Mi-a tăiat calea Zamolxe! Cobora la mine-n minte,
Îmbrăca stranii veșminte, mii de sulițe, de tânăr,
Le-am luat fără să le număr, că-mi era un bun părinte,
De atuncea port pe munte ploaia cerului pe umăr.

Au trecut atâtea vieți, am crescut o-ntreagă carte,
Lupii-s colorați, în haite ne iubesc până la sânge,
Dorind Lupa ce îmi plânge ori de câte ori e noapte,
După ploaia mea de șoapte lângă focul ce se stinge.

Nu a mai trecut pe-aici niciodată-al meu părinte,
Mi-a rămas fără cuvinte sus pe cer fără să-l cert,
O să-l plâng si o sa-l iert și-apoi poate să mă uite
Mi-a cotrobăit prin minte ca un lup într-un deșert.

Sâmbăta mi-adoarme ploaia in maslinul despicat,
Eu cu sulițe-mbrăcat, tu doar in lacrima dulce,
Lupii-s gata să se culce în al tău primul căscat,
Sunt un alt crucificat, ce e-ndrăgostit de cruce.