poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 6760 .



Grădina Zen
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Serban_Codrin ]

2006-01-21  |     |  Înscris în bibliotecă de Maria Tirenescu






Nisip și pietre
șlefuite îndelung
de ape și vremi –
ajung de o grădină
oglindind universul
*** Zodia Peștilor
Mari povârnișuri
și văgăuni de gheață
sfârtecă țărmul –
maestrul îmi arată
mugurii unui smochin
*
Adeseori plec
de-acasă după miezul
nopții să aud
cum bocancii sfărâmă
poleiul în liniște
*
De-a lungul cețos
al râului ciorile
în zbor schițează
pe alb cu noduri negre
o formă de arbore
*
La țărmul mării –
valuri cristalizate
în munți de sidef
zdrențuit cu migală
și tors în filigrane
*
O buruiană
în pulbere de lapte
și giuvaiere –
dacă-o atingi rămâne
un tiulei pipernicit
* Sântion de Primăvară
La încercarea
de a încălzi palmele
fără mănușă –
noroc de ghiocelul
într-un coș cu smicele
*
Abia dacă știu –
cascada se topește
cu neliniște –
ori freamătă între stânci
simfonia lui Bruckner
*
Respir cu nesaț –
gunoierul împlântă
și risipește
cu lopata ultima
movilă de zăpadă
*
Astfel sfârșește
o viață fie oricât
de glorioasă –
picătură de ploaie
pe suprafața apei
*
Printre lăstari
de grâu năuciți și arși
în friguri albe –
abia îmi târâi pașii
gândind la pâinea vieții
*
MARTIE
Mărțișor

Zintâi de marte - Mărțișorul
habar n-am de ce-mi vine
să cârpesc vechea
haină cu un fir verde
și subțire de iarbă
*
Apa se umple
de-un sânge albastru
și reînviat –
printre nouri în treacăt
înoată păsări limpezi
*
Fără barcagiu Hinamatsuri
nu-i cu putință calea
spre celălalt țărm –
luna trecând prin fluviu
se oglindește în cer
*
Primele patru
zile de primăvară
fără puhoaie –
cânți la pian și-ți lunecă
un strop curat pe obraz
*
Părul cu fire
albe l-ai vopsit cumva
din întâmplare
odată cu salcia abia
înmugurită?
*
Cascade negre –
un oraș de subsoluri
și găuri de chei
se dezgheață și curge
clipocind în canale
*
La vechea matcă
odată cu berzele
revin bătrânii
jucători cu aripile
în cutiile de șah
*
Tresar și privesc
prin fereastra închisă –
vecina bate
covorul și-mi trimite
un semn fără cuvinte
*
Oricât ridică
muntele ascuțite
piscuri de gheață –
în vale șuvoaiele
se adună în clocot
*
Atât rămâne Anul Nou Agrar
deasupra istoriei
și coroanelor –
cearta unui pițigoi
cu tufa de mărăcini
*
Berzele zboară
în cercuri și schițează
cu aripile
o cupolă deasupra
fântânii și câmpiei
*
Suflă în focuri
de frunze și le păzesc
până la ziuă –
pe marginea drumului
vânzătorii de ceapă
*
Câte un pahar
de vin băut cu poftă
între prieteni –
n-are decât să ningă
afară din răsputeri
*
Mă trezesc din somn –
cineva răscolește
prin podul casei
și-aruncă zăpada
până se rupe gardul
*
Strachina plină
cu lapte dinaintea
câinelui flămând –
de o zi și o noapte
ninge prăpădenie
*
De vijelie
și frig caut adăpost
într-o scorbură –
hainele mele de lemn
în Zilele Moșilor
*
Aproape vorbesc St.Patrik’s Day
mugurii sălciilor
în viscolul alb
și nu înțeleg decât Higan
Vă binevestesc vouă
*
Când își spun ceva
important numai unul
scutură din mâini –
merg alături câinele
vagabond și bătrânul
*
În mii de tomuri –
admir biblioteca
navetistului:
cărți de călătorie
și Mersul Trenurilor
*
Caut îndelung Echinoxul de primăvară
prin buzunare cheia
recapitulând
cu memoria drumuri
și lungi șiruri de nouri
*** Zodia Berbecului
Se întretaie
soarele și acele
de pin împletind
și deasupra
mea un fel de penumbră
*
Din uriașul
codru au rămas câțiva
stejari într-un parc –
ascultăm păsările
mute și claxoanele
*
Ard gunoaiele –
centură de câini turbați
și fum infernal
în jurul orașului
rafinat și luminos
*
Se luminează
înserarea în ploaia
de primăvară –
șevaletul încă alb
adâncește odaia
*
Numai salcia Buna Vestire
freamătă verde printre
arbori amorțiți –
dă-mi o ramură s-o fac
coroană-n jurul frunții
*
Aproape nimic –
cu atât m-am ocupat
o zi întreagă
privind cum rândunica
își construiește cuibul
*
Conace din lemn
de brad și vetre unde
arde rășină –
tot mai îndepărtate
în munte pădurile
*
Culcat pe spate
văd cerul prin tremurul
mesteacănului –
ceasul de mână a stat
și-mi spun Cu-atât mai bine
*
După vânzarea
cartofilor încolțiți
măturătorii
cu aripi ciunge împing
rămășițele albe
*
Dacă aș spune
ceva despre odihna
călătorului –
din pantofi număr și-alung
întâi pietricelele
*
Cineva pleacă
și dintr-o dată resimt
fără iluzii
singurătatea serii
tulburi de primăvară
*
APRILIE
Prier

Vântul izbește Ziua Păcălitului
mugurii și aruncă
în ușă nimic –
apăs clanța și deschid
spre lume-așa cum este
*
Până acasă
vă aduc în găleată
luna proaspătă –
umpleți-vă cănile
și sorbiți-o cu sete
*
Tocmai de-aceea
ascult aproape-n ciudă
concertul de Brahms –
de la pianul tău de mult
n-am primit nici o veste
*
Printre atâtea
femei prea știutoare
la scos ciorapii –
numai tu ești în stare
să deschizi o umbrelă
*
Câte gemete
mute în așteptarea
reînvierii –
cu lăcomie respir
și-ascult cu ochii în gol
*
Corzile de lemn
dezacordat vâjâie
fără-armonie –
în tufișuri izbește
vijelia de-a valma
*
Cine-a-ngrămădit
berbecii în zodia
păguboșilor –
același ne-asuprește
cu zile friguroase
*
Iată înalta Buddha
renunțare și marea
compasiune – Kambutsu-e Hanamatsuri
scuturându-se ploaia
îmbracă un cerșetor
*
La stânga ușii
împodobesc balconul
câteva cepe –
vecina-alege numai
pe cele înverzite
*
Cum să mă vadă
mugurii de mesteacăn
cu atenție –
încă-o dată am uitat
ochelarii acasă
*
Îmi zugrăvește
cu faleze și valuri
atelierul –
apoi închide ochii
și ascultă vuietul
* Săptămâna Patimilor
Dă mântuire
cetății și trezește
floarea în arbori
și cântecul de păsări – Duminica Floriilor
rege al săracilor!
*
Adevăratul
semn al Împărăției
Cerești pe pământ –
se ridică în verde
un lăstar lângă altul
*
Împărțim foame Cina de taină
și nesomn împreună –
dar în sufletul
vostru de mult m-ați vândut
pentru un pumn de linte
*
Legea lui Moise Judecata
cu obrajii în palme
și Iisus legat –
fiecare privește
celuilalt în inimă
*
Patru piroane Vinerea Mare
înfipte și-o coroană
de spini pe frunte - Răstignirea
răsplată pentru un crin
strivit în batjocură
*
După-atroce nopți Invierea
de durere și zile
de umilință –
renaște în lumină
pământul tăgăduit
*
„A venit iarna!”
ghicește fără cusur
prezicătorul
cu ochii la florile
de cireș sub zăpadă
*
Până să treacă
personalul de seară –
prin caldarâmul
spart și cojit al gării
dă buzna primăvara
*** Zodia Taurului
Uscături smulse
de vânt îmi umplu soba
de-acum trei zile –
cum dau să aprind focul
le aflu înflorite
*
La revărsarea Sfântul Gheorghe
sălciilor deasupra
bolovanilor
nu se-aude vuietul
în verde al cascadei
*
Dincolo de zid –
crengile fără frunze
ale prunului
se aprind în galaxii
albe și constelații
*
Schimb cu salcia Immanuel Kant
și râul în trecere
câteva păreri
despre covârșitoarea
voință de a curge
*
Atâtea aripi
de nevăzut se-agită
până scutură
lumina-aprinsă în alb
a prunului în floare
*
Caut numărul
casei pe întuneric
și dintr-o dată –
primul fulger în ploaia
rece de primăvară
*
Cum dă în floare
singur cu măreție
de candelabru –
deja aud pocnetul
castanei în cădere
*
Furtuni de clocot
verde și uragane
fără tunete –
dă năvală potopul
din ogorul nearat
*
Tu ești acvila
cu-aripile în forma
rapacității
mândre și sfidătoare –
extazul de a zbura
*
Dedic iubitei
pietricele ascunse
cu infinită
discreție în pantof
un infidel omagiu
*
MAI
Florar

Cu palma la ochi Armindenul
ascult salcâmii în alb
și-ntunericul –
se risipește-aroma
în tictacul pendulei
*
Când mă întrebă
soția-ngrijorată
„De ce nu dormi?” –
o noapte fără lună
îmi luminează geamul
*
A fost odată
ca niciodată printre
întâmplările
universului și crini
albi de stepă o stâncă
*
Într-anume fel
ai frăgezit țărâna
și-ai îmblânzit-o
cu verigheta până
au răsărit cartofii
*
Hoțul n-ajunge Tangou no sekku
pe furiș la fereastra
întredeschisă –
s-a răzgândit în gardul
de liliac înflorit
*
Dacă am ceva
de bănuit cerului
și pământului –
nici pajură liberă
nu sunt nici piatră în pisc
*
Pe urma coasei
într-un câmp de rapiță
furca ridică
spre cer un candelabru
cu ulei aromat
*
Din jumătatea
vânătă a cerului
tună repetat –
în liniște cealaltă
îmi luminează drumul
*
Încă o molie
în aula cu fotolii
academice? –
tăcerea e un răspuns
desăvârșit la toate
*
Frumos și timid
un taur se ascunde
în munți de frică –
l-amenință vacile
cu ochii fără astâmpăr
*
Din crăpătura
stâncii urcă deasupra
abisului brazi
cu rădăcini de piatră
și aripi verzi împrejur
*
Mângâie cloșca
în gând și-o fericește
pentru strădanii –
apoi își vede vesel
de drum hoțul de găini
*
Dintr-o dată cânți
cu-anume fel de lene
patriarhală –
cucule făgăduind
belșug în cuibul străin
*
O tufă de flori
galbene scânteiază
fără alt martor –
liniștea unei clipe
aproape nesfârșite
*
Cine iubește
piscurile albastre
alege dintre
podoabe o aripă
de culoarea zborului
*
Cu deznădejde Joia Verde
atroce aduc sapa
de coadă și tai
pirul până la un fel
de pace lăuntrică
*
Ce fericire
absolută de-a gândi
nimic altceva –
cum alegi dintre frunze
cireșe pe sărite
*
Să fie numai
o revanșă asupra
eternității
floarea de mac răsucit
fără-ocrotire în vânt?
*
Pădure verde
în lumina umedă
a dimineții –
numai creanga uscată
atrage privirile
*
Trec zile și nopți
prin gara mică și nu-i
nimic de făcut –
despre trenuri și nouri
nu am altceva de spus
*
De uit acasă
ceasul în mare grabă
ori întâmplare –
ce brutal de fericit
mă simt o zi întreagă
*
Iluminați-mi Socrate
prin interior noaptea
de primăvară –
ajunge-un singur pahar
de vin și voluptate
*** Zodia Gemenilor
Dacă-aripile
zboară din plisc și fluviul
curge prin plase –
toate acestea înseamnă
atât și-altceva nimic
*
Cuibul atârnă
fanat și gol deasupra
canionului –
încă un trofeu pentru
vânătorul de vulturi
*
Cu disperare
încerc să văd soarele
mult mai devreme –
dimineața mă înalț
pe vârful degetelor
*
Prăpăd ori amurg
interior al unei
lumi în cădere –
pe masa neagră de lemn
se scutură bujorul
*
În fugă nouri
de piatră funerară
înfundă cerul –
un tunet sau esența
sonoră-a dezolării?
*
Oricum ajungem
noi undeva promite
indicatorul –
ne-așezăm pe marginea
drumului și asta e
*
Tufe de măceș Lao Zi
se oglindesc și iazul
vechi înflorește –
tresărind pentru-o clipă
mi-amintesc paradisul
*
În extaz umblu
cu ochii după nouri
și rândunele –
afurisită fie
mica piatră din pantof
***
IUNIE
Cireșar

