Am împrumutat odinioară,
O carte veche, plină de succes,
Raritatea-i totuși o comoară,
Pe care nu doresc s-o înstrăinez.

Cartea-i amplu cuib de informații,
Mesager onest,corect de date,
Viu izvor între civilizații,
Sau tovarăș în singurătate.

Timpul s-a întins o lună, două,
Gândind că omul are și onoare,
El uita sau se făcea că plouă,
Destrămînd din justa lui valoare.

Într-un târziu curajul i-a cedat,
Fapta resemnată chear uitasem,
Credeam că gestul nu-i adevărat,
Dîndu-mi cartea ce-i înprumutasem.

Privindu-l derutant,firesc,distant,
Replica i-am dat cu supărare,
Fleacul uneori este important,
Orice carte-i totuși,o valoare.