Strigoii nu sunt neapărat niște personaje horror

„Strigoi este, în românește, un cuvânt derivat de la strigă, formă provenită din lat. striga, -ae, varianta vulgară, atestată abia la Petronius, a termenului clasic strix, -igis, care însemna „pasăre de noapte care trece să înspăimânte copiii [în timpul nopții]“ sau „vrăjitoare“. Acest etimon a dovedit o vigoare deosebită, fiind unul din cuvintele moștenite în toate limbile romanice.”
Otilia Hedeșan

O întâmplare…
Otilia Hedeșan s-a născut la Pecica, județul Arad, pe 20 iulie 1962. A absolvit Facultatea de Filologie din cadrul Universității din Timișoara. Și-a susținut teza de doctorat cu titlul „Fenomenul povestitului, astăzi”. Este conferențiar la Catedra de literatura română de la Facultatea de Litere, Istorie și Teologie din cadrul Universității de Vest, unde predă etnologia. În 1985, primul său an de învățământ, era profesoară la Liceul Industrial de Petrol din Sânnicolau Mare, județul Timiș. În același an a fost o iarnă geroasă, care va marca, indirect, cariera Otiliei. Cum în orașul Sânnicolau Mare funcționau câteva întreprinderi, multă lume de prin satele din jur venea la lucru cu autobuzele sau trenurile. Frigul reușea să strice autobuzele, astfel că lumea aștepta prin stații și povestea vrute și nevrute. Una dintre povești avea să răzbată însă în top. Navetiștii din Dudeștii Vechi relatau cum văd dimineața, între orele 5 și 6, pe ulițele satului, o arătare îmbrăcată în alb, care aduce a femeie. Dacă îi dădeai bună-dimineața pe bulgărește, îți răspundea. Dacă îi vorbeai pe românește, năluca dispărea. Abia în primăvară, s-a aflat că nu era vorba de altceva decât de o femeie bolnavă, care se plimba dimineața prin sat. Având aplecare spre cultura tradițională, Otilia a fost marcată de această poveste. A început munca de documentare. A realizat o sumedenie de înregistrări în satele din jurul orașului Sânnicolau Mare. Pe seama acestora, a scris un prim text despre strigoi, pe care l-a prezentat la o sesiune de comunicări științifice, la care au participat eminenți profesori de folclor. Cum subiectul era tabu pe vremea aceea, în sală s-a așternut liniștea. Un singur profesor s-a încumetat să spună ceva: „Iată o comunicare care ar fi fost bună dacă se prezenta în America”.
Dacă nu s-ar fi schimbat lucrurile în România, Otilia nu crede că ar fi ajuns să scrie chiar două cărți despre un asemenea subiect. Lumea o întreabă dacă ea crede în strigoi. „Nu este important dacă eu cred sau nu, important este că oamenii care mi-au povestit despre strigoi cred”, spune Otilia. „Pot eu să-l taxez pe un om pentru că fabulează?”, se întreabă ea. Oricum, nu poate suferi filmele cu vampiri.

Și o poveste
O întâmplare care-i place foarte mult i-a fost povestită de un muzeograf din Ardeal. Într-un sat din județul Sălaj, lactația vitelor scăzuse foarte mult. Oamenii credeau că există un strigoi care vine și le fură vitelor laptele. Cum la marginea localității locuia o bătrână singură, aceasta a devenit principala suspectă. Tradiția și ritualul spuneau că, dacă ea recunoaște că a furat laptele, trebuia să ofere câte o bucățică de pâine omului care vine la ea și-i reproșează furtul. Muzeograful s-a dus și el la bătrână și i-a spus că el nu crede în strigoi și că de ce ea recunoaște că fură laptele de la vite. „Apăi, domnule, poate-l fur eu, dar fără știrea mea”, i-a răspuns aceasta.

Săvuță
Dar întâmplarea cea mai interesantă a trăit-o Otilia în 1992, la Chergheși, în județul Hunedoara. Într-o dimineață i?a fost adusă o bătrână despre care se spunea că știe să cânte foarte frumos. Afară erau aproape 35 de grade, așa că bătrâna a insistat să intre în casă, unde să cânte nestingherită. Otilia a acceptat. Și după ce i-a cântat bătrâna, a întrebat-o dacă a auzit de strigoi. „Nu”, i-a răspuns aceasta. „Dar de Săvuță ai auzit?”. Desigur, de Săvuță auzise. Cică era un câine. Mare sau mic? Potrivit. Alb sau negru? Jumătate din sat spunea că era unul negru cu guler alb, iar cealaltă susținea că era un câine alb cu guler negru. La care bătrâna i-a răspuns că este sur. Ba, mai mult, un sătean susținea că el este un urmaș al acelui Săvuță. Cum era prin august, lumea s-a adunat să asculte și povestea acestuia. Pe la miezul nopții, s-a auzit un mieunat sfâșietor. Fără să scoată vreun cuvânt, oamenii s-au sculat și au plecat în tăcere spre casele lor.