Vântul și ploaia Moșii de vară
voluptuos de rece
scutură teiul –
arhierească mitră
peste coliba veche
*
Luna pe-o creangă Rusaliile
și corbul într-o clipă
de oboseală –
doi martori scuturând fără
folos întunericul
*
Încă te încrezi
în puterea dragostei
mântuitoare – To shogo
așezată la pian cânți
cu acea frenezie
*
Ești împotrivă
să îndurăm împreună
furtuna pe când
ploaia de-a curmezișul
răsucește bujorii?
*
Ce mărturisesc
spicele de orz despre
un poem cu maci? –
Le consolează orgoliul
suprem de a nu citi!
*
Din răzbunare
mi-a aruncat în casă
un pumn de greieri –
cu zâmbetul complice
mă-ntâmpină vecina
*
Vine un vuiet
și trece o răcoare
de ocean verde –
ierburile își hrănesc
foamea-adâncă și setea
*
Biblioteca
mă apasă cu rafturi
de cărți celebre –
ce-aș adormi în orzul
împrejmuit cu nouri
*
A șlefuit-o
râul de munte până
i-a dar gingășii
obosite și aripi
de piatră gânditoare
*
Mijesc în floare
macii din putregaiuri
și scorburi goale –
de ard într-anume fel
sălciile pe ape
*
Privesc uneori
cu mare teamă dacă
aleargă norii –
din ce în ce mai tragic
cerul deasupra lumii
*
Îngenuncheat plâng
fără lacrimi muntele
pârjolit și gol –
când soarele decade
în clocot spre asfințit
*
Prea grea povară –
fierbințeala soarelui
învârtoșează
înverșunat pământul –
de sar scântei din sapă
*
Pe țărmul înalt
și-abrupt o floare-absoarbe
fluturi de noapte –
scurt și ritmic se stinge
și se aprinde farul
*
Din greu asupra
nopții marea știrbește
pe țărm stâncile –
până adoarme unul
de-oboseala celorlalți
*
Cu picioarele
goale pleacă-o femeie
de la prașilă –
nici o margine de sat
sub arșița de clocot
*
Un cântec de cer
de o perfecțiune
aeriană –
apoi devine două
aripi de ciocârlie
*
Suveran de alb
fulgeră-o clopotniță
deasupra stepei –
împrejur se-adâncește
verde singurătatea
*
Culcat la umbra
frunzelor de brusture
ascult pământul –
din rădăcina ierbii
nici o amenințare
*
De la semănat
brazda până la vremea
secerișului –
nouă luni omenește
se plămădește o pâine
*
Trec prin sălile
de așteptare somnul
și umilința –
de-aceea mă iau bagaj
numai pe mine însumi
*** Zodia Racului
Dintr-o fântână
atotglorioasă beau Solstițiul de vară
apă cu pumnii –
nici o revelație
în afară de nimic Getshi
*
Cu degetele
și ochii arși de soare
la prășit cartofi –
noaptea te vezi înfipt
pe o cruce în flăcări
*
A trecut Noaptea
de Sânziene fără
s-aleg flori de leac –
cel puțin am irosit
pe nimic insomnia
*
Oricât m-apropii
de-ndemânatic printre
două cântece –
cu-aceeași iscusință
se-ndepărtează cucii
*
Rostesc în șoaptă
numele lui Dumnezeu
și curăț cartofi –
dintr-o improbabilă
și cosmică-ntâmplare
*
Roiuri în delir
de zumzete și aripi
în migrațiune –
spasmodic înflorește
pe țărm un far de noapte
*
Și totul este
o tăcere de ape
primordiale –
vibrează-adânc și fără
sunet Calea Lactee
*
De zăpușeală
clocotită asupra
nisipurilor –
se răcorește umbra
aripilor în fluviu
*
Dintre frumuseți
mă fascinează mica
piatră din pantof –
stăruim împreună
și ne îndemnăm la drum
***
IULIE
Cuptor

Secerătorul
în genunchi pe miriște
înnoadă snopul –
nimic aici și acum
dacă n-ar curge timpul
*
Cu oboseală
de rană lăuntrică
și anonimă –
dintotdeauna luna
unei amiezi de vară
*
Ce amară fierbi
cu inima cafeaua
de consolare –
te înțeleg de ce cânți
numai pe clape negre
*
Îți sorb aroma
cu o naivitate
copilărească –
de-aceea ardem într-o
senină disperare
*
Văd cioburile
farfuriei dincolo
de celălalt gard –
risipite vibrează
în forma Pleiadelor
*
Singur un greier
umple-ntr-atât grădina
cu țârâitul –
de urcă până la cer
gardul în rezonanță
*
Coliba veche Tanabata
podită cu liniște
ne întâmpină Ziua îndrăgostiților
cu rogojini de paie
ori miriști împletite
*
În fiecare
mică de ceas încape
eternitatea –
acolo nouri stelari
și-aici roiuri de fluturi
*
Decât am vorbi
despre căderea în timp
și utopie –
mai bine umplem cana
cu apă rece și bem
*
După arșița
zilei strigătul unei
păsări de noapte –
mă cutremur de-o spaimă
aproape răcoroasă
*
Gol până la brâu –
ploaia voluptoasă
posedându-mă
cu pasiunea apei
de-a fi primordială
*
Călătoria Saigyo
reîncepe odată
cu secerișul –
maestrul împletește
două sandale de pai
*
Un stejar singur Urabonye
deasupra miriștilor
și-orizontului –
opresc și-i ascult umbra
de-un verde fără sfârșit
*
Cu nervii între
tunete și fulgere
cosmogonice –
bagheta meșterului
Bruckner clădind muzica
*
Treziți de ploaie –
melcii cuceresc lumea
încă cinci metri –
din iarba creață până
în coșul de papură
*
De când s-a aprins Miezul verii
la Polul Nord soarele
nopților albe –
în cabană Moș Crăciun
doarme c-o mână la ochi
*
Calc prin orașul Gion
necunoscut și caut
un colț de pâine –
însetat și flămând schimb
ultimul ban pe-o carte
*
Închid umbrela
și-ascult ce melodie
rostogolește
burlanul în ropotul
orgolios de ploaie
*
Numai acolo
îmi cheltui rezervele
de suferință –
lenevind pe stâncile
albe în fața mării
*
Această gheară Sfântul Ilie
de leu zgârâie norii
până preface
ruptura într-un zigzag
zdrențăros de lumină
*
Între vârteje –
lanțul fântânii abia
nu se clintește –
dar pendulează cu cât
se-mblânzește stihia
*
În gara cu trei
cișmele fără apă
și linii moarte –
măturăreasa-nfundă
un geam cu ziarul Timpul
*** Zodia Leului
Deschid sertarul
și-mi zăresc viața roasă
de-acești mici monștri –
un pumn de minutare
strâmbe și fără cadran
*
Mă refugiez
din dogoare la umbra
unui țărm abrupt –
sub cuiburi de prigorii
cu aripi în mișcare
*
În zori se pândesc
vânătorul și puii
de potârniche –
îi unește miriștea
și îi desparte foamea
*
Fără nici un gând
se găsește în locul
perfect chibzuit –
bolovanul aruncat
undeva de-ntâmplare
*
Maestrul face Confucius
discret cu degetul semn
și-nchide ochii –
în briza bărcile vechi
scârțâie la unison
*
Citind o carte
despre urât pe-o lume
fără Dumnezeu –
dau perdeaua de-o parte
și-aprind Calea Lactee
*
Suprem de albă Shiki
diadema de zăpezi
între crenele –
se cutremură piscul
în ochii extenuați
*
În după-amiaza
supraîncinsă apăs
o sonerie –
îmi răspunde țipătul
unui pescăruș în zbor
*
Cu cât pătimesc
de-oboseala drumului
și lehamite –
cu-atât mă fascinează
mica piatră din pantof
***
AUGUST
Gustar

Vlăguit consult
ceasul din turn și-mi sprijin
încă o clipă
ochii pe aripile
porumbeilor în zbor
*
Luna în creștet
și stepele cu floarea
soarelui sub tălpi –
umblu desculț și mă-ntreb
ce rămâne din noapte
*
Așa cum sunteți
tolănite-amândouă
în fânul jilav –
o piersică și dinții
tăi mereu periculoși
*
Rochia udă
se mulează voluptuos
de transparentă –
înviorat în ritmul
ploii te invit la dans
*
În cimitirul
vechi nu-i găsim numele
pe nici o cruce –
pesemne melcii uscați
i-au schimbat literele
*
Plouă de-aseară
cu un fel de putere
a necredinței –
puhoi fără iluzii
și fără deziluzii
*
Caut o masă
în cafeneaua goală
fără să găsesc –
apoi încerc norocul
plecând în altă parte
*
Abia umbrele
bătrânilor jucători
părăsind parcul –
se-ntunecă spre miezul
nopții mesele de șah
*
Curând mă fură
somnul într-o margine
de porumbiște –
cu stelele tolănit
și greierii de pază
*
Scobesc bostanul
și-l cufund în fântâna
fără găleată –
setea mea și-o pasăre
albă în așteptare
*
Îmi spune povești
cu frenezie despre
un pod minunat –
de vechituri sub țigle
ori cale peste ape?
*
Noaptea pe miriști
coacem la foc de paie
știuleți e furat –
cu lăcomie sorbim
aroma laptelui crud
*
Într-o furtună
s-a rupt podul suspendat
peste cascadă –
un curcubeu în șapte
culori îi ține locul
*
Pe dedesuptul
orașului pământul
știe ce face –
un fir de iar sparge
arcul de triumf
*
Nu aventura Sântămăria Mare
albinei într-o mie
și una de flori –
ci a muri nevăzut
și tăinuit sub aripi
*
De frig în piscul
prea aproape de soare
plesnește stânca –
sub stepă se veștejesc
fântânile în clocot
*
Cu cât seceta
pârjolește și seacă
paraginile –
între țepi și spini păroși
se aprind flori galbene
*
Urcă din mare
un fel de profeție
a neliniștii –
o tăcere și-un tremur
de paloarea furtunii
*
Pe sârmă două
cămăși se amestecă
la un mic taifas
între ograda goală
și scârțâitul porții
*
Nelegiuite
cascade și arome
deasupra stepei –
tunete și fulgere
zdrobesc pepenii galbeni
*
Ploaia trântește
înainte și-ndărăt
țăndări de gheață –
nu e nici o scorbură
să facem schimb de haine
*
nici orologiul
Nu merge în singura
gară-a patriei –
în rest
sunt numai stații
cu ceasuri fără ace
*** Zodia fecioarei
Cu ochii pătrund
golul dintre nouri
abia nemișcați –
destulă străduință
pentru lectura de azi
*
Ghicitoreasa
cu o floare de tutun
în părul negru
lovește-ntre genunchii
fierbinți cărțile de joc
*
Usuc în palmă
semințele jilave
de măzăriche –
a dispărut nirvana
lăsând în urmă calea
*
Întunericul
dă năvală în plină
după amiază –
răsună ploaie până
se aprind Pleiadele
*
Tablourile
dintr-o mult lăudată
expoziție –
prin fereastra deschisă
privesc cerul albastru
*
Printre zâmbete
mulțumesc pentru darul
abia oferit –
mărul acru și totuși
cum nu se poate mai bun
*
Pâinea se frânge
cu mâna fără cuțit
și fără păcat –
chef între femei cinstind
Sfântul Ioan al Toamnei
*
Tufe de măceși
pe marginea drumului
leagănă praful –
încâlcite coroane
de spini cu perle roșii
*
Buletinele Diana, Princesse of Walles
de știri în penitență
noaptea și ziua:
S-a stins încă-o poveste
de dragoste-a planetei
***
SEPTEMBRIE
Răpciune

