Sunt parte din ceva divin, acum comfuz, nu știu,
Nu sunt nimic în ochii ei dar jur că am să fiu,
Știu doar că doare tare de sufletul deschid
Și roiul amintirilor se furișează și mă prind.

De ele ca să scap am învățat ceva în vis,
Ca șoaptele dorinței să le aștern în scris,
Când ai să umbli-n somn, atunci întâmplător,
Să cazi în visul meu de biet poet rătăcitor.

Și-atunci ne-mai putând urâ, să inventăm un joc,
Tu să te-ascunzi în a mea inimă, căci este loc,
Iar eu, zâmbind și prefăcut, te voi striga mereu,
Să fii în veci iubire-ascunsă, aici în jocul meu.

Și pauză vom lua, de patimă când obosiți vom fi,
Cu dulci sărutări umezi, mâna rece să mi-o ții,
Să simt iubirea-nsângerată, clocotitor că vine,
Să uit de frica rece, ce moare-ncet, încet, în mine.

Din jocul nostru dogorâtor de se va naște-o fată,
Cu părul negru și chipul ingeresc să-mi fie dată,
Să fiu un soare între două flori de lună
Și să trăim în trei, sfințiți de inima mea bună.