Te-am întâlnit în noapte, o stea frumoasă, rătăcită,
M-ai prins de mână și-n disperare-ai strâns-o tare,
Cu vocea-nlăcrimată mi-ai zis ,,măi, ia și mă sărută,
Mă simt nefericită, tristețea arde și mă doare,
Ajută-mă, arată-mi calea spre a ta inimă tăcută.

Privindu-te, atunci eu te-am văzut, erai o stea bogată,
Ce în lumina mândră-a ei, o comfundam cu luna,
Dar cineva de sus, temând că vei găsi a mea cărare,
Și cred că doar regina nopții, în gelozia ei nebună,
Să ardă a decis în fața mea, topindu-se în mare.

Te-am prins în brațele luminii, să-ți spulber frica,
Cu șoapte, la ureche îmi suspinai durerile de fată,
,,Stai liniștită, îți spuneam, îmi amintesc acum de tine,
Poruncă inimii i-am dat să se reverse-n ea să bată,
Destinul său să-l schimb, cu dragostea din mine.

Căci doar așa puteam să-ți schimb destinul muritor,
O lege a iubirii scrisă-n universul sacru pe vecie,
,,De vrei, ea spune, să aprinzi lumina palidă ce piere
Și s-o salvezi, dă-i inima nemuritoare, a ei să fie,
Iar tu, blestemul stelei vei avea și-a ei durere.

Pe brațele ce-ncep a obosi, eu te adorm să nu mai vezi,
Că în căderea mea eu te trădez, lăsându-te acolo, sus,
Din ochii mei aproape stinși, încă ușor mai lăcrimez,
Dar nimeni nu va ști că marea-n sânul său mi-a spus,
Că-mi va lăsa lumina ta s-o simt, să pot să te visez.