După fulgerul
iluminând muntele
numai pe-o parte – Anul Nou Biblic
tunetul pe-ntuneric
vine de pretutindeni
*
Ultimul sunet In Memory of Lady Di
al chitarei și luna
fără lumină –
câte una se aprind
brichetele de priveghi
*
Astfel începe
drumul spre paradisul
fără-ntoarcere –
săpând și-aruncând peste
mormântul de alături
*
Un amurg mai lung
decât o agonie
a profeților –
cu fruntea în mâini refuz
gândul până la capăt
*
Schimbi diadema
de aur pe-o coroană
săracă de spini –
crini pe rădăcina
buruienilor de câmp
*
Ascultând marșul Candle in the wind
marțial și funebru
al unui clopot –
cât de calm minutarul
ceasului de la mână
*
În limpezimea
și liniștea acestui
răgaz de-amiază
se adună câteva
păsări albe să tacă
*
În dimineața
Sfintei Marii cineva
la poarta moașei –
ori numai vântul bătând
fără prăjină nucii
*
Când s-alung somnul Choyo no sekku
din zori mi-aduc aminte
de-acea doamnă
ocrotind între palme
o crizantemă albă
*
Un glas ce copil
din odaia lipită
pe jos cu pământ:
Diseară mergi la furat
struguri să vedem toamna?
*
Deja frunzele
teilor s-au răsucit
pe jumătate –
se vor împlini abia
de-acum restul faptelor
*
Spre seară îi dă
ocol hoțul de lemne
și pleacă spășit –
încă păzește câmpul
pustiu sperietoarea
*
Cu o lozincă Mother Theresa of Calcutta
de gât un copil plânge
printre sughițuri –
Ia-ne cu tine în rai,
maică a săracilor
*
Tocmai mă trezesc
în miez de noapte și-ascult
vântul și ploaia –
deasupra stepei își fac
treaba cu pricepere
*
La pas prin ploaie –
fără să-aducem cumva
în discuție
absența umbrelor
abia uitate-acasă
*
La ora nouă
fără zece minute
contemplu norii:
albastru grav și abia
schițat cu linii albe
*
Dintotdeauna
se însoțeau și-și vorbeau
pe îndelete –
de-o vreme-n același loc
vine singur câinele
*
Cine împinge
și cine trage plugul
în vijelie –
cu genunchii la pământ
un animal și altul
*
Ploaia greoaie
gârbovește umerii
călătorului
ducând în spate cerul
și soarele cenușiu
*
Tăiat cu sapa Echinocțiul de toamnă
în două și în patru
părți inegale –
apropii umezeala
cartofului de obraz Aki no ohigan
*
Orașul fără
gara în somnul
de dimineață –
dintr-o dată răzbate
șuieratul unui tren
*** Zodia Balanței
Ciocănitoare
în stejar ori dogarul
în butoiul gol –
taraful din marginea
galbenă a pădurii
*
În dimineața
cețoasă nu aruncați
cărbuni din vatră –
să nu-i găsească lupii
sterpi și lihniți de foame
*
O libelulă
moartă pe sfoară mișcă
din patru aripi
odată cu rufele
albe ale vecinei
*
Mirosul în zori
al frunzelor jilave
de tutun pe gard –
abia deschizând ochii
ser risipește visul
*
Rădăcinile
umflate dedesuptul
bulevardului –
scormonind buzunarul
mă împiedic de nimic
*
Cu desnădejde
au mângâiat-o palme
și tălpi desculțe –
brazda-și naște lăstarii
în zloată fără sfârșit
*
Începe vara
de toamnă cu berbecii
slobozi în turmă –
coarne încoronate
cu ultime flori de câmp
*
Atâta a rămas
din livada culeasă
de șapte zile –
această neliniște
a norilor în grabă
*
Se vernisează
prima expoziție
de evantaie –
din senin se stârnește
afară vijelia
***
OCTOMBRIE
Brumar

Perete pictat
cu pini verzi în gol și mii
de valuri venind –
alt zid chinezesc printre
munți surpați de puhoaie
*
Cu-nfrigurare
pipăi în beznă drumul
și bagajele –
greșeala greșelilor
să uit acasă luna
*
Zece degete
croșetează pe clape
negre și albe –
atoateiertătoarea
mea muzică frumoasă
*
Te rog să primești
scrisoare-ngălbenită
și fără-adresă:
culege prima frunză
căzută și citește-o
*
Vântul absoarbe
cu lăcomie ceața
și băltoacele –
prin rupturi mă încearcă
frigul și asta nu-i tot
*
Culegătorul
de porumb își mănâncă
pâinea uscată –
degetele bătrâne
cu verigheta roasă
*
După furtuna
de la mijlocul nopții
nici o schimbare –
aceleași constelații
prin crăpătura ușii
*
Seara în podul
cu fân regăsesc încă
o dată vara –
odihnă în liniștea
paradisului cosit
*
În așteptarea
nopții peste cătunul
de munte vântul
rostogolește prima
avalanșă de frunze
*
Bărci fără vâsle
în golf și țipetele
pescărușului –
brusc și-aproape dureros
mă cutremură frigul
*
Galbene frunze
căzute peste grâul
tocmai răsărit –
privește o ramă
goală și simplă de lemn
*
Întâi am umplut Matsuo Basho
cu ghindă amândouă
buzunarele –
aud vuietul verde
peste ani al codrului
*
Unde-i cuțitul
să retez scorușului
măcar o creangă? –
până îmi vine gândul
ce bine-i să nu găsesc
*
De ziua Sfintei
Vineri în miezul toamnei
plouă cu soare –
o castană trântită
pe-acoperiș cu zgomot
*
Un stol de grauri
în amiaza galbenă
a porumbiștii –
întuneric zdrențuit
de boabele scăpărând
*
Ce scrie despre
răsăritul soarelui
în ziarul de azi?
„Gravă întârziere
de-un minut față de ieri!”
*
Nici până acum
n-am secerat de răul
atâtor furtuni –
lan de paie peste câmp
abia răsăritul verde
*
Știuleți de porumb Moșii de sâmburi
legați cu pănușile
unul de altul –
Moșii galbeni de sâmburi
păzind casa văduvei
*
În mustărie
lăutarii adormiți
de oboseală –
numai vântul șuieră
pe dedesuptul ușii
*
În podul palmei
îmi spune poveștile
de-odinioară
un măr din paradisul
săracilor cu duhul
*
Strâng până-acasă
într-un buchet ardeii
prelungi și roșii –
o femeie întoarce
umbrela în semicerc
*
Gară prea mică
să oprească vreodată
vântul ori trenul –
ceasul fără minutar
arată-același neant
*** Zodia Scorpionului
Demult s-a oprit
fântâna-arteziană
în piața goală –
păsările încă vin
în zbor și pleacă-obosit
*
În felinarul
palid o frunză ține
loc de flacără –
scârțâie prelung ușa
colibei părăsite
*
Blocuri de beton
mucegăit și cârduri
de câini vagabonzi –
pe-aici au trăit oameni
veseli și cafenele
*
La miezul nopții
am răsucit îndărăt
vechiul ceas din turn
prelungind veșnicia
cu șaizeci de minute
*
Se prăbușește
un potop de zăpadă
peste-America –
Statuia Libertății
frântă în viforniță
*
Lume de săraci
și miliardari unde
se fură totul –
dorm în tihnă sub vița
de vie sălbatică
*
Pe cine zăresc
în oglinda inuman
de șlefuită –
stau de vorbă cu nimeni
și împărțim tăcerea
*
În loc de cruce
îi așează la creștet
sperietoarea –
să păzească-mpreună
măceșii din cimitir
*
Nimic altceva
decât poemul pentru
o zi ploioasă –
număr treizeci și una
de păsări negre pe cer
***
NOIEMBRIE
Vinicer

Îngenuncheată
moșește cu mâinile
cuibul de cartofi –
rugăciuni fără alte
nădejdi decât în lacrimi
*
Încă o dată
cu vârful bățului sparg
luna în baltă –
dar încăpățânată
se reface din cioburi
*
Încoronată
cu frunze de mesteacăn
aurifere –
prințesă de o seară
în blugii strânși pe coapse
*
Binecuvântat
fie asfințitul când
s-au cutremurat
inima ta și a mea
de aceeași durere
*
Se luminează
dincolo de amiază
aerul rece –
singur printre arțarii
roșii merg în tăcere
*
Își beau cafeaua
măcinată de-acasă
și comentează
ultimele știri despre
nimic slujbașii publici
*
Noaptea Tuturor
Sfinților și Morților
dintotdeauna –
spre cimitir pâlpâie
felinare din bostani
*
De Sfântul Mihail
cumperi o crizantemă
în loc de trei pâini –
umana fericire
de-a uita prețul foamei
*
Nu știu pe lume
altă negustorie
mai păguboasă! –
spune cu lehamite
o vânzătoare de cărți
*
Între coliba
moșneagului și vântul
de miază-noapte –
cerul în paragină
în jurul stepei goale
*
Seara încleștați
pieptenii de scărmănat
lâna și câlții –
în deșert fie nunta
lupoaicei peste noapte
*
Cu ramurile
goale se desenează
pe carul pustiu
ceva de-o formă unde
nu se ascunde nimic
*
Marea problemă
nu-i zdrobirea stâncilor
cu târnăcopul –
tăcând pe dedesupt vin
aprig rădăcinile
*
Sub promoroaca
iluminând asfaltul
pe întuneric –
cu sfială și frică
ating cerul cu pașii
*
Vă rog, prieteni,
dați o fugă să vedeți
altceva nimic –
sub lapoviță iarba
crudă-nverzește stepa
*
Printr-o spărtură
a coliviei scapă
un pitpalac orb –
liber de-a pieri în zbor
spre stelele sudului
*
Corzi fără suflet Muzica mea frumoasă
într-o cutie neagră
de rezonanță –
prin degete aleargă
sufletul tău pe clape
*
Cu cât mai repede
împărțiți-vă snopul
de crizanteme –
ajunge numai una
să-mi lumineze-odaia
*
Se cutremură
vârfurile zbârlite
ale pinilor –
în liniște Orion
deasupra vijeliei
*
„Să fie cerul
cu-adevărat albastru
ori iluzie?” –
între ochi și inima
vie găsești răspunsul
*
Coboară din tren World Hello Day
controloarea cu basca
într-o sprânceană –
prins la butonieră se ascunde
o singură mireasă
*
„Cu precădere
se rânduiesc în formă
de constelații…” –
citește astrologul
frunzele sub mesteacăn
*
În așteptarea
lui Dumnezeu la poarta
cu lacăt mare –
ne cântă liturghia
moină fără simbrie
*
O hoinăreală
cu mâinile înfipte
în buzunare –
albastră bucurie
de a fi liber sub cer
*
Acum și aici
privesc liniștit marea
și n-aștept nimic –
ori marea mă privește
și nu așteaptă nimic
*
Cu ochii închiși
ascult singur murmurul
universului –
simfonia lui Bruckner
umple întunericul
*
Încă din seara
când au scos la vânzare
casa bătrânei
își încearcă norocul
cea dintâi fulguire
*
Din greu a clădit
imperiul cu armate
fără limite –
prea târziu să-și dea seama
că n-a ridicat nimic
*
Zvârliți câteva
boabe-ntr-un ciob de Ziua
Sfântului Andrei –
în curând va răsări
altă Carte-a Genezei
***
DECEMBRIE
Undrea

