Nu vreau ca trupul, bătrânețea să-l rănească,
Nu-mi vreau dorințele pătate, reci, în riduri,
Nu vreau privirea rătăcită-n ceața mută,
Nici sufletul nu-l vreau în patru scânduri
Și nici ca patima de mine să se-ascundă.

O clipă vreau, nemuritoare printre stele,
Luceafăr bântuind prin vise muritoare,
Și ruginite lanțuri, lumina mea să rupă,
Speranțele în ele, șoptind să se strecoare,
Eu să le fiu stăpân, în noaptea absolută.

Să sting din întuneric vise rătăcite, rupte,
Să le strecor, ascunse bine-n versuri calde,
Și legănate în lumina mea, încet s-adoarmă,
Parfumul rugilor să-l soarbă din balade
Și din bătaia clopotului sfânt de-aramă.

Și-atunci, când clipa nemuririi se destramă,
Eu voi pieri, arzând lumina trecător,
Înșelătoarea mea lumină-i vor comvinge,
Căci ei, etern mă vor vedea nemuritor,
Și nimeni nu va ști și nu va plânge.