Îmi voi pune pirostrii, cu-a mea moarte tinerică
Ce m-a lecuit de frică numai să rămânem singuri,
Ea mireasa fără riduri, ca un blid cu două linguri
Eu, poem în patru gânduri, îmbrăcat în ginerică.

Nunta-o facem în povestea scrisă-n viața de apoi,
Mor nuntașii dupa noi, doar s-ajungă mai-nainte
Lângă primele cuvinte ce mi se crucesc în minte
Numai sa le spun că-s sfinte, să m-aducă înapoi.

Când m-oi lecui de moarte, câte zile-am de trăit
O s-ajung un înrăit, cât să-mi necăjesc cuvântul,
Foaia asta și pământul să le poarte acasă vântul,
Să-mi aleg mamă argintul, din noroi mucegăit.

Și cuptorul tău de pâine ce-a căzut pe crucea tatei
Să-l ridic în jurul haitei, că-mi păzeste focu-aprins,
Unde pâinea mea din vis mă hrănește pe ascuns
Să-mi dea floarea de cais, viață de la sânul apei.

De am să-mi culeg iubirea cu aceleași două maluri,
Cu-n buchet roșu de valuri o să urc până la tine
Și de Dumnezeu ne-o ține, toate nopțile străine
Ne vor scrie până mâine inima în două graiuri.