Nici desfrunzirii
nu se împotrivește
nici înghețului –
în râu se oglindește
bătrânul meu maestru
*
Bucuriile
și durerile sapă
cu-nverșunare –
riduri pe trunchiul străvechi
și zbârcituri în lună
*
Cu veșminte
de-a valma risipite
prin alte odăi –
armonia perfectă
și goală-a trupului tău
*
Paltonul negru
și lung până la tocuri
nu se clintește –
apoi se-ndepărtează
fără-a privi îndărăt
*
După o noapte
albă de ger n-a rămas
din ceață nimic –
printre spini de coroană
dă chiciura în floare
*
Mor fântânarii Moș Nicolae fântânarul
la răscruce de drumuri
și fântânile –
cât prețul apei crește
și scade al sângelui
*
La stup se-ntoarce
cu chiciură pe aripi
Sfântu-Ambrozie –
greu să aduci polenul
din stele până-acasă!
*
În dimineața
friguroasă bărcile
satului în golf –
câte una scârțâie
din când în când fără vânt
*
De răul ploii
s-au topit cerșetorii
prin adăposturi –
rabdă în alb la colțul
străzii crizantemele
*
Încă de-aseară
viforul răscolește
plopii în stepă –
ori bufnesc adânc bașii
sub harpa lui Terenyi
*
Cu multe păreri
de rău a plecat în alt
oraș vecina –
de-atunci ridicăm ochii
spre aceiași nouri lungi
*
De frig și foame
au dărâmat stejarii
fără cruțare –
acum viscolul smulge
cătunul din rădăcini
*
Ce e speranța?
te întrebi adeseori
cu disperare –
lumină stinsă în vânt
și totuși iluminând
*
Acele de pin
de la mijire până
la scuturare –
câte două alături
în viață și moarte
*
Zace miriștea
cu noroiul în brazde
negre și albe –
dedesupt germinează
nuntă de primăvară
*
Împrejur câinii
străzii veghează un brad
fără podoabe –
în lumina de noapte
ninge cu giuvaiere
*
Fără nici un gând –
sorb ceai de tei sub nouă
plăpumi și pleduri –
tremurându-mi simbria
după-aruncat zăpada
*
O vijelie
de schimbă lăutarii
instrumentele –
scârțâie la unison
porțile și zăpada
*
Zărind moneda
sub pojghița de polei
o adăugăm
tuturor celorlalte
câștiguri fără voie
*
Cu degetele
degerate pe un sac
târâș de cartofi –
o bătrână în gara
sigilată de sloiuri
*** Zodia Capricornului
De-a curmezișul
valurilor potopind
stâncile pe țărm –
un pin cu acele verzi
și zburlite-n furtună
*
Oricum și oricât
mă implora la ușă
cu discreție –
azi între cer și pământ
se răzbună zăpada
*
Treisprezece morți Moș Crăciun
în treisprezece ore
de război rece
scoate Moșul din sacul
de împărat eschimos
*
Încă un copil Noaptea de Moș Ajun
vine jertfă pe-o lume
fără iertare –
Însuși Dumnezeu născut
în ieslea săracilor
*
Se îndesește
semeț în farfurie
orzul încolțit –
poate dormi pe deplin
meșterul prezicător
*
La revărsatul
zorilor scânteiază
ceva minunat –
gerul a spart urciorul
într-o mână de cioburi
*
Călare pe albi
dragoni apocaliptici
de Siberia –
se preschimbă nagaica
lui Genghis-Han în crivăț
*
Marea îngheață
noaptea la țărm în statui
miraculoase
și stranii cum nu găsești
nici în cartea de vise
*
Vom călători
cu gândul fără șapte
cai albi la troică –
numai să adăugăm
clinchete de zurgălăi
*
Răgaz de-un minut
privind palmele după
un an de muncă –
alt fel de calendar scris
de-a dreptul pe degete
*
La miezul nopții
de Anul Nou soția
cârpește ciorapi – San-gani-chi
o cale sau nici una
de-a întâmpina clipa
***
IANUARIE
Gerar

Primul buletin Crăciunul Mic
de știri la ora șapte Anul Nou
după Anul Nou –
ascult cu atenție Ostrogatsu
zuruitul crengilor
*
Încă dansează
rochii și cămăși precum
le-ndoaie vântul –
în ziua de Anul Nou
vecina-ntinde rufe
*
Dincolo de nori
subțiri luna sculptează
un cerc imperfect –
ce importanță are
altceva decât atât
*
Întotdeauna
te iubește cineva
de prea departe –
între două întâlniri
despărțite de-o viață
*
Aud concertul
de Grieg de fiecare
dată cu ochii –
norii și degetele
tale curgând pe clape
*
Până la cristal
a degerat cascada
între plin și gol –
vâjâie în vârteje
vântul de-a rostogolul
*
Sună din tălăngi Boboteaza
până se albăstrește
cerul în apă –
bea-l și vei fi primenit
și-nseninat peste an
*
Zece degete
și-un cuțit descoperă
sub coaja neagră
a cartofului boare
dulce de primăvară
*
În lingurița
de argint cu dulceață
nu găsești nimic
din cireșul cu ramuri
sprijinind Pleiadele
*
De patru zile
caut la rând un timbru
în cinci orașe –
ce înseamnă a pune
la-ncercare destinul
*
Se întrevede
cerul nopții prin geamul
spoit cu gheață –
fără scântei muzica
scapără în oglindă
*
De multă vreme
s-au stins lumânările
și colindele –
abia stăruie între
ace de brad Orion
*
Deschei nasturii
fără ață și îmbrac
sperietoarea –
fericiți împreună
și amețiți în viscol
*
Unde sunt ochii
florăresei fulgerând
odinioară –
leagă strâns și aburcă
gemând în spate vâscul
*
Te binecuvânt
în numele hârtiei
și-al zăpezilor – Ziua Poeților
creionul meu cu vârful
întotdeauna tocit
*
Se împlinește
peste faleze un frig
nebun de-albastru –
sting focul și contemplu
întocmai o minune
*
Supraviețuiesc Miezul iernii
fără evenimente
și mari iluzii –
pentru focul din sobă
mi-e milă să tai lemne
*
Calmul gardului
mă îndeamnă să-i pipăi
îndelung lemnul –
despre căderea nopții
discutăm pe tăcute
*
Numai viforul
învie pustietăți
și linii moarte –
de-o viață-aștept pe nimeni
în halta fără trenuri
*** Zodia Vărsătorului
O picătură
de apă învelește
vârful spinului –
când se scutură una
o-nlocuiește alta
*
Foarte revoltați
pensionarii britanici
cer despăgubiri:
imediat guvernul
s-acorde spor de crivăț
*
Îndoi hârtia
și-o rup din calendarul
anului trecut –
câte una învelesc
cepele de răsădit
*
În același fel
înfloresc sub chiciură
prunii și gardul –
mirabil și minunat
nimic tocmai de-aceea
*
Valuri de gheață
ți saramură în vânt
zdrobesc faleza –
scapără în tunete
albe întunericul
*
Ninge cu-atâta
belșug de nu se vede
mărăcinișul –
fără să dovedească
sticletelui cântecul
*
Totuși nu-i decât
unul dintre țurțurii
căzuți și zdrobiți –
tocmai de-aceea m-aplec
pentru încredințare
*
Privesc fereastra
într-atât de-nghețată
încât a-nflorit –
abia alung ce gânduri
nu mă lasă în pace
*
Singur prin ceață Anul nou Lunar Chinezesc
fără sfârșit am scrutat
invizibilul –
spune maestrul bătrân
lovind c-un deget luna
*
În ploaie și frig
îmi astâmpăr dorința
de-a vedea munții –
numai la frig și ploaie
încă nu găsesc leacul
*
Deschid fereastra
și întrerup șlagărul
radioului –
din când în când susurul
moale-al unei picături
*
De-acum ducă-se
pe pustii gândurile
de nerezolvat –
vântul rece din față
limpezește mințile
***
FEBRUARIE
Făurar

Liber să optez - Anul Nou al Pomilor
atunci aleg cristalul
din vârful crengii –
unul cu totul ciobit Hatsu-uma
de-o lună imperfectă
*
Ori de câte ori
discutăm despre viața
răbdată în doi –
soția-mbrățișează
vaza de flori și tace
*
Umbrela verde
dispare după colțul
celeilalte străzi –
nu îmi dau seama de ce
rămân înlemnit în loc
*
La ureche porți
o splendoare de perlă
ori picătura
de apă cu meșteșug
șlefuită în viscol
*
Cu schiurile
pe umărul stâng iese
din librărie –
a cumpărat un album
cu priveliști montane
*
Destul m-am silit
până să găsesc prilej
de bucurie –
rup cu pocnet câteva
vreascuri și aprind un foc
*
Cât pentru mine –
o seară întru totul
obișnuită –
urmăresc dâra de fum
și îmi continui drumul
*
Din orizontul
mării fără liniște
se apropie
nouri sau piscuri albe
cu râpi în migrațiune
*
Călătorule
din imperiul cu geruri
zdrobind oțelul –
cald în țara unde-abia
îngheață bocnă apa
*
Nici un arbore
pe locul brădetului
corhănit cu spor –
doar sonerii și ziduri
văruite în verde
*
Singur în sala
grandioasă și goală
fără limită –
intră în rezonanță
plesnetul unei fibre
*
Din câteva crengi
de arțar potrivite
de întâmplare –
maestrul îmi arată
conturul poetului
*
Nici nu s-a rotit
asupra mării farul
încă neaprins –
o ninsoare cu țăndări
sparge întunericul
*
Fără perdele Sfântul Valentin
geamurile vecinei
înfloresc de frig – Ziua îndrăgostiților
vino odată vară
cu toată limpezimea
*
Zăresc prin gheața
șlefuită plantele
verzi ale bălții –
pentru întâia oară
merg deasupra apelor
*
Acum ești un om
de zăpadă necăjit
și-aproape surpat –
te așteptăm la vară
într-o cană cu apă!
*
Acoperișul
gării s-a spart în goluri
negre dedesupt –
doar stolul de porumbei
repară cu-aripile
*
Cu anume fel
de neliniște ascund
ceasul din palmă –
se infiltrează încă
o zi printre degete
***
Numai spiritul
calcă nisipu-ondulat
și încăpător –
acea grădină goală
concentrând universul











