poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2073 .



După moartea lui Nae 2
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [inocentiu ]

2013-01-25  |     | 



Și într-adevăr n-a fost așa de rău cum ar fi putut să fie. Au intrat rușii și la ei, dar Leu, cu toate că a lătrat din toate puterile, n-a fost împușcat. Dimpotrivă, cei doi ruși n-au putut să-și ascundă zâmbetul văzându-l atât de mic și atât de curajos. Când a încercat să-și bage colții în cizma unuia, acesta a ridicat piciorul și l-a zvârlit până aproape de șură. Bietul cățel parcă și-a dat seama că lupta este inegală, s-a uitat odată spre stăpânul care se ivise în capătul scărilor și, văzându-l liniștit, s-a liniștit și el târându-se apoi spășit în șură pe sub o scândură mai ridicată. Au intrat apoi în casă trecând pe lângă Niculae de parcă nici n-ar fi fost. S-au oprit în camera de la stradă. Aici, ca întotdeauna era curat și mirosea a busuioc. Nu cu mult timp înainte, castănul cu hainele cele bune a fost mutat în camera unde dormeau, iar în locul lui Mărie, fiică sa, a adus patul cel mare ce-l avea din America. Era un pat cum nu se mai văzuse până atunci pe la ei. Era atât de lat, încât ar fi putut încăpea trei paturi obișnuite în el. Tăbliile, de la cele două capete, aveau pictate pe ele îngerași ce pluteau pe un cer albastru, printre norișori alburii. Dar numai dacă te așezai puteai să-ți dai seama că nu era unul obișnuit. Lua forma corpului în orice poziție ai fi stat ca apoi, când te ridicai, să-și revină. Cei care dormeau odată acolo spuneau că niciodată până atunci nu s-au odihnit așa de bine. Unul dintre ruși, după ce s-a așezat și s-a culcat pe el, a zis celuilalt: etot pareni tebe crevati dlia obșcego. Dacă ar fi știut rusește badea Niculae, ar fi aflat că acela era patul potrivit pentru tovarășul general. Și, cum nu știa, s-a mulțumit doar cu ceea ce a văzut. Și l-a văzut pe unul dintre ruși plecând și apoi, cu mirare, pe celălalt cum a luat un scaun, s-a suit pe el și a desprins de pe perete icoana de la răsărit ce închipuia pe Mântuitor în apa Iordanului, primind Botezul. I-a întins apoi icoana lui Mărie făcându-i semn să plece cu ea. După o vreme, s-a întors și celălalt împreună cu altul. De la acesta din urmă au aflat Niculae și Mărie că în casa lor va sta, nu se știe cât, generalul, că va dormi în acel pat, că în fiecare dimineață va trebui ca, atunci când se trezește, și se trezește foarte de dimineață, să-i fie adusă o cană cu lapte nici prea rece dar nici prea fierbinte, o felie de pâine și poate și câte altceva, după cum va cere domnia sa. Dar le va spune el pentru că va sta și el tot în casa asta, dar nu în cameră cu tovarășul general, ci în prima cameră cum intri. Ziua, când tovarășul general nu va fi în casă, el va sta de gardă la poartă și nu va lăsa pe nimeni să intre. Noaptea ,va păzi intrarea un alt soldat așa că nimeni nu va avea voie să intre.
- Nu-ți fie cu supărare, domnule, te văd îmbrăcat ca și ceilalți ruși, ai armă ca și ei, dar, cu toate astea, vorbești în limba noastră destul de bine.
- Io nu vorghesc pe limba voastră, io vorghesc moldovinește și îs serjant în sovetscaia armia. Voi să nu vorghiți în fața gheneralului. Dacă aveți ceva de zâs, îmi grăiți mie!
- No bine, măi băiete, așa vom face că doar ai armă asupra ta.
- Vozraste, ne mudrâm!
- Da, zâ-i, mă copile, să înțeleg și eu ceva, dacă ziceai pe săsește poate te înțelegeam dar așa parc-ai zâce la lemn!
- Provtornofascistscogo !
- Fie cum spui, dar să nu zici că mi-ai spus că eu n-am de unde ști.
S-au obișnuit și cu generalul. A stat o săptămâna la ei timp, cât a fost în picioare și marele cort de pe delnița lui Mărie, fiică-sa. Vorba vine că a stat. Venea seara târziu, schimba câteva vorbe cu sergentul, apoi se culca. A doua zi, pleca dis -de -dimineață împreună cei câțiva soldați înarmați ce veneau după el. Tot soldații aceștia au întins un fir de la cortul din Cânechi și până la casa lui Niculae. Câteodată, el și Mărie erau sculați noaptea de glasul generalului ce vorbea tare la telefon. Dacă ar fi putut și să-l vadă, s-ar fi mirat de felul cum dădea din mâini de parcă încerca să-l ia de guler pe cel căruia-i striga.
A fost bine cu un astfel de musafir în casă. Niciun rus nu i-a intrat în pivniță să umble pe la butoaiele cu vin ori damigenele cu rachiu, găinile erau toate, în fiecare seară, când Mărie le deschide ușa cotețului să intre, cei doi viței nu erau în pericol de a fi duși din curte și tăiați, de Cezar nu s-a atins nimeni. Niculae chiar glumea zicând că el nu mai trebuie, atunci când pleacă de acasă, să încuie ușa.
