Atât cântai iubirea, pe note preaînalte,
Urcai pe vârf de lume ecoul să-l uimesc,
I-am susurat dulceața în mii și mii de șoapte,
Și am uitat adesea firesc să mai iubesc.

M-am cufundat în mine să răscolesc cuvinte,
Să le înnod armonic în fraze de amor,
Pe vârfuri de penițe le-am înșirat cuminte,
Și am uitat adesea cum e să-mi fie dor.

M-am izolat în lumea sclipirilor de stele,
Lăsându-mă, în vise, pe aripi să plutesc,
M-am amăgit lunatic că pot trâi ca ele,
Și am uitat adesea firesc să mai trăiesc.

Și m-am trezit la capăt de vis pierdut în noapte,
Și-am căutat zadarnic cuvinte de alint,
Să reaprind iubirea închisă într-o carte,
Și-am înțeles deodată cât timp am irosit.

În sihăstria mută, vibrată doar de rime,
Doar umbra mea și tocul în juru-mi mai zăresc,
O fi târziu sau nu e, cine îmi poate spune,
Să-mi iau iubirea-n brațe și să trăim firesc?