Nisip și pietre
șlefuite îndelung
de ape și vremi –
ajung de o grădină
oglindind universul
*** Zodia Peștilor
Mari povârnișuri
și văgăuni de gheață
sfârtecă țărmul –
maestrul îmi arată
mugurii unui smochin
*
Adeseori plec
de-acasă după miezul
nopții să aud
cum bocancii sfărâmă
poleiul în liniște
*
De-a lungul cețos
al râului ciorile
în zbor schițează
pe alb cu noduri negre
o formă de arbore
*
La țărmul mării –
valuri cristalizate
în munți de sidef
zdrențuit cu migală
și tors în filigrane
*
O buruiană
în pulbere de lapte
și giuvaiere –
dacă-o atingi rămâne
un tiulei pipernicit
* Sântion de Primăvară
La încercarea
de a încălzi palmele
fără mănușă –
noroc de ghiocelul
într-un coș cu smicele
*
Abia dacă știu –
cascada se topește
cu neliniște –
ori freamătă între stânci
simfonia lui Bruckner
*
Respir cu nesaț –
gunoierul împlântă
și risipește
cu lopata ultima
movilă de zăpadă
*
Astfel sfârșește
o viață fie oricât
de glorioasă –
picătură de ploaie
pe suprafața apei
*
Printre lăstari
de grâu năuciți și arși
în friguri albe –
abia îmi târâi pașii
gândind la pâinea vieții
*
MARTIE
Mărțișor

Zintâi de marte - Mărțișorul
habar n-am de ce-mi vine
să cârpesc vechea
haină cu un fir verde
și subțire de iarbă
*
Apa se umple
de-un sânge albastru
și reînviat –
printre nouri în treacăt
înoată păsări limpezi
*
Fără barcagiu Hinamatsuri
nu-i cu putință calea
spre celălalt țărm –
luna trecând prin fluviu
se oglindește în cer
*
Primele patru
zile de primăvară
fără puhoaie –
cânți la pian și-ți lunecă
un strop curat pe obraz
*
Părul cu fire
albe l-ai vopsit cumva
din întâmplare
odată cu salcia abia
înmugurită?
*
Cascade negre –
un oraș de subsoluri
și găuri de chei
se dezgheață și curge
clipocind în canale
*
La vechea matcă
odată cu berzele
revin bătrânii
jucători cu aripile
în cutiile de șah
*
Tresar și privesc
prin fereastra închisă –
vecina bate
covorul și-mi trimite
un semn fără cuvinte
*
Oricât ridică
muntele ascuțite
piscuri de gheață –
în vale șuvoaiele
se adună în clocot
*
Atât rămâne Anul Nou Agrar
deasupra istoriei
și coroanelor –
cearta unui pițigoi
cu tufa de mărăcini
*
Berzele zboară
în cercuri și schițează
cu aripile
o cupolă deasupra
fântânii și câmpiei
*
Suflă în focuri
de frunze și le păzesc
până la ziuă –
pe marginea drumului
vânzătorii de ceapă
*
Câte un pahar
de vin băut cu poftă
între prieteni –
n-are decât să ningă
afară din răsputeri
*
Mă trezesc din somn –
cineva răscolește
prin podul casei
și-aruncă zăpada
până se rupe gardul
*
Strachina plină
cu lapte dinaintea
câinelui flămând –
de o zi și o noapte
ninge prăpădenie
*
De vijelie
și frig caut adăpost
într-o scorbură –
hainele mele de lemn
în Zilele Moșilor
*
Aproape vorbesc St.Patrik’s Day
mugurii sălciilor
în viscolul alb
și nu înțeleg decât Higan
Vă binevestesc vouă
*
Când își spun ceva
important numai unul
scutură din mâini –
merg alături câinele
vagabond și bătrânul
*
În mii de tomuri –
admir biblioteca
navetistului:
cărți de călătorie
și Mersul Trenurilor
*
Caut îndelung Echinoxul de primăvară
prin buzunare cheia
recapitulând
cu memoria drumuri
și lungi șiruri de nouri
*** Zodia Berbecului
Se întretaie
soarele și acele
de pin împletind
și deasupra
mea un fel de penumbră
*
Din uriașul
codru au rămas câțiva
stejari într-un parc –
ascultăm păsările
mute și claxoanele
*
Ard gunoaiele –
centură de câini turbați
și fum infernal
în jurul orașului
rafinat și luminos
*
Se luminează
înserarea în ploaia
de primăvară –
șevaletul încă alb
adâncește odaia
*
Numai salcia Buna Vestire
freamătă verde printre
arbori amorțiți –
dă-mi o ramură s-o fac
coroană-n jurul frunții
*
Aproape nimic –
cu atât m-am ocupat
o zi întreagă
privind cum rândunica
își construiește cuibul
*
Conace din lemn
de brad și vetre unde
arde rășină –
tot mai îndepărtate
în munte pădurile
*
Culcat pe spate
văd cerul prin tremurul
mesteacănului –
ceasul de mână a stat
și-mi spun Cu-atât mai bine
*
După vânzarea
cartofilor încolțiți
măturătorii
cu aripi ciunge împing
rămășițele albe
*
Dacă aș spune
ceva despre odihna
călătorului –
din pantofi număr și-alung
întâi pietricelele
*
Cineva pleacă
și dintr-o dată resimt
fără iluzii
singurătatea serii
tulburi de primăvară
*
APRILIE
Prier

Vântul izbește Ziua Păcălitului
mugurii și aruncă
în ușă nimic –
apăs clanța și deschid
spre lume-așa cum este
*
Până acasă
vă aduc în găleată
luna proaspătă –
umpleți-vă cănile
și sorbiți-o cu sete
*
Tocmai de-aceea
ascult aproape-n ciudă
concertul de Brahms –
de la pianul tău de mult
n-am primit nici o veste
*
Printre atâtea
femei prea știutoare
la scos ciorapii –
numai tu ești în stare
să deschizi o umbrelă
*
Câte gemete
mute în așteptarea
reînvierii –
cu lăcomie respir
și-ascult cu ochii în gol
*
Corzile de lemn
dezacordat vâjâie
fără-armonie –
în tufișuri izbește
vijelia de-a valma
*
Cine-a-ngrămădit
berbecii în zodia
păguboșilor –
același ne-asuprește
cu zile friguroase
*
Iată înalta Buddha
renunțare și marea
compasiune – Kambutsu-e Hanamatsuri
scuturându-se ploaia
îmbracă un cerșetor
*
La stânga ușii
împodobesc balconul
câteva cepe –
vecina-alege numai
pe cele înverzite
*
Cum să mă vadă
mugurii de mesteacăn
cu atenție –
încă-o dată am uitat
ochelarii acasă
*
Îmi zugrăvește
cu faleze și valuri
atelierul –
apoi închide ochii
și ascultă vuietul
* Săptămâna Patimilor
Dă mântuire
cetății și trezește
floarea în arbori
și cântecul de păsări – Duminica Floriilor
rege al săracilor!
*
Adevăratul
semn al Împărăției
Cerești pe pământ –
se ridică în verde
un lăstar lângă altul
*
Împărțim foame Cina de taină
și nesomn împreună –
dar în sufletul
vostru de mult m-ați vândut
pentru un pumn de linte
*
Legea lui Moise Judecata
cu obrajii în palme
și Iisus legat –
fiecare privește
celuilalt în inimă
*
Patru piroane Vinerea Mare
înfipte și-o coroană
de spini pe frunte - Răstignirea
răsplată pentru un crin
strivit în batjocură
*
După-atroce nopți Invierea
de durere și zile
de umilință –
renaște în lumină
pământul tăgăduit
*
„A venit iarna!”
ghicește fără cusur
prezicătorul
cu ochii la florile
de cireș sub zăpadă
*
Până să treacă
personalul de seară –
prin caldarâmul
spart și cojit al gării
dă buzna primăvara
*** Zodia Taurului
Uscături smulse
de vânt îmi umplu soba
de-acum trei zile –
cum dau să aprind focul
le aflu înflorite
*
La revărsarea Sfântul Gheorghe
sălciilor deasupra
bolovanilor
nu se-aude vuietul
în verde al cascadei
*
Dincolo de zid –
crengile fără frunze
ale prunului
se aprind în galaxii
albe și constelații
*
Schimb cu salcia Immanuel Kant
și râul în trecere
câteva păreri
despre covârșitoarea
voință de a curge
*
Atâtea aripi
de nevăzut se-agită
până scutură
lumina-aprinsă în alb
a prunului în floare
*
Caut numărul
casei pe întuneric
și dintr-o dată –
primul fulger în ploaia
rece de primăvară
*
Cum dă în floare
singur cu măreție
de candelabru –
deja aud pocnetul
castanei în cădere
*
Furtuni de clocot
verde și uragane
fără tunete –
dă năvală potopul
din ogorul nearat
*
Tu ești acvila
cu-aripile în forma
rapacității
mândre și sfidătoare –
extazul de a zbura
*
Dedic iubitei
pietricele ascunse
cu infinită
discreție în pantof
un infidel omagiu
*
MAI
Florar

Cu palma la ochi Armindenul
ascult salcâmii în alb
și-ntunericul –
se risipește-aroma
în tictacul pendulei
*
Când mă întrebă
soția-ngrijorată
„De ce nu dormi?” –
o noapte fără lună
îmi luminează geamul
*
A fost odată
ca niciodată printre
întâmplările
universului și crini
albi de stepă o stâncă
*
Într-anume fel
ai frăgezit țărâna
și-ai îmblânzit-o
cu verigheta până
au răsărit cartofii
*
Hoțul n-ajunge Tangou no sekku
pe furiș la fereastra
întredeschisă –
s-a răzgândit în gardul
de liliac înflorit
*
Dacă am ceva
de bănuit cerului
și pământului –
nici pajură liberă
nu sunt nici piatră în pisc
*
Pe urma coasei
într-un câmp de rapiță
furca ridică
spre cer un candelabru
cu ulei aromat
*
Din jumătatea
vânătă a cerului
tună repetat –
în liniște cealaltă
îmi luminează drumul
*
Încă o molie
în aula cu fotolii
academice? –
tăcerea e un răspuns
desăvârșit la toate
*
Frumos și timid
un taur se ascunde
în munți de frică –
l-amenință vacile
cu ochii fără astâmpăr
*
Din crăpătura
stâncii urcă deasupra
abisului brazi
cu rădăcini de piatră
și aripi verzi împrejur
*
Mângâie cloșca
în gând și-o fericește
pentru strădanii –
apoi își vede vesel
de drum hoțul de găini
*
Dintr-o dată cânți
cu-anume fel de lene
patriarhală –
cucule făgăduind
belșug în cuibul străin
*
O tufă de flori
galbene scânteiază
fără alt martor –
liniștea unei clipe
aproape nesfârșite
*
Cine iubește
piscurile albastre
alege dintre
podoabe o aripă
de culoarea zborului
*
Cu deznădejde Joia Verde
atroce aduc sapa
de coadă și tai
pirul până la un fel
de pace lăuntrică
*
Ce fericire
absolută de-a gândi
nimic altceva –
cum alegi dintre frunze
cireșe pe sărite
*
Să fie numai
o revanșă asupra
eternității
floarea de mac răsucit
fără-ocrotire în vânt?
*
Pădure verde
în lumina umedă
a dimineții –
numai creanga uscată
atrage privirile
*
Trec zile și nopți
prin gara mică și nu-i
nimic de făcut –
despre trenuri și nouri
nu am altceva de spus
*
De uit acasă
ceasul în mare grabă
ori întâmplare –
ce brutal de fericit
mă simt o zi întreagă
*
Iluminați-mi Socrate
prin interior noaptea
de primăvară –
ajunge-un singur pahar
de vin și voluptate
*** Zodia Gemenilor
Dacă-aripile
zboară din plisc și fluviul
curge prin plase –
toate acestea înseamnă
atât și-altceva nimic
*
Cuibul atârnă
fanat și gol deasupra
canionului –
încă un trofeu pentru
vânătorul de vulturi
*
Cu disperare
încerc să văd soarele
mult mai devreme –
dimineața mă înalț
pe vârful degetelor
*
Prăpăd ori amurg
interior al unei
lumi în cădere –
pe masa neagră de lemn
se scutură bujorul
*
În fugă nouri
de piatră funerară
înfundă cerul –
un tunet sau esența
sonoră-a dezolării?
*
Oricum ajungem
noi undeva promite
indicatorul –
ne-așezăm pe marginea
drumului și asta e
*
Tufe de măceș Lao Zi
se oglindesc și iazul
vechi înflorește –
tresărind pentru-o clipă
mi-amintesc paradisul
*
În extaz umblu
cu ochii după nouri
și rândunele –
afurisită fie
mica piatră din pantof
***
IUNIE
Cireșar

