Îmi conduc libertatea cu răspundere limitată
pe străzile orașului din imprudență îmbătrînit.
Nu l-am cunoscut tînăr,
însă doamna coliviilor de sulf
a ideilor abstracte,ce îmi cunoaște
substanța cenușie a gîndurilor
apărute doar pe viitor,
a expus o teorie lipsită de obligația
de a fi un adevăr:
"Își are probabil originea
de pe vremea pietrelor convinse
că știau să vorbească cronicilor plasate
între pereții convinși că au urechi să asculte."
Un copil credul a încercat să zîmbească
așa cum știe s-o facă doar el
- nevinovat și pur.
Tăcerea apărută din coincidență
l-a făcut însă să înțeleagă:
orașul este prea bătrîn să asculte
teorii abstracte a doamnelor de sulf
și zîmbete pur nevinovate
a copiilor pe o clipă.
Îi privesc ca pe un motiv ciclic,
scris printre paginile cronicilor
îmbătrînite și ele prin timpuri...
Îmi conduc o libertate deja nelimitată.