ziua asta bizară
care își tot face curaj
să înceapă
noblețea mea... răbdarea dusă
până la stadiul de „îndelungă”
felul în care îmi pun cizmele
cu miros de piele proaspătă
îmi analizez alura
în cea mai puțin mincinoasă
dintre lumi

nu am eu vreo vină!

pisica pe care o învelesc:
știu sigur: are nevoie de mamă

hei! vine o vreme când nu mai contează așa de mult regnul!

într-un octombrie
o frunză pe jumătate moartă
mă înfiase pe mine

și am mers aproape firesc
cu dureri de degete și vertij
până în dreptul femeii grase
scăpată parcă
dintr-o carte de joc
m-am făcut că o cred când mi-a țipat:
„Frumoaso!”
am luat în serios doar acel
„să nu te schimbi!” (nu mă! Nu!)

în loc de selfie
am privit un copil
zburând într-un leagăn
și-acea mamă sau bonă
paralele cu regulile jocului

cândva căram
uriași dovleci portocalii
către o bunică
priveam speriată la mine... cea mare
stângace... curioasă încercam
să mă ating

convinsă mă întorceam
în prezentul darnic