Vântul și ploaia Moșii de vară
voluptuos de rece
scutură teiul –
arhierească mitră
peste coliba veche
*
Luna pe-o creangă Rusaliile
și corbul într-o clipă
de oboseală –
doi martori scuturând fără
folos întunericul
*
Încă te încrezi
în puterea dragostei
mântuitoare – To shogo
așezată la pian cânți
cu acea frenezie
*
Ești împotrivă
să îndurăm împreună
furtuna pe când
ploaia de-a curmezișul
răsucește bujorii?
*
Ce mărturisesc
spicele de orz despre
un poem cu maci? –
Le consolează orgoliul
suprem de a nu citi!
*
Din răzbunare
mi-a aruncat în casă
un pumn de greieri –
cu zâmbetul complice
mă-ntâmpină vecina
*
Vine un vuiet
și trece o răcoare
de ocean verde –
ierburile își hrănesc
foamea-adâncă și setea
*
Biblioteca
mă apasă cu rafturi
de cărți celebre –
ce-aș adormi în orzul
împrejmuit cu nouri
*
A șlefuit-o
râul de munte până
i-a dar gingășii
obosite și aripi
de piatră gânditoare
*
Mijesc în floare
macii din putregaiuri
și scorburi goale –
de ard într-anume fel
sălciile pe ape
*
Privesc uneori
cu mare teamă dacă
aleargă norii –
din ce în ce mai tragic
cerul deasupra lumii
*
Îngenuncheat plâng
fără lacrimi muntele
pârjolit și gol –
când soarele decade
în clocot spre asfințit
*
Prea grea povară –
fierbințeala soarelui
învârtoșează
înverșunat pământul –
de sar scântei din sapă
*
Pe țărmul înalt
și-abrupt o floare-absoarbe
fluturi de noapte –
scurt și ritmic se stinge
și se aprinde farul
*
Din greu asupra
nopții marea știrbește
pe țărm stâncile –
până adoarme unul
de-oboseala celorlalți
*
Cu picioarele
goale pleacă-o femeie
de la prașilă –
nici o margine de sat
sub arșița de clocot
*
Un cântec de cer
de o perfecțiune
aeriană –
apoi devine două
aripi de ciocârlie
*
Suveran de alb
fulgeră-o clopotniță
deasupra stepei –
împrejur se-adâncește
verde singurătatea
*
Culcat la umbra
frunzelor de brusture
ascult pământul –
din rădăcina ierbii
nici o amenințare
*
De la semănat
brazda până la vremea
secerișului –
nouă luni omenește
se plămădește o pâine
*
Trec prin sălile
de așteptare somnul
și umilința –
de-aceea mă iau bagaj
numai pe mine însumi
*** Zodia Racului
Dintr-o fântână
atotglorioasă beau Solstițiul de vară
apă cu pumnii –
nici o revelație
în afară de nimic Getshi
*
Cu degetele
și ochii arși de soare
la prășit cartofi –
noaptea te vezi înfipt
pe o cruce în flăcări
*
A trecut Noaptea
de Sânziene fără
s-aleg flori de leac –
cel puțin am irosit
pe nimic insomnia
*
Oricât m-apropii
de-ndemânatic printre
două cântece –
cu-aceeași iscusință
se-ndepărtează cucii
*
Rostesc în șoaptă
numele lui Dumnezeu
și curăț cartofi –
dintr-o improbabilă
și cosmică-ntâmplare
*
Roiuri în delir
de zumzete și aripi
în migrațiune –
spasmodic înflorește
pe țărm un far de noapte
*
Și totul este
o tăcere de ape
primordiale –
vibrează-adânc și fără
sunet Calea Lactee
*
De zăpușeală
clocotită asupra
nisipurilor –
se răcorește umbra
aripilor în fluviu
*
Dintre frumuseți
mă fascinează mica
piatră din pantof –
stăruim împreună
și ne îndemnăm la drum
***
IULIE
Cuptor

Secerătorul
în genunchi pe miriște
înnoadă snopul –
nimic aici și acum
dacă n-ar curge timpul
*
Cu oboseală
de rană lăuntrică
și anonimă –
dintotdeauna luna
unei amiezi de vară
*
Ce amară fierbi
cu inima cafeaua
de consolare –
te înțeleg de ce cânți
numai pe clape negre
*
Îți sorb aroma
cu o naivitate
copilărească –
de-aceea ardem într-o
senină disperare
*
Văd cioburile
farfuriei dincolo
de celălalt gard –
risipite vibrează
în forma Pleiadelor
*
Singur un greier
umple-ntr-atât grădina
cu țârâitul –
de urcă până la cer
gardul în rezonanță
*
Coliba veche Tanabata
podită cu liniște
ne întâmpină Ziua îndrăgostiților
cu rogojini de paie
ori miriști împletite
*
În fiecare
mică de ceas încape
eternitatea –
acolo nouri stelari
și-aici roiuri de fluturi
*
Decât am vorbi
despre căderea în timp
și utopie –
mai bine umplem cana
cu apă rece și bem
*
După arșița
zilei strigătul unei
păsări de noapte –
mă cutremur de-o spaimă
aproape răcoroasă
*
Gol până la brâu –
ploaia voluptoasă
posedându-mă
cu pasiunea apei
de-a fi primordială
*
Călătoria Saigyo
reîncepe odată
cu secerișul –
maestrul împletește
două sandale de pai
*
Un stejar singur Urabonye
deasupra miriștilor
și-orizontului –
opresc și-i ascult umbra
de-un verde fără sfârșit
*
Cu nervii între
tunete și fulgere
cosmogonice –
bagheta meșterului
Bruckner clădind muzica
*
Treziți de ploaie –
melcii cuceresc lumea
încă cinci metri –
din iarba creață până
în coșul de papură
*
De când s-a aprins Miezul verii
la Polul Nord soarele
nopților albe –
în cabană Moș Crăciun
doarme c-o mână la ochi
*
Calc prin orașul Gion
necunoscut și caut
un colț de pâine –
însetat și flămând schimb
ultimul ban pe-o carte
*
Închid umbrela
și-ascult ce melodie
rostogolește
burlanul în ropotul
orgolios de ploaie
*
Numai acolo
îmi cheltui rezervele
de suferință –
lenevind pe stâncile
albe în fața mării
*
Această gheară Sfântul Ilie
de leu zgârâie norii
până preface
ruptura într-un zigzag
zdrențăros de lumină
*
Între vârteje –
lanțul fântânii abia
nu se clintește –
dar pendulează cu cât
se-mblânzește stihia
*
În gara cu trei
cișmele fără apă
și linii moarte –
măturăreasa-nfundă
un geam cu ziarul Timpul
*** Zodia Leului
Deschid sertarul
și-mi zăresc viața roasă
de-acești mici monștri –
un pumn de minutare
strâmbe și fără cadran
*
Mă refugiez
din dogoare la umbra
unui țărm abrupt –
sub cuiburi de prigorii
cu aripi în mișcare
*
În zori se pândesc
vânătorul și puii
de potârniche –
îi unește miriștea
și îi desparte foamea
*
Fără nici un gând
se găsește în locul
perfect chibzuit –
bolovanul aruncat
undeva de-ntâmplare
*
Maestrul face Confucius
discret cu degetul semn
și-nchide ochii –
în briza bărcile vechi
scârțâie la unison
*
Citind o carte
despre urât pe-o lume
fără Dumnezeu –
dau perdeaua de-o parte
și-aprind Calea Lactee
*
Suprem de albă Shiki
diadema de zăpezi
între crenele –
se cutremură piscul
în ochii extenuați
*
În după-amiaza
supraîncinsă apăs
o sonerie –
îmi răspunde țipătul
unui pescăruș în zbor
*
Cu cât pătimesc
de-oboseala drumului
și lehamite –
cu-atât mă fascinează
mica piatră din pantof
***
AUGUST
Gustar

Vlăguit consult
ceasul din turn și-mi sprijin
încă o clipă
ochii pe aripile
porumbeilor în zbor
*
Luna în creștet
și stepele cu floarea
soarelui sub tălpi –
umblu desculț și mă-ntreb
ce rămâne din noapte
*
Așa cum sunteți
tolănite-amândouă
în fânul jilav –
o piersică și dinții
tăi mereu periculoși
*
Rochia udă
se mulează voluptuos
de transparentă –
înviorat în ritmul
ploii te invit la dans
*
În cimitirul
vechi nu-i găsim numele
pe nici o cruce –
pesemne melcii uscați
i-au schimbat literele
*
Plouă de-aseară
cu un fel de putere
a necredinței –
puhoi fără iluzii
și fără deziluzii
*
Caut o masă
în cafeneaua goală
fără să găsesc –
apoi încerc norocul
plecând în altă parte
*
Abia umbrele
bătrânilor jucători
părăsind parcul –
se-ntunecă spre miezul
nopții mesele de șah
*
Curând mă fură
somnul într-o margine
de porumbiște –
cu stelele tolănit
și greierii de pază
*
Scobesc bostanul
și-l cufund în fântâna
fără găleată –
setea mea și-o pasăre
albă în așteptare
*
Îmi spune povești
cu frenezie despre
un pod minunat –
de vechituri sub țigle
ori cale peste ape?
*
Noaptea pe miriști
coacem la foc de paie
știuleți e furat –
cu lăcomie sorbim
aroma laptelui crud
*
Într-o furtună
s-a rupt podul suspendat
peste cascadă –
un curcubeu în șapte
culori îi ține locul
*
Pe dedesuptul
orașului pământul
știe ce face –
un fir de iar sparge
arcul de triumf
*
Nu aventura Sântămăria Mare
albinei într-o mie
și una de flori –
ci a muri nevăzut
și tăinuit sub aripi
*
De frig în piscul
prea aproape de soare
plesnește stânca –
sub stepă se veștejesc
fântânile în clocot
*
Cu cât seceta
pârjolește și seacă
paraginile –
între țepi și spini păroși
se aprind flori galbene
*
Urcă din mare
un fel de profeție
a neliniștii –
o tăcere și-un tremur
de paloarea furtunii
*
Pe sârmă două
cămăși se amestecă
la un mic taifas
între ograda goală
și scârțâitul porții
*
Nelegiuite
cascade și arome
deasupra stepei –
tunete și fulgere
zdrobesc pepenii galbeni
*
Ploaia trântește
înainte și-ndărăt
țăndări de gheață –
nu e nici o scorbură
să facem schimb de haine
*
nici orologiul
Nu merge în singura
gară-a patriei –
în rest
sunt numai stații
cu ceasuri fără ace
*** Zodia fecioarei
Cu ochii pătrund
golul dintre nouri
abia nemișcați –
destulă străduință
pentru lectura de azi
*
Ghicitoreasa
cu o floare de tutun
în părul negru
lovește-ntre genunchii
fierbinți cărțile de joc
*
Usuc în palmă
semințele jilave
de măzăriche –
a dispărut nirvana
lăsând în urmă calea
*
Întunericul
dă năvală în plină
după amiază –
răsună ploaie până
se aprind Pleiadele
*
Tablourile
dintr-o mult lăudată
expoziție –
prin fereastra deschisă
privesc cerul albastru
*
Printre zâmbete
mulțumesc pentru darul
abia oferit –
mărul acru și totuși
cum nu se poate mai bun
*
Pâinea se frânge
cu mâna fără cuțit
și fără păcat –
chef între femei cinstind
Sfântul Ioan al Toamnei
*
Tufe de măceși
pe marginea drumului
leagănă praful –
încâlcite coroane
de spini cu perle roșii
*
Buletinele Diana, Princesse of Walles
de știri în penitență
noaptea și ziua:
S-a stins încă-o poveste
de dragoste-a planetei
***
SEPTEMBRIE
Răpciune