Dracula, un personaj complex
Otilia s-a obișnuit cu subiectul, zice, astfel că nu se mai simte neliniștită când i se spun povești despre strigoi. Se simte ca un fel de medic chirurg. Iar de povestit a povestit, la rândul său, multora despre strigoi, inclusiv străinilor. În perioada 1990-1995, a făcut tot timpul teren pentru a aduna date. Astfel a ajuns să scrie chiar două cărți despre strigoi, moroi, priculici și Fete ale Pădurii. Prima, „Șapte eseuri despre strigoi”, a publicat-o în 1998, la Editura „Marineasa” din Timișoara, iar cea de-a doua, „Pentru o mitologie difuză”, în 2000, la aceeași editură. Consideră că cea mai mare realizare a ei este că a reușit să facă dintr-un subiect de scandal, de fapt divers, unul onorabil. Opinia publică din România consideră mitul lui Dracula drept unul infamant. Otilia spune că Dracula este un personaj mult mai complex.
Cât de interesant este însă subiectul despre strigoi o poate spune doar Internetul: motorul de căutare Google dădea zilele trecute nu mai puțin decât 5 270 de adrese de Internet unde există cuvântul „strigoi”. Evident, pagini web ori site-uri în altă limbă decât româna. „Strigoii nu sunt personaje horror, chiar dacă nu ți-e totuna când îi vezi. Ei nu ucid decât rareori. Dacă un om este înmormântat după tradiție, ulterior nu se mai poate întâmpla nimic. Tradiția ne învață ce anume trebuie să facem când întâlnim un strigoi, spune Otilia. Oricum, spiritele malefice sunt mai curând niște personaje aflate la pragul imbecilității, pe care poate să-i domine orice babă.”


De la TV la Internet
O știre auzită la TV a bulversat în septembrie 2003 opinia publică din România. Ecouri au ajuns și pe Internet. Pe 19 septembrie, cineva, pe nume Hades, scria la „Fan Club Forum”: „Credeți în așa ceva??? Am văzut acu\' 10 minute, la știri, pe unii care alergau un strigoi... Cică nevasta ăluia i-a înfipt o andrea în inimă înainte să moară și cică tot satul ăla nu mai doarme... De frică, logic... Eu de mult timp cred în fantome și spirite... dar nu prea cred în strigoi... Asta e prea de tot... Voi ce ziceți?” La care, o zi mai târziu, îi răspunde Catharsis: „Eu sunt sigur că nici strigoiul nu crede în tine... Pe bune, ce e ăla strigoi și ce poa\' să facă? Eu am auzit că e un fel de focă, dacă nu mănâncă nimic 66.6 ore.”. Pe 20 septembrie, intervine Bluemoonshadow: „Am văzut și eu știrile. Pe strigoiu\' ăla îl cheamă nea Mărin și se pare că nu îi mai sperie pe locuitorii acelui sat; deja oamenii se amuză când sunt vizitați de nea Mărin. În fine, parcă aș crede și parcă nu în chestiile astea. La bunicii mei în sat strigoii erau numiți moroi. Dacă în timpul celor trei zile de priveghi mortul nu este păzit cum trebuie și trece o pisică peste el, cică se transformă în moroi, care s-ar întoarce să-și ia cu el în lumea de dincolo și familia.” Pe 21 septembrie, intervine Weet-weet: „Cred în strigoi, fantome și chestii de genul ăsta... dacă o să îi văd... altfel nu cred... Poate li s-a întâmplat altora, mie nu, așa că nu am motive să cred... Moroi știam că sunt copiii care au murit fără a fi botezați... acum, fiecare cu ideile lui...”

Despre moroi, priculici, bosorcoi, vampiri...
În Bucovina și nordul Moldovei, moroi este un „copil mort nebotezat care, după credința poporului, s-a făcut strigoi și vine noaptea de o chinuiește pe maică-sa”, spune Otilia Hedeșan în cartea sa „Șapte eseuri despre strigoi”. După o altă explicație, moroi este „un strigoi/…/ despre care se crede că ar proveni dintr-un copil mort nebotezat, ucis sau înmormântat de viu”. În majoritatea zonelor ardelene, în primul rând în Þara Moților și în Pădurenimea Hunedoarei, moroi – câteodată cu forma de moroiniță – „sunt de ia laptele de pe la vaci”, spre deosebire de strigoi, „morții care ies din mormânt și revin acasă”.
„Priculici este același lucru ca la francezi Loup garou; ei cred că oamenii se pot schimba în lupi și că își însușesc într-atât firea acestora, încât se reped și sfâșie atât oamenii, cât și dobitoacele”, spune în 1711 Dimitrie Cantemir, citat de Otilia Hedeșan. Cercetătorii l-au explicat pe priculici drept „un bărbat care se transformă în lup”, „mort ieșit din groapă, în chip de lup sau de câine”, „licantrop; spirit malefic care ia formă de câine”, „ființă imaginară în care se preface (după moarte) un bărbat sau un animal care a mâncat oameni, luând diferite înfățișări, mai ales de animale, sub care pricinuiește tot felul de neplăceri celor pe care îi întâlnește”.
Bosorcoiul oșenilor, spune Ion Mușlea în 1932, citat de Otilia Hedeșan, este strigoiul viu, copilul pe care moașa, observându-l la naștere că va fi bosorcoi, îl destinează să fie bosorcoi pe cutare animal”.

Agenda nr. 42/18 octombrie 2003, Timișoara