminescu
Silvia Van si Silvia Caloian : multumesc pentru pozitia
de a ma apara de patriotismul firesc al Despinei si pentru ca voi stiti ce incerc eu sa rostesc aici :)
0