După fulgerul
iluminând muntele
numai pe-o parte – Anul Nou Biblic
tunetul pe-ntuneric
vine de pretutindeni
*
Ultimul sunet In Memory of Lady Di
al chitarei și luna
fără lumină –
câte una se aprind
brichetele de priveghi
*
Astfel începe
drumul spre paradisul
fără-ntoarcere –
săpând și-aruncând peste
mormântul de alături
*
Un amurg mai lung
decât o agonie
a profeților –
cu fruntea în mâini refuz
gândul până la capăt
*
Schimbi diadema
de aur pe-o coroană
săracă de spini –
crini pe rădăcina
buruienilor de câmp
*
Ascultând marșul Candle in the wind
marțial și funebru
al unui clopot –
cât de calm minutarul
ceasului de la mână
*
În limpezimea
și liniștea acestui
răgaz de-amiază
se adună câteva
păsări albe să tacă
*
În dimineața
Sfintei Marii cineva
la poarta moașei –
ori numai vântul bătând
fără prăjină nucii
*
Când s-alung somnul Choyo no sekku
din zori mi-aduc aminte
de-acea doamnă
ocrotind între palme
o crizantemă albă
*
Un glas ce copil
din odaia lipită
pe jos cu pământ:
Diseară mergi la furat
struguri să vedem toamna?
*
Deja frunzele
teilor s-au răsucit
pe jumătate –
se vor împlini abia
de-acum restul faptelor
*
Spre seară îi dă
ocol hoțul de lemne
și pleacă spășit –
încă păzește câmpul
pustiu sperietoarea
*
Cu o lozincă Mother Theresa of Calcutta
de gât un copil plânge
printre sughițuri –
Ia-ne cu tine în rai,
maică a săracilor
*
Tocmai mă trezesc
în miez de noapte și-ascult
vântul și ploaia –
deasupra stepei își fac
treaba cu pricepere
*
La pas prin ploaie –
fără să-aducem cumva
în discuție
absența umbrelor
abia uitate-acasă
*
La ora nouă
fără zece minute
contemplu norii:
albastru grav și abia
schițat cu linii albe
*
Dintotdeauna
se însoțeau și-și vorbeau
pe îndelete –
de-o vreme-n același loc
vine singur câinele
*
Cine împinge
și cine trage plugul
în vijelie –
cu genunchii la pământ
un animal și altul
*
Ploaia greoaie
gârbovește umerii
călătorului
ducând în spate cerul
și soarele cenușiu
*
Tăiat cu sapa Echinocțiul de toamnă
în două și în patru
părți inegale –
apropii umezeala
cartofului de obraz Aki no ohigan
*
Orașul fără
gara în somnul
de dimineață –
dintr-o dată răzbate
șuieratul unui tren
*** Zodia Balanței
Ciocănitoare
în stejar ori dogarul
în butoiul gol –
taraful din marginea
galbenă a pădurii
*
În dimineața
cețoasă nu aruncați
cărbuni din vatră –
să nu-i găsească lupii
sterpi și lihniți de foame
*
O libelulă
moartă pe sfoară mișcă
din patru aripi
odată cu rufele
albe ale vecinei
*
Mirosul în zori
al frunzelor jilave
de tutun pe gard –
abia deschizând ochii
ser risipește visul
*
Rădăcinile
umflate dedesuptul
bulevardului –
scormonind buzunarul
mă împiedic de nimic
*
Cu desnădejde
au mângâiat-o palme
și tălpi desculțe –
brazda-și naște lăstarii
în zloată fără sfârșit
*
Începe vara
de toamnă cu berbecii
slobozi în turmă –
coarne încoronate
cu ultime flori de câmp
*
Atâta a rămas
din livada culeasă
de șapte zile –
această neliniște
a norilor în grabă
*
Se vernisează
prima expoziție
de evantaie –
din senin se stârnește
afară vijelia
***
OCTOMBRIE
Brumar

Perete pictat
cu pini verzi în gol și mii
de valuri venind –
alt zid chinezesc printre
munți surpați de puhoaie
*
Cu-nfrigurare
pipăi în beznă drumul
și bagajele –
greșeala greșelilor
să uit acasă luna
*
Zece degete
croșetează pe clape
negre și albe –
atoateiertătoarea
mea muzică frumoasă
*
Te rog să primești
scrisoare-ngălbenită
și fără-adresă:
culege prima frunză
căzută și citește-o
*
Vântul absoarbe
cu lăcomie ceața
și băltoacele –
prin rupturi mă încearcă
frigul și asta nu-i tot
*
Culegătorul
de porumb își mănâncă
pâinea uscată –
degetele bătrâne
cu verigheta roasă
*
După furtuna
de la mijlocul nopții
nici o schimbare –
aceleași constelații
prin crăpătura ușii
*
Seara în podul
cu fân regăsesc încă
o dată vara –
odihnă în liniștea
paradisului cosit
*
În așteptarea
nopții peste cătunul
de munte vântul
rostogolește prima
avalanșă de frunze
*
Bărci fără vâsle
în golf și țipetele
pescărușului –
brusc și-aproape dureros
mă cutremură frigul
*
Galbene frunze
căzute peste grâul
tocmai răsărit –
privește o ramă
goală și simplă de lemn
*
Întâi am umplut Matsuo Basho
cu ghindă amândouă
buzunarele –
aud vuietul verde
peste ani al codrului
*
Unde-i cuțitul
să retez scorușului
măcar o creangă? –
până îmi vine gândul
ce bine-i să nu găsesc
*
De ziua Sfintei
Vineri în miezul toamnei
plouă cu soare –
o castană trântită
pe-acoperiș cu zgomot
*
Un stol de grauri
în amiaza galbenă
a porumbiștii –
întuneric zdrențuit
de boabele scăpărând
*
Ce scrie despre
răsăritul soarelui
în ziarul de azi?
„Gravă întârziere
de-un minut față de ieri!”
*
Nici până acum
n-am secerat de răul
atâtor furtuni –
lan de paie peste câmp
abia răsăritul verde
*
Știuleți de porumb Moșii de sâmburi
legați cu pănușile
unul de altul –
Moșii galbeni de sâmburi
păzind casa văduvei
*
În mustărie
lăutarii adormiți
de oboseală –
numai vântul șuieră
pe dedesuptul ușii
*
În podul palmei
îmi spune poveștile
de-odinioară
un măr din paradisul
săracilor cu duhul
*
Strâng până-acasă
într-un buchet ardeii
prelungi și roșii –
o femeie întoarce
umbrela în semicerc
*
Gară prea mică
să oprească vreodată
vântul ori trenul –
ceasul fără minutar
arată-același neant
*** Zodia Scorpionului
Demult s-a oprit
fântâna-arteziană
în piața goală –
păsările încă vin
în zbor și pleacă-obosit
*
În felinarul
palid o frunză ține
loc de flacără –
scârțâie prelung ușa
colibei părăsite
*
Blocuri de beton
mucegăit și cârduri
de câini vagabonzi –
pe-aici au trăit oameni
veseli și cafenele
*
La miezul nopții
am răsucit îndărăt
vechiul ceas din turn
prelungind veșnicia
cu șaizeci de minute
*
Se prăbușește
un potop de zăpadă
peste-America –
Statuia Libertății
frântă în viforniță
*
Lume de săraci
și miliardari unde
se fură totul –
dorm în tihnă sub vița
de vie sălbatică
*
Pe cine zăresc
în oglinda inuman
de șlefuită –
stau de vorbă cu nimeni
și împărțim tăcerea
*
În loc de cruce
îi așează la creștet
sperietoarea –
să păzească-mpreună
măceșii din cimitir
*
Nimic altceva
decât poemul pentru
o zi ploioasă –
număr treizeci și una
de păsări negre pe cer
***
NOIEMBRIE
Vinicer

Îngenuncheată
moșește cu mâinile
cuibul de cartofi –
rugăciuni fără alte
nădejdi decât în lacrimi
*
Încă o dată
cu vârful bățului sparg
luna în baltă –
dar încăpățânată
se reface din cioburi
*
Încoronată
cu frunze de mesteacăn
aurifere –
prințesă de o seară
în blugii strânși pe coapse
*
Binecuvântat
fie asfințitul când
s-au cutremurat
inima ta și a mea
de aceeași durere
*
Se luminează
dincolo de amiază
aerul rece –
singur printre arțarii
roșii merg în tăcere
*
Își beau cafeaua
măcinată de-acasă
și comentează
ultimele știri despre
nimic slujbașii publici
*
Noaptea Tuturor
Sfinților și Morților
dintotdeauna –
spre cimitir pâlpâie
felinare din bostani
*
De Sfântul Mihail
cumperi o crizantemă
în loc de trei pâini –
umana fericire
de-a uita prețul foamei
*
Nu știu pe lume
altă negustorie
mai păguboasă! –
spune cu lehamite
o vânzătoare de cărți
*
Între coliba
moșneagului și vântul
de miază-noapte –
cerul în paragină
în jurul stepei goale
*
Seara încleștați
pieptenii de scărmănat
lâna și câlții –
în deșert fie nunta
lupoaicei peste noapte
*
Cu ramurile
goale se desenează
pe carul pustiu
ceva de-o formă unde
nu se ascunde nimic
*
Marea problemă
nu-i zdrobirea stâncilor
cu târnăcopul –
tăcând pe dedesupt vin
aprig rădăcinile
*
Sub promoroaca
iluminând asfaltul
pe întuneric –
cu sfială și frică
ating cerul cu pașii
*
Vă rog, prieteni,
dați o fugă să vedeți
altceva nimic –
sub lapoviță iarba
crudă-nverzește stepa
*
Printr-o spărtură
a coliviei scapă
un pitpalac orb –
liber de-a pieri în zbor
spre stelele sudului
*
Corzi fără suflet Muzica mea frumoasă
într-o cutie neagră
de rezonanță –
prin degete aleargă
sufletul tău pe clape
*
Cu cât mai repede
împărțiți-vă snopul
de crizanteme –
ajunge numai una
să-mi lumineze-odaia
*
Se cutremură
vârfurile zbârlite
ale pinilor –
în liniște Orion
deasupra vijeliei
*
„Să fie cerul
cu-adevărat albastru
ori iluzie?” –
între ochi și inima
vie găsești răspunsul
*
Coboară din tren World Hello Day
controloarea cu basca
într-o sprânceană –
prins la butonieră se ascunde
o singură mireasă
*
„Cu precădere
se rânduiesc în formă
de constelații…” –
citește astrologul
frunzele sub mesteacăn
*
În așteptarea
lui Dumnezeu la poarta
cu lacăt mare –
ne cântă liturghia
moină fără simbrie
*
O hoinăreală
cu mâinile înfipte
în buzunare –
albastră bucurie
de a fi liber sub cer
*
Acum și aici
privesc liniștit marea
și n-aștept nimic –
ori marea mă privește
și nu așteaptă nimic
*
Cu ochii închiși
ascult singur murmurul
universului –
simfonia lui Bruckner
umple întunericul
*
Încă din seara
când au scos la vânzare
casa bătrânei
își încearcă norocul
cea dintâi fulguire
*
Din greu a clădit
imperiul cu armate
fără limite –
prea târziu să-și dea seama
că n-a ridicat nimic
*
Zvârliți câteva
boabe-ntr-un ciob de Ziua
Sfântului Andrei –
în curând va răsări
altă Carte-a Genezei
***
DECEMBRIE
Undrea