Într-adevăr, nu mai trebuia să încuie ușa. Și, chiar de ar fi vrut, n-ar fi putut atâta timp cât îl avea pe nepoftitul ghinăral noaptea în casă. Niciun vecin, nici Mărie nici Zaharie, niciun nepot de aici din sat și nici Victoria cu copiii ei, dac-ar fi venit, nu mai puteau să-i intre în curte. Moldoveanul toată ziua ședea pe banca de la poartă cu pistolul automat atârnat de gât. iar noaptea alți doi făceau de pază.
Era neliniștit Badea Niculae de fata sa rămasă văduvă și de cei doi nepoți. Nu i-a mai văzut de la Sfânta Maria. Atunci, de Adormirea Maicii Domnului, s-au împlinit șapte săptămâni de la aflarea năprasnicii vești și Victoria a făcut primul parastas pentru pomenirea răposatului căzut în depărtări. Au fost de față părinții ei, socrii de la Olănești și aproape toți oamenii din sat, ba au venit și unii din Ruși. După ce s-au împărțit colacii și cei ai casei au stat la masă lăsând un loc liber pentru cel dus, Victoria a fost luminată de un gând: „Dacă n-a murit? Dacă vestea morții este una falsă? Câte nu se pot întâmpla mai ales acum în vreme de război când viața oamenilor nu mai are așa mare preț pentru unii.” Da, i s-a comunicat și poziția mormântului din acel cimitir, dar se putea face și o încurcătură de către cei ce au scris. Au găsit, cine știe cum actele lui Nae. Le-o fi pierdut în vârtejul bătăliei și apoi găsite lângă vreun mort. Va trebui să meargă cât mai repede în Moldova, în acel sat de lângă Iași să vadă cu ochii ei ce scrie pe crucea de pe mormânt și chiar să ceară deshumarea pentru a fi adus acasă. Bani are destui pentru că nici n-a trecut luna de la primirea scrisorii, prin care era anunțată moartea lui Nae, a mai primit una din partea regimentului. Era anunțată că poate ridica solda soțului său pe ultimele trei luni, la care se adăuga și un ajutor în valoare de o soldă și jumătate. S-a dus la casieria regimentului. Aici, un plutonier major destul de în vârstă i-a spus, după ce s-a uitat prin niște hârtii, că într-adevăr are de primit peste cincizeci de mii de lei. S-a uitat la ea și a întrebat-o :
- Aveți în ce să-i puneți? O să vă dau doar bani de metal.
- Vă rog s-mi dați bani mai mari, în bancnote de cinci mii, dacă se poate.
- Se poate cum să nu, dar, spre binele dumneavoastră, o să vă dau de cinci sute din cei de argint de care au apărut anul acesta. Vi i-aș da pe toți în monete de două mii din acelea apărute în anul trecut, dar din astea nu mai am decât vreo două.
- Vai de mine, dar cum o să car eu atâta bănet? Or să cântărească vreo câteva Kilograme.
- Doamnă, ascultați-mi sfatul și îmi veți mulțumi. Nu vedeți ce vremuri trăim? Nu va trece mult și rușii vor sparge frontul din Moldova și apoi se vor năpusti în toată țara.
Se uită parcă speriat în jur și apoi continuă cu o voce scăzută
- Banii de hârtie în mod sigur n-o să mai aibă aceeași valoare și poate nici n-o să mai avem ce cumpăra cu ei. Argintului îi rămâne valoarea, chiar dacă banii și-au pierdut-o. Vă sfătuiesc să mergeți în Piața Mică. La a doua șatră, în stânga, cum ieșiți de sub tunelul de lângă Jikeli, veți găsi să cumpărați o traistă de rafie. Eu în timpul ăsta fac fișicuri de câte douăzeci, apoi le voi împacheta în prezența dumneavoastră și le vom număra împreună.
Așa a făcut Victoria, apoi cu trăistuța destul de grea s-a urcat în tren și a venit acasă în Loamneș.
Amândoi copiii erau parcă mai cuminți după aflarea cumplitei vești. Fetița era mereu tristă. N-avea decât 12 ani, dar a început să citească prin cărțile lui Ticu. Erau cărți groase de Sadoveanu, Ionel Teodoreanu, Damian Stănoiu. Nu înțelegea mare lucru, dar stătea cu cartea în mână cum de multe ori făcea și cel pe care n-o să-l mai vadă. Tot ca el stătea cu un creion în mână și sublinia din când în când unele vorbe. Și băiețelul s-a schimbat. Era convins, așa cum i-au spus bunicii, că de acum el este singurul bărbat al casei. Aducea lemne tăiate din magazie, să fie mereu sub sobă, aducea apă de la șipot cu găletuța și, din câteva transporturi, o umplea pe cea mare, ajuta la bucătărie curățind cartofi, în fiecare dimineață aranja, cu mare efort, fiind mic, paturile, plivea mereu stratul de ceapă din curte. Tot timpul căuta să facă ceva din care să reiasă că este așa cum i-au spus bunicii că trebuie să fie. Mereu îl trimitea Victoria să se mai joace cu copiii de vârsta lui, care-i vor fi colegi în toamnă, când va merge în clasa întâi. Se ducea de multe ori la joacă, dar câteodată își aducea aminte că mai are câte ceva de făcut pe acasă și se întorcea. Copiii au început să râdă de el, dar lui nu-i păsa, știa că are ceva mai important de făcut decât joaca.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!