Rătăcea ,fără vreo țintă, pe aleile parcului, admirând cu nesaț splendoarea copacilor peste care toamna iși lăsase amprenta ,colorându-i cum numai ea știa să o facă. Adierea calmă a vântului , stârnea o ploaie multicoloră de frunze ,ce cadeau puzderie, asternând un covor moale. Ce frumos era totul! Se simțea bucuroasă , deșii nu avea,vreun motiv anume.Își dorea cu ardoare să mai fie copil, să se tăvălească prin moliciunea frunzelor uscate , fără să o bage nimeni în seamă S-a așezat ostenită pe o bancă , urmărind cu nesaț spectacolul ce i se desfășura în fața ochilor.
Trecatori îngândurați , și crispați fără vreo urmă de satisfacție se perindau grăbiți într-o parte si alta.Fiecare bărbat sau femeie, părea înecat în propriile gânduri. Fără nici o urmă de zâmbet, fără nici o urmă de bucurie.Totul părea feeric în strălucirea blândă a soarelui ce trecea spre asfințit, dar parcă nimeni , nu vedea acest lucru minunat .”Câtă insensibilitate “ gândi, lăsând să-i scape un zâmbet ironic.
Două turturele au coborât pe pământ pășind grațios în cautarea hranei. Le-a aruncat firimituri din cornul ce-l avea în geanta.Privindu-le cum mănâncă ,își lăsă gândul să zboare...
"Am vrut să cunosc omul ...
Si-am găsit, bunătate, și răutate
Iubire dar și ură
Sinceritate și minciună
Viclenie, perfidie
Inteligență dar și prostie
Cumpătare și risipire
Egoism și altruism
Compasiune și sadism
Interes , dezinteres
Prietenie și dușmănie
Spontaneitate, impulsivitate,
Frivolitate , seriozitate
Egocentrism și pasiune
Gelozie, invidie
Bunavoință, amabilitate
Dar și lipsă de respect și reavoință."

Se gândi ea în timp ce mai arunca din când în când câte o bucățică de corn păsărelelor din față.
" -Hmm ! Binele se întrepătrunde cu răul. Așa a fost lăsat. ..Dar de când ?
Probabil că,la început au fost un țipetele, scoase de teamă sau necunoaștere a misterul care i se releva în față. Cu timpul, acestea s-au transformat într-un dulce gângurit prin care își manifesta plăcerea.Au mai urmat și alte țipete... De foame, de durere, disconfort...Urmate de primele silabe, ce defineau ființa cea mai dragă "mama". Primul cuvânt,prima cerință făcută cu mânuța ridicată. Au urmat multe alte cuvinte, ce l-au însoțit pe anevoiosul drum al copilăriei. Cuvinte acceptate cu plăcere, deoarece erau dăruite cu dragoste de către cei din jur. Deci, ele cuvintele, sunt un rod al iubirii,devenite unelte.Așa s-au născut cuvintele unelte constructive cu ajutorul cărora se redefinește în fiecare clipă iubirea...Doamne ce frumos ar fi dacă acestea s-ar transforma în pietre prețioase înșirate în salbă la gâtul fiecăruia." Își continuă ea raționamentul. "Am putea cunoaște oamenii după strălucirea salbei ce o poartă...Dar vai ! Catogoric nu doar tot ce-i frumos și bun se exprimă în cuvinte...La polul opus sunt cuvintele unelte distructive...Cu astea ce e de făcut căci, cu ele poți să distrugi , eliminând ceva frumos clădit în favoarea ruinelor...Hmmm ! Grea problemă. Ar fi bine dacă acestea s-ar transforma în pietre mari și grele".
Un zâmbet puțin răutăcios îi străbătu pentru o clipă înfățișarea, imaginându-și oamenii la gâtul cărora, atârna greoi câte o salbă de care, bucăți mari de granit erau legate cu grijă.
"Salba cuvintelor distructive... Cu ea, poți răni, poți înșela, poți minții, îți poți arăta trufia,prostia, poți umili, poți arăta disprețul necredința ura, egoismul, poți să-ți arăți furia, profanând injurii oriunde, și oricând....Cine are nevoie de o astfet de salbă ? Și totuși...
Iubirea ,acest diamant de preț tronează în salba cuvintelor-unelte prețioase....În jurul lui stau frumos așezate rubinele, simbol al speranțelor oferite în dar celor din jur...Toate rugile fierbinți pentru binele celor din jur sunt nestemate a căror valoare nu poate fi descrisă...Această salbă minunată a cuvintelor-unelte prețioase, ar fi prea săracă dacă n-ar avea strălucirea bucuriei, noblețea compasiunii , generozitatea iertării...Ba chiar și respectul cu atitudinea lui demnă își are un loc de cinste în salba fiecăruia... Toate aceste nestemate înfrumusetează, salba și prin lumina lor se poate observa mai clar, adevăratul sens al lucrurilor".

Seara își lăsa alene vălul de întuneric, acoperind tot ce întâlnea cu mantia-i sumbră. Privind cu plăcere cum păsărelele ciuguleau ultimele firimituri ,își curmă firul gândurilor, se ridică și cu pași înceți se pierdu printre puținii trecători ai străzii.