Nici desfrunzirii
nu se împotrivește
nici înghețului –
în râu se oglindește
bătrânul meu maestru
*
Bucuriile
și durerile sapă
cu-nverșunare –
riduri pe trunchiul străvechi
și zbârcituri în lună
*
Cu veșminte
de-a valma risipite
prin alte odăi –
armonia perfectă
și goală-a trupului tău
*
Paltonul negru
și lung până la tocuri
nu se clintește –
apoi se-ndepărtează
fără-a privi îndărăt
*
După o noapte
albă de ger n-a rămas
din ceață nimic –
printre spini de coroană
dă chiciura în floare
*
Mor fântânarii Moș Nicolae fântânarul
la răscruce de drumuri
și fântânile –
cât prețul apei crește
și scade al sângelui
*
La stup se-ntoarce
cu chiciură pe aripi
Sfântu-Ambrozie –
greu să aduci polenul
din stele până-acasă!
*
În dimineața
friguroasă bărcile
satului în golf –
câte una scârțâie
din când în când fără vânt
*
De răul ploii
s-au topit cerșetorii
prin adăposturi –
rabdă în alb la colțul
străzii crizantemele
*
Încă de-aseară
viforul răscolește
plopii în stepă –
ori bufnesc adânc bașii
sub harpa lui Terenyi
*
Cu multe păreri
de rău a plecat în alt
oraș vecina –
de-atunci ridicăm ochii
spre aceiași nouri lungi
*
De frig și foame
au dărâmat stejarii
fără cruțare –
acum viscolul smulge
cătunul din rădăcini
*
Ce e speranța?
te întrebi adeseori
cu disperare –
lumină stinsă în vânt
și totuși iluminând
*
Acele de pin
de la mijire până
la scuturare –
câte două alături
în viață și moarte
*
Zace miriștea
cu noroiul în brazde
negre și albe –
dedesupt germinează
nuntă de primăvară
*
Împrejur câinii
străzii veghează un brad
fără podoabe –
în lumina de noapte
ninge cu giuvaiere
*
Fără nici un gând –
sorb ceai de tei sub nouă
plăpumi și pleduri –
tremurându-mi simbria
după-aruncat zăpada
*
O vijelie
de schimbă lăutarii
instrumentele –
scârțâie la unison
porțile și zăpada
*
Zărind moneda
sub pojghița de polei
o adăugăm
tuturor celorlalte
câștiguri fără voie
*
Cu degetele
degerate pe un sac
târâș de cartofi –
o bătrână în gara
sigilată de sloiuri
*** Zodia Capricornului
De-a curmezișul
valurilor potopind
stâncile pe țărm –
un pin cu acele verzi
și zburlite-n furtună
*
Oricum și oricât
mă implora la ușă
cu discreție –
azi între cer și pământ
se răzbună zăpada
*
Treisprezece morți Moș Crăciun
în treisprezece ore
de război rece
scoate Moșul din sacul
de împărat eschimos
*
Încă un copil Noaptea de Moș Ajun
vine jertfă pe-o lume
fără iertare –
Însuși Dumnezeu născut
în ieslea săracilor
*
Se îndesește
semeț în farfurie
orzul încolțit –
poate dormi pe deplin
meșterul prezicător
*
La revărsatul
zorilor scânteiază
ceva minunat –
gerul a spart urciorul
într-o mână de cioburi
*
Călare pe albi
dragoni apocaliptici
de Siberia –
se preschimbă nagaica
lui Genghis-Han în crivăț
*
Marea îngheață
noaptea la țărm în statui
miraculoase
și stranii cum nu găsești
nici în cartea de vise
*
Vom călători
cu gândul fără șapte
cai albi la troică –
numai să adăugăm
clinchete de zurgălăi
*
Răgaz de-un minut
privind palmele după
un an de muncă –
alt fel de calendar scris
de-a dreptul pe degete
*
La miezul nopții
de Anul Nou soția
cârpește ciorapi – San-gani-chi
o cale sau nici una
de-a întâmpina clipa
***
IANUARIE
Gerar

Primul buletin Crăciunul Mic
de știri la ora șapte Anul Nou
după Anul Nou –
ascult cu atenție Ostrogatsu
zuruitul crengilor
*
Încă dansează
rochii și cămăși precum
le-ndoaie vântul –
în ziua de Anul Nou
vecina-ntinde rufe
*
Dincolo de nori
subțiri luna sculptează
un cerc imperfect –
ce importanță are
altceva decât atât
*
Întotdeauna
te iubește cineva
de prea departe –
între două întâlniri
despărțite de-o viață
*
Aud concertul
de Grieg de fiecare
dată cu ochii –
norii și degetele
tale curgând pe clape
*
Până la cristal
a degerat cascada
între plin și gol –
vâjâie în vârteje
vântul de-a rostogolul
*
Sună din tălăngi Boboteaza
până se albăstrește
cerul în apă –
bea-l și vei fi primenit
și-nseninat peste an
*
Zece degete
și-un cuțit descoperă
sub coaja neagră
a cartofului boare
dulce de primăvară
*
În lingurița
de argint cu dulceață
nu găsești nimic
din cireșul cu ramuri
sprijinind Pleiadele
*
De patru zile
caut la rând un timbru
în cinci orașe –
ce înseamnă a pune
la-ncercare destinul
*
Se întrevede
cerul nopții prin geamul
spoit cu gheață –
fără scântei muzica
scapără în oglindă
*
De multă vreme
s-au stins lumânările
și colindele –
abia stăruie între
ace de brad Orion
*
Deschei nasturii
fără ață și îmbrac
sperietoarea –
fericiți împreună
și amețiți în viscol
*
Unde sunt ochii
florăresei fulgerând
odinioară –
leagă strâns și aburcă
gemând în spate vâscul
*
Te binecuvânt
în numele hârtiei
și-al zăpezilor – Ziua Poeților
creionul meu cu vârful
întotdeauna tocit
*
Se împlinește
peste faleze un frig
nebun de-albastru –
sting focul și contemplu
întocmai o minune
*
Supraviețuiesc Miezul iernii
fără evenimente
și mari iluzii –
pentru focul din sobă
mi-e milă să tai lemne
*
Calmul gardului
mă îndeamnă să-i pipăi
îndelung lemnul –
despre căderea nopții
discutăm pe tăcute
*
Numai viforul
învie pustietăți
și linii moarte –
de-o viață-aștept pe nimeni
în halta fără trenuri
*** Zodia Vărsătorului
O picătură
de apă învelește
vârful spinului –
când se scutură una
o-nlocuiește alta
*
Foarte revoltați
pensionarii britanici
cer despăgubiri:
imediat guvernul
s-acorde spor de crivăț
*
Îndoi hârtia
și-o rup din calendarul
anului trecut –
câte una învelesc
cepele de răsădit
*
În același fel
înfloresc sub chiciură
prunii și gardul –
mirabil și minunat
nimic tocmai de-aceea
*
Valuri de gheață
ți saramură în vânt
zdrobesc faleza –
scapără în tunete
albe întunericul
*
Ninge cu-atâta
belșug de nu se vede
mărăcinișul –
fără să dovedească
sticletelui cântecul
*
Totuși nu-i decât
unul dintre țurțurii
căzuți și zdrobiți –
tocmai de-aceea m-aplec
pentru încredințare
*
Privesc fereastra
într-atât de-nghețată
încât a-nflorit –
abia alung ce gânduri
nu mă lasă în pace
*
Singur prin ceață Anul nou Lunar Chinezesc
fără sfârșit am scrutat
invizibilul –
spune maestrul bătrân
lovind c-un deget luna
*
În ploaie și frig
îmi astâmpăr dorința
de-a vedea munții –
numai la frig și ploaie
încă nu găsesc leacul
*
Deschid fereastra
și întrerup șlagărul
radioului –
din când în când susurul
moale-al unei picături
*
De-acum ducă-se
pe pustii gândurile
de nerezolvat –
vântul rece din față
limpezește mințile
***
FEBRUARIE
Făurar

Liber să optez - Anul Nou al Pomilor
atunci aleg cristalul
din vârful crengii –
unul cu totul ciobit Hatsu-uma
de-o lună imperfectă
*
Ori de câte ori
discutăm despre viața
răbdată în doi –
soția-mbrățișează
vaza de flori și tace
*
Umbrela verde
dispare după colțul
celeilalte străzi –
nu îmi dau seama de ce
rămân înlemnit în loc
*
La ureche porți
o splendoare de perlă
ori picătura
de apă cu meșteșug
șlefuită în viscol
*
Cu schiurile
pe umărul stâng iese
din librărie –
a cumpărat un album
cu priveliști montane
*
Destul m-am silit
până să găsesc prilej
de bucurie –
rup cu pocnet câteva
vreascuri și aprind un foc
*
Cât pentru mine –
o seară întru totul
obișnuită –
urmăresc dâra de fum
și îmi continui drumul
*
Din orizontul
mării fără liniște
se apropie
nouri sau piscuri albe
cu râpi în migrațiune
*
Călătorule
din imperiul cu geruri
zdrobind oțelul –
cald în țara unde-abia
îngheață bocnă apa
*
Nici un arbore
pe locul brădetului
corhănit cu spor –
doar sonerii și ziduri
văruite în verde
*
Singur în sala
grandioasă și goală
fără limită –
intră în rezonanță
plesnetul unei fibre
*
Din câteva crengi
de arțar potrivite
de întâmplare –
maestrul îmi arată
conturul poetului
*
Nici nu s-a rotit
asupra mării farul
încă neaprins –
o ninsoare cu țăndări
sparge întunericul
*
Fără perdele Sfântul Valentin
geamurile vecinei
înfloresc de frig – Ziua îndrăgostiților
vino odată vară
cu toată limpezimea
*
Zăresc prin gheața
șlefuită plantele
verzi ale bălții –
pentru întâia oară
merg deasupra apelor
*
Acum ești un om
de zăpadă necăjit
și-aproape surpat –
te așteptăm la vară
într-o cană cu apă!
*
Acoperișul
gării s-a spart în goluri
negre dedesupt –
doar stolul de porumbei
repară cu-aripile
*
Cu anume fel
de neliniște ascund
ceasul din palmă –
se infiltrează încă
o zi printre degete
***
Numai spiritul
calcă nisipu-ondulat
și încăpător –
acea grădină goală
concentrând universul










.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!