Îmi " calc" aproapele în picioare
Cu credința într-un ideal,
Cu speranța că astfel voi reuși-
Orice mare sacrificiu își are imensa sa jertfă!

Merg încet, dar sigur și apăsat
Spre ceea ce visez, am visat și voi visa.
Trăiesc cu intensitate
Ceea ce, mai târziu, voi savura...

Și așa, puțin câte puțin,
Voi " călca" și voi înainta,
Voi cădea pentru a mă ridica,
Voi suferi imens pentru o clipă de ideal...

Fărâme de tot clădite pe un tot de suferințe,
Carne din carnea mea,
Pentru- ideal din suferință-
Căderea își are ridicarea sa și invers!

Alții, însă, cu nepăsarea lor, calcă pe o lume-ntreagă,
Pe aproapele aproapelui aproapelui nostru-
Și nu având un ideal-
Ci doar pentru a-și hrăni putreziciunea.

Pentru a-și îmbrăca goliciunea- plâng-
Lacrimile lor nu acoperă un destin,
Ci fac să bâltâcâie o cârpă,
Pe care apoi o aruncă nepăsători.

Cei dintâi suferă, iar cei din urmă-
Își plâng de milă...
Unii se revoltă, iar cei din urmă
Þipă, făcându-și loc!