Eu nu mai vreau să te blestem
Pe tine ascunsă-n mare,
M-am săturat să te mai chem,
Iar tu să fugi mai tare.

Azi cerul îl despăduresc
Și-l fac covor albastru,
Cu el pământul să-nvelesc
De la un pol la altu.

Și marea să o vărs acum,
Pe bolta mea să steie,
Și în al valurilor drum,
Să pun Calea lactee.

Și Carul Mare și cel mic,
Să le afund de-a rândul,
Să iau Luceafarul peltic
Să îi inund adâncul.

Și carul soarelui, cu raze,
Să-l leg între maree,
In umbra tainicelor oaze,
Să nască curcubeie.

Și să cobor apoi pe cer,
La zidul de coral,
Rupându-ți poarta grea de fier,
Din negrul funerar.

Aici, sirenă ascunsă ești,
Pe tronul tău de sânge,
La tine vin din bolți cerești
Să te opresc a plânge.

Și-n brațe să te-nalț acum,
Sirenă printre stele,
Cu raza mea să facem drum,
Spre albastrele-mi castele.

Și coada ta, cu solzi de-argint,
S-o ud cu a mea iubire,
Și s-o sfințesc la nesfârșit,
În sfânta nemurire.

Privind la norii plini de lut,
Din noua epopee,
Să uiți că ceru-i pe pământ,
Să-mi fii